Jurisprudența ÎCCJ | Apel. Acord de recunoaștere a vinovăției. Contopirea pedepselor

Instanţa de control judiciar nu poate proceda, direct în calea de atac, la realizarea operaţiunii de contopire a pedepsei amenzii aplicate printr-o altă sentinţă definitivă cu cea aplicată în cauză, cu consecinţa constatării executate a pedepsei rezultante, în raport de considerentele deciziei nr. 70/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

În baza art. 348 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) C.pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.200 de lei (120 de zile-amendă X 10 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat, la data de 25 noiembrie 2019, la iniţiativa acuzatului, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., obiect al cauzei penale nr. ZZZ, s-a luat act de faptul că, în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu C., inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu pedeapsa stabilită de organul judiciar, respectiv 1200 lei amendă. Prin acelaşi act procesual, inculpatului A. i s-a atras atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, precum şi asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen. cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situaţia în care persoana condamnată, cu rea credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, cu consecinţa înlocuirii numărului zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, s-a reţinut că, prin ordonanţa din 10 iulie 2018, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de exercitarea fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 alin. (1) C.pen., constând în aceea că A. a exercitat fără drept profesia de avocat în faţa Judecătoriei Iaşi în dosarul civil nr. YYY, acordând asistenţă juridică reclamantului B, deşi era suspendat din profesia de avocat de către Baroul Iaşi. Ulterior, prin ordonanţa nr. ZZZ din 20 noiembrie 2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. cu privire la infracţiunea de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 348 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) C.pen..

Procurorul a reţinut că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză, respectiv proces-verbal de constatare, încheierea de şedinţă din data de 13 februarie 2017 întocmită de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. YYY, relaţiile comunicate de Baroul Iaşi prin adresa nr. 1307 din 09 octombrie 2019 şi cererile întocmite în numele contestatorului B la datele de 10 octombrie 2016, 07 noiembrie 2016, 13 februarie 2017 şi 03 martie 2017, rezultă că există probe/indicii temeinicei care conduc la bănuiala rezonabilă că fapta pentru care s-a început urmărirea penală a fost săvârșită de către A..

Sub aspectul situaţiei de fapt s-a arătat de către procuror că, la termenul din data de 13 februarie 2017, numitul A. s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi a asigurat în calitate de apărător ales reprezentarea contestatorului B în dosarul nr. YYY al Judecătoriei Iaşi (formulând cereri verbale, depunând înscrisuri, solicitând administrarea de probe), deşi era suspendat din profesie din 30 septembrie 2016 prin decizia Baroului Iaşi nr. 136/2016 comunicată inculpatului sub semnătură la 19 octombrie 2016. De asemenea, în respectiva cauză civilă, avocatul A. a formulat acţiune în constatare la data de 10 octombrie 2016, precizări la data de 07 noiembrie 2016, cerere de ajutor public judiciar la data de 13 februarie 2017 şi cerere de reexaminare la data de 03 martie 2017.

S-a constatat că, în cauză, nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen., precum şi că, din mijloacele de probă administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi la vinovăţia inculpatului.

Examinând acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu inculpatul A., Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 – art. 482 C. proc. pen..

Astfel, Curtea a reţinut că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă suficiente date că inculpatul A. a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de exercitarea fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 alin. (1) C.pen., pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, constând în aceea că, la termenul din 13 februarie 2017, stabilit în dosarul nr. YYY al Judecătoriei Iaşi, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi a asigurat, în calitate de apărător ales, reprezentarea contestatorului B, formulând cereri verbale, depunând înscrisuri şi solicitând administrarea de probe, deşi era suspendat din profesia de avocat din data de 30 septembrie 2016, prin decizia Baroului Iaşi nr. 136/2016, comunicată inculpatului sub semnătură la data de 19 octombrie 2016. Totodată, în aceeaşi cauză civilă, în calitate de avocat al aceleiaşi părţi, inculpatul A. a formulat acţiune în constatare la data de 10 octombrie 2016, precizări la 07 noiembrie 2016, cerere de ajutor public judiciar la 13 februarie 2017 şi cerere de reexaminare la 03 martie 2017.

În plus, s-a observat că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mic de 15 ani închisoare, precum şi că acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, conţine menţiunile prevăzute de art. 482 C. proc. pen., iar, cu ocazia întocmirii, asistenţa juridică a acuzatului a fost asigurată de un avocat desemnat din oficiu.

Deopotrivă, cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord de către procuror şi inculpat a fost apreciat ca fiind suficient pentru a realiza justa sancţionare a acuzatului şi, în acelaşi timp, corijarea sa, în scopul împiedicării, pe viitor, a reiterării acestui tip de conduită.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., solicitând, prin motivele scrise de apel la care a ataşat certificatul de cazier judiciar nr. 22060718 din 22 octombrie 2019 şi două chitanţe din anul 2019 (seria TS406 nr. 20100029382 şi seria TS406 nr. 20100029383), în copie certificată pentru conformitate cu originalul, să se constate că a săvârşit fapta din prezenta cauză în stare de pluralitate intermediară, conform art. 44 C.pen., în raport cu cea pentru care a fost condamnat la plata unei amenzi de 1200 lei, prin sentinţa penală nr. 49 din 05 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. XXX, definitivă prin decizia penală nr. X a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În consecinţă, a solicitat contopirea celor două pedepse aplicate, constând în amendă penală de câte 1200 lei, şi reţinerea faptului că atât pedeapsa amenzii, cât şi cheltuielile de judecată, au fost achitate, conform chitanţelor ataşate în copie.

Aceleaşi concluzii au fost reiterate, în esenţă, şi în cuprinsul memoriului depus la dosar la data de 02 octombrie 2020, în care apelantul a solicitat, în plus, să se pronunţe o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 396 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 80 alin. (1) C.pen..

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, conform art. 488 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 479 C. proc. pen., acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Reglementând soluţiile ce pot fi pronunţate în această procedură, art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. stabileşte că, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 – art. 482 C. proc. pen. pentru toate faptele reţinute în sarcina inculpatului care au făcut obiectul acordului, instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi pronunţă soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord.

Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară O.U.G. nr. 18/2016, care permitea instanţei să modifice cuantumul pedepsei stabilite în acord sau modalitatea de executare a acesteia, fără, însă, a-i crea inculpatului o situaţie mai grea decât cea stabilită prin acord, actualul text de lege interzice o asemenea intervenţie, nemaifiind posibilă aplicarea unei soluţii mai blânde. Aceasta înseamnă că, în condiţiile în care soluţia cuprinsă în acordul de recunoaştere a vinovăţiei este rezultatul negocierii până la atingerea voinţei comune, titularii acestuia (procurorul şi inculpatul) nu se mai pot situa, în faţa instanţei, pe poziţii contradictorii în ceea ce priveşte aspectele conţinute în actul de sesizare şi, în consecinţă, nici nu pot solicita aplicarea altor dispoziţii în afara celor stipulate prin acord.

În speţă, se constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul A. respectă cerinţele prevăzute de art. 480 – art. 482 C. proc. pen., întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la săvârşirea de către acuzat a infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 348 alin. (1) C.pen., mai sus descrisă, care este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amendă, iar actul procesual cuprinde toate menţiunile stabilite pentru conţinutul său şi a fost încheiat în formă scrisă, la iniţiativa celui din urmă, care a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu.

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 479 C.proc.pen., ce prevăd expres că obiect al acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl constituie, printre altele, felul și cuantumul pedepsei, dar și forma de executare a acesteia, precum şi cele ale art. 485 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. care stabilesc cu titlu limitativ soluţia ce poate fi pronunţată de către instanţă atunci când admite un asemenea acord, se observă că aceasta nu poate consta decât în rezultatul negocierii dintre inculpatul A. şi parchet, respectiv în condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei, neputând fi dată o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, aşa cum a solicitat apelantul prin motivele de apel. Aceasta întrucât, prin semnătura aplicată pe actul ce conţine acordul de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul şi-a manifestat expres consimţământul de a executa pedeapsa stabilită prin negociere cu organul judiciar, neputând reveni, în faţa instanţei, asupra acestei manifestări de voinţă decât în cazuri excepţionale (precum încălcarea principiului loialităţii în administrarea probelor), care, însă, nu se regăsesc în speţă.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate valorifica nici celelalte solicitări ale apelantului, în sensul contopirii pedepsei amenzii în cuantum de 1200 lei stabilită prin sentinţa penală nr. 49 din 05 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. XXX, definitivă prin decizia penală nr. 55/A din 26 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu cea aplicată în cauză având aceeaşi natură şi acelaşi cuantum, cu consecinţa constatării ca executate a pedepsei rezultante.

Sub acest aspect, se observă că, prin decizia nr. 70/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 17 iulie 2008), care îşi găseşte, în continuare, aplicabilitatea, s-a stabilit că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă. Acest raţionament este aplicabil şi în cazul pluralităţii intermediare (solicitată a fi reţinută de către apelant), având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. pen., această pluralitate de infracţiuni are acelaşi regim sancţionator ca şi concursul de infracţiuni.

 Cum, din actele dosarului, rezultă că inculpatul A. nu a solicitat în faţa primei instanţe efectuarea contopirii sancţiunii penale negociate cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 49 din 05 decembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, cu toate că aceasta rămăsese definitivă încă din 26 februarie 2019, aşadar înainte de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei (25 noiembrie 2019) şi de pronunţarea hotărârii în fond în prezenta cauză (la 05 martie 2020), ci a formulat o asemenea solicitare direct prin motivele de apel, în speţă devin incidente dispoziţiile deciziei nr. 70/2007 mai sus amintite, instanţa de control judiciar neputând proceda, direct în calea de atac, la realizarea operaţiunii de contopire.

Faţă de aceste considerente, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.