În sâmbăta din Săptămâna Mare a Paștelui ortodox, BihorJust vă propune o discuție cu scriitorul și omul politic Ovidiu Raețchi despre literatură, istoria Holocaustului, legătura dintre disciplină și creație, dar și despre politică și ce ar trebui schimbat în România. Un interviu în care am pornit de la domeniul culturii și, după o trecere prin istorie și politică, ne-am întors, în mod natural, la lumea literelor.
Principalele idei din cuprinsul interviului:
- Prima carte – eseuri scrise la 24 de ani
- Despre Holocaust – povestea a 6 milioane de crime
- Disciplina și creația pentru un scriitor
- ”Un scriitor trebuie să scrie cât poate el de bine să și vândă”
- ”Discursul radical va duce în final la crime, masacre, războaie”
- Cea mai frecventă greșeală a politicienilor români: lipsa de smerenie
- Efectul nebănuit al pandemiei: posibile soluții revoluționare pentru tratarea cancerului
SCURTĂ PREZENTARE: Ovidiu Raețchi, scriitor și om politic
Născut în București, pe 15 septembrie 1979, absolvent de Liceu Pedagogic. Licență în științe politice la SNSPA, master în cultura arabă la Facultatea de Limbi Străine a Universității București, master în civilizația ebraică la Facultatea de Litere a Universității București, doctorand în științe politice la SNSPA și doctorand în istorie la Facultatea de Istorie a Universității București. Deputat de Diaspora la 33 de ani, deputat de București la 37 de ani, diplomat din anul 2022.
Prima carte – eseuri scrise la 24 de ani
Reporter: Cum ați început să scrieți prima carte? Era plănuit de mult sau a fost ceva mai degrabă spontan?
Ovidiu Raețchi: Prima carte a fost EsTesteistica, o culegere de eseuri scrise la 24 de ani, spontan, dintr-o suflare. Teza cărții era doar noi, esticii, levantinii mai știm astăzi să scriem eseuri fermecătoare, pentru că occidentalii au devenit prea riguroși și sistematici în abordări și, făcând asta, au pierdut cumva bucuria lecturii simple, fără mize profesionale. Cartea e scrisă de pe poziții conservatoare – un evident mimetism față de ideile intelectualilor români de referință la acel moment. Azi am ajuns la propriile convingeri de maturitate, care sunt mai degrabă progresiste. Dar altfel, stilistic vorbind, cartea stă în picioare, are pagini bune, am răsfoit-o recent și nu mi-a fost rușine de cum scriam în urmă cu aproape două decenii.
Reporter: Referitor la cărțile scrise până acum – cum ați ales subiectele?
Ovidiu Raețchi: Din interesul academic pentru Orientul Mijlociu s-au născut trei cărți: Istoria intelectuală a jihadismului, Tzahal și, indirect, Istoria Holocaustului. Tzahal, care este o istorie a armatei israeliene, reprezintă, implicit, o istorie a Israelului, pentru că armata a avut un rol fundamental în fiecare moment al formării, supraviețuirii și dezvoltării sale. Or, atunci când scrii istoria Israelului, esti obligat să înțelegi în detaliu Holocaustul și efectele sale, motiv pentru care am continuat cu Istoria Holocaustului. Istoria intelectuală a jihadismului a apărut cumva complementar, pentru că am studiat spațiul din Orient în ansamblu, inclusiv civilizația arabă, care are – istoric și lingvistic vorbind – intersectări evidente cu cea ebraică.
Despre Holocaust – povestea a 6 milioane de crime
Reporter: Cu siguranță, documentarea înainte de publicare durează ani. Pentru care carte v-ați documentat cel mai mult și cât a durat până a fost finalizată?
Ovidiu Raețchi: Pentru un scriitor profesionist, o carte necesită un proces de elaborare și documentare de circa un an. Dar formarea lui anterioră pentru a stăpâni subiectul, domeniul sau regiunea despre care scrie poate implica mulți ani, poate decenii. Un specialist pe zona Rusiei, să spunem, poate finaliza o lucrare excelentă și în 6 luni, dar asta după ce a învățat limba măcar patru ani, a studiat istoria și cultura în alți patru ani etc. Personal, atât la Tzahal, cât și la Istoria Holocaustului am lucrat un an, dar documentarea prealabilă implică alți doi-trei ani de studii.
Reporter: Ați avut momente, în timpul documentării unei cărți, când ați dorit să renunțați?
Ovidiu Raețchi: Holocaustul e un subiect foarte dificil pentru un scriitor, trebuie să spui povestea a șase milioane de crime, trebuie să intri în mintea psihopaților naziști pentru a înțelege cum gândeau, ai datoria să documentezi în detaliu asasinarea unor bebeluși. A existat un moment, la jumătatea cărții, când trebuia să trec la capitolele despre lagărele morții, despre gazări, în care m-am oprit, neștiind dacă am puterea emoțională să merg mai departe. Dar sigur că găsești această putere: sunt oamenii care au trăit Holocaustul, au cunoscut direct suferința, ai datoria față de ei să mergi mai departe, în fond tu trăiești toată această dramă din siguranța propriului birou.
Disciplina și creația
Reporter: Cum arată procesul de creație?
Ovidiu Raețchi: E nevoie de multă disciplină după ce ajungi la o stilistică matură – iar asta la mine durat două decenii de scris în diferite domenii: politic, jurnalistic, academic, literar. Disciplina înseamnă, în medie, 8 ore de scris în fiecare zi. Poți avea și zile ratate, dar chiar și atunci trebuie să te străduiești să scrii măcar o pagină. Sunt zile bune în care asta faci de când te trezești până adormi, cu cinci-șase pauze scurte pentru masă, plimbat cățelul, hrănit pisica, ca să îți limpezești mințile. Și chiar înainte să adormi lucrezi în continuare, îți pregătești abordarea de a doua zi, te gândești la modul în care îți organizezi capitolele. Adevărul e că o carte majoră nu prea te mai lasă să faci și altceva, să faci bine o altă meserie. Când am început să scriu sistematic mi-am dat seama că am de ales între asta și politică – și am început să mă retrag din spațiul public.
Reporter: Care este partea cea mai grea din acest proces? Ați avut blocaje în timpul redactării?
Ovidiu Raețchi: Un scriitor profesionist trebuie să se poarte ca un muncitor în construcții sau ca un tâmplar. Programul începe la 10 și se termină la 18, iar în acest interval ai de produs 5 pagini. Tâmplarul nu se plânge, nici scriitorul nu ar trebui să o facă. Sigur că uneori creierul poate fi suprasolicitat și îți impune o pauză, dar nu te poți alinta prea mult, uneori și trupul constructorului cedează – iar el e totuși zilnic pe schele. E o mare eroare să vezi scrisul ca o muncă diferită calitativ de alte meserii, pentru că vei fi tentat să dai vina pe „lipsa de inspirație” pentru ceea ce este doar lene.
Reporter: Care credeți că sunt cele mai importante etape din formarea dumneavoastră ca scriitor?
Ovidiu Raețchi: Cred că etapele sunt generate de continuitate. Trebuie să scrii mereu, în domenii cât mai variate, în momente cât mai puțin prielnice – așa îți rafinezi meșteșugul. Ca un violonist, ca un pianist, repeți și lucrezi până își epuizezi degetele, palmele, dar formezi acele circuite neuronale hiperdezvoltate care permit o tehnică rafinată. Iar creșterile calitative apar de la un an la altul, de la o carte la alta. Dacă aș încerca o etapizare, aș zice că în prima etapă am scris eseu (pentru a experimenta), apoi am trecut la carte istorică pentru piața din România, apoi la carte istorică pentru piața globală (Istoria Holocaustului e o carte care va fi cu siguranță tradusă). Ultima etapă va fi romanul – probabil în 2024 voi publica Manuscrisul Anteportas, o carte la care a trebuit să renunț trei ani pentru a lucra la doctorate.
”Un scriitor trebuie să scrie cât poate el de bine să și vândă”
Reporter: Au fost autori care v-au influenţat stilul şi temele abordate?
Ovidiu Raețchi: Generația mea a avut un parcurs oarecum similar: am început toți cu Eliade, care era redescoperit după 1989; de la Eliade am ajuns la Eco – iar de la Eco la Borges. Dincolo de Borges nu sunt decât Biblia și Coranul, dacă le poți citi în limbile în care au fost scrise. La nivel stilistic, admir foarte mult tehnica lui Mika Waltari și John le Carré, doi romancieri care sunt concomitent prolifici, minuțioși și originali.
Reporter: Cum arată formarea unui scriitor în prezent?
Ovidiu Raețchi: Un scriitor adevărat se formează în relația cu piața de carte, cu nevoile publicului. Un scriitor trebuie să scrie cât poate el de bine, fără să își diminueze valoarea, dar să și vândă. Toată lumea trebuie să se beneficieze după munca lui: publicul, editorii, librarii. Un scriitor nu este un cercetător din zona academică, care publică pentru câteva zeci de specialiști; ambele joburi sunt admirabile, dar foarte rar se suprapun. De asta cred că un scriitor adevărat se formează în dialog continuu cu editorii, cu librarii, urmărind ce se întâmplă pe piața internațională. E păcat ca în România nu generăm profituri suficient de mari din cărți ca să avem agenți literari, ei ar ajuta mult scriitorii tineri să se adapteze la public. Din acest punct de vedere, modelele noastre ar trebui să fie creatori precum Tom Holland, Jared Diamond, Niall Ferguson, Paul Johnson, Edward Luttwak – oameni care publică regulat numai cărți de mare succes, chiar dacă schimbă radical tema. Sunt foarte buni în domeniile lor, scriu excelent și vând milioane de cărți.
”Discursul radical va duce în final la crime, masacre, războaie”
Reporter: În ultima carte, lansată și la Oradea, „Istoria Holocaustului. Desființarea omului: de la ascensiunea lui Hitler până la execuția lui Eichmann”, vorbiți despre anihilarea poporul evreu. Povestiți-ne puțin despre carte. De unde a venit ideea, cât timp a durat documentarea?
Ovidiu Raețchi: Când statul care producea cea mai rafinată filosofie (Heidegger) și literatură (Mann) din epoca respectivă dezvoltă un mecanism industrial menit să extermine un popor întreg, propunându-și să ucidă 12 milioane de persoane și ucigând efectiv 6 milioane, din care 1 milion de copii și adolescenți – acesta nu mai este un eveniment istoric oarecare. Nu e un subiect similar cu Războaiele Punice sau Revoluția de la 1848, să zicem. Este, după părerea mea, cel mai grav, mai greu, mai semnificativ moment al istoriei. Nu poți fi nici filosof, nici psiholog, nici medic, nici istoric, nici politolog fără să încerci să înțelegi Holocaustul. Nicăieri nu pătrunzi mai adânc în sufletul omului – ca ființă istorică, etică, demonică – decât studiind Holocaustul. Documentarea pentru o astfel de carte nu este dificilă sub raport tehnic, volumul de documente și lucrări în format digital pe tema Holocaustului este foarte mare, activitatea institutelor de profil din Israel, Statele Unite și Europa fiind de mare valoare. Dificultatea e una strict umană, pentru că citești numai despre suferință, moarte, nedreptate, parcurgi liste cu mii și mii de nume de victime.
Reporter: Cunosc tinerii de azi istoria acestui genocid?
Ovidiu Raețchi: Atât cât îi ajută cinematografia, care produce constant filme relevante despre Holocaust, mai ales după Lista lui Schindler. Dar tendința din cinematografie e să se concentreze pe Auschwitz, care constituie cel mai cunoscut simbol al Soluției Finale. Problema e că Holocaustul e mult mai complicat și mai vast decât Auschwitz-Birkenau. Că el s-a întins, în diferite moduri și dozaje, pe o mare parte din continentul european. Și că puțini dintre noi – nu doar cei tineri – știm asta. Uneori Auschwitz-ul – așa cum e plasat el, relativ departe – ne face să uităm că Holocaustul a avut loc, chiar și la propriu, pe strada noastră.
Reporter: De ce este important să ne cunoaștem istoria?
Ovidiu Raețchi: Structura discursului radical seamănă foarte mult, chiar dacă vorbim despre 1789, 1933 sau 2022. Iar discursul radical va duce în final la crime, masacre, războaie, așa cum se întâmplă azi în cazul agresiunii ruse asupra Ucrainei. Un bun cunoscător al istoriei vede pericolul venind de la primele cuvinte cu potențial criminal. Să nu uitam că Hitler a vorbit două decenii înainte să înceapă primele lui asasinate în masă.
Birocrații-impostori și capacitatea acestora de a supraviețui ani în poziții de conducere
Reporter: Pe lângă scriitor, sunteți și om politic. Ce considerați că ar trebui schimbat, de urgență, în România?
Ovidiu Raețchi: Mecanismul de numire și de evaluare pentru manageri, pentru administratorii din domeniul public (în domeniul privat selecția o face, totuși, piața). O parte din ei sunt foarte buni, alții sunt catastrofali, dar rezistă în funcții, deși au paralizat prin incompetența lor structurile pe care le coordoneză. Urmăresc uimit activitatea unor astfel de birocrați și e dincolo de puterea mea de înțelegere cum supraviețuiesc ani de zile în poziții de conducere, deși ai nevoie de câteva zile pentru a înțelege că sunt niște impostori.
Reporter: Care este percepția dumneavoastră în legătură cu partidele politice din România?
Ovidiu Raețchi: Nici măcar în Franța partidele tradiționale nu sunt privite cu mare simpatie, aproape toate sunt pe punctul să dispară. Apar partide noi, mai curate și mai dinamice, care rezistă două cicluri politice, nu mai mult. Pe fondul generalizării rețelelor sociale e nevoie constant de purificare și renaștere în politică. Pe de altă parte, partidele vechi, de cadre, au mai multă experiență în administrația locală și centrală, nu e chiar simplu – sociologic vorbind – să te dispensezi de ele. Eu cred că după căderea lui Liviu Dragnea am intrat într-o etapă post-post-comunistă, în care liderii crescuți de baronii locali și de foștii activiști PCR au cam dispărut și se conturează partide mai profesioniste și mai procedurale. Mai avem de lucrat la ele, e drept, dar nici în harababura din anii 1990 nu mai suntem.
Cea mai frecventă greșeală a politicienilor români: lipsa de smerenie
Reporter: Care credeți că este greșeala cea mai frecventă făcută de către politicieni?
Ovidiu Raețchi: Lipsa de smerenie, probabil. Politicienii sunt niște oameni desemnați – printr-un proces parțial arbitrar și parțial haotic – să ia decizii pentru întreaga societate. Ei au tendința să considere că, pentru că ajung în vârful piramidei decizionale, sunt și în vârful societății. Greșeala lor, cu alte cuvinte, e să creadă că nu procesul complex de delegare a deciziei i-a condus acolo, ci un cumul de calități pe care doar ei le au. În fapt, însă, sunt sute de mii de cetățeni care le pot lua locul cu succes. Și care o vor face, de altfel.
Reporter: De când sunteți în politică, care au fost cele mai grele momente?
Ovidiu Raețchi: Momente dificile în politică sunt cele în care partidul tău e în cădere liberă și, orice ai face tu personal, nu poți opri această tendință sociologică. Și nici să pleci la greu nu e o soluție, pentru că fiecare partid cunoaște momente dificile, chiar și cele mai noi – iar asta ar însemna să ai un sistem politic foarte instabil.
Efectul nebănuit al pandemiei: posibile soluții revoluționare pentru tratarea cancerului
Reporter: Recent, ați fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă. Ce implică aceasta?
Ovidiu Raețchi: Implică construirea unei instituții noi, care urmează să se internaționalizeze, adică să asigure expertiză în domeniul rezilienței pentru statele partenere din NATO și UE care aderă la Centru. O serie de crize recente – cum a fost pandemia Covid-19 – au demonstrat că statele, oricât ar fi de performante – se vor confrunta inevitabil cu fenomene neașteptate cu potențial catastrofal (cutremure, crize alimentare, epidemii). În literatura de specialitate vorbim despre „lebede negre”. Reziliența este capacitatea societății de a rezista în momentele de „impact” maxim al crizei și de a-și reveni apoi rapid, ba chiar de a crește în contextul reformelor generate de lupta cu criza. Pandemia, de exemplu, a însemnat dirijarea masivă de fonduri înspre cercetarea medicală, iar unul dintre efectele de creștere – inițial nebănuite – ar putea fi identificarea unor soluții revoluționare pentru a preveni sau trata cancerul.
Reporter: Ce planuri aveți pentru viitor?
Ovidiu Raețchi: În plan profesional, obiectivul major este declararea capacității operaționale a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă și cooptarea primelor state partenere. În plan academic urmează susținerea doctoratelor.
Reporter: Lucrați la o altă carte în prezent?
Ovidiu Raețchi: Cele două doctorate se vor transforma în cărți, da. Una se va numi Excentricii. Filierele secrete din `77: Moshe Dayan la Rabat, Begin și Sadat la București și va trata implicarea României și a Marocului în negocierile de pace dintre Israel și Egipt, care au dus la pacea din 1979. A doua este o analiză ideologică a Frației Musulmane de la fondarea din 1928 până azi.
Reporter: La final, recomandați-ne, vă rog, trei cărți pe care oricine ar trebui să le aibă în bibliotecă.
Ovidiu Raețchi: El Aleph de Borges, Demonii lui Dostoievski și A Study in History a lui Toynbee.
Comments 1