Persoanele care închiriază locuințe sau camere din locuințe pe termen mediu și lung trebuie să plătească impozit la stat. Veniturile obținute prin închiriere trebuie declarate la ANAF.
Așadar, persoanele care obțin venituri din închirierea locuințelor, sunt obligate să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai, inclusiv.
Nedepunerea declarației unice privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data prevăzută în legislația fiscală, se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 de lei.
Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor
În vederea stabilirii venitului net anual se utilizează următoarele regimuri fiscale:
– regimul de impozitare pe baza cotelor forfetare se aplică în toate cazurile dacă la data de 31 decembrie a anului anterior celui de impunere se aflau în derulare un număr de până la5 contracte de închiriere, inclusiv, precum şi în cazul în care contribuabilii nu au optat pentrudeterminarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;
– regimul de impozitare în sistem real, pe baza datelor din contabilitate se aplică:
- în cazul depăşirii numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal, pentru anul fiscal următor,
- optional de către contribuabilii care aplică regimul de impozitare pe baza cotelor forfetare de cheltuieli.
– regimul de impozitare pe baza normelor de venit: acest regim se aplică numai în cazul închirierii în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de locuinţe în care sunt situate acestea
DOCUMENT – Ghidul fiscal al contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală: