Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va finanța, prin Programul Operațional Competitivitate, microgranturi și granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 milioane euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii. MIPE a publicat în consultare publică proiectul de OUG.
Acordarea finanțărilor face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României și vizează reducerea impactului semnificativ generat de creșterea prețurilor la produsele de bază și derivatele acestora , precum și acordarea de sprijin pentru redresarea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii și industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate de efectele pandemiei COVID-19.
Pentru acordarea de microgranturi este alocată suma de 50 milioane euro, iar pentru granturi pentru capital de lucru este alocat un buget de 250 milioane euro.
Conform proiectului de Ordonanță, vor putea beneficia de aceste ajutoare de stat: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI), societăți cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri și organizații de producători, întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.
Microgranturile vor fi în valoare de 5.000 euro. Vor putea beneficia de microgranturi: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI) și întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.
Valoarea granturilor pentru capital de lucru va fi stabilită în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, astfel:
- 5.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro;
- 15% din cifra de afaceri, fără a depăși valoarea de 120.000 euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 13.501 euro;
- max. 120.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro.
Vor putea contracta granturi: IMM-urile, microîntreprinderile, societățile agricole, cooperativele agricole, grupurile de producători și organizațiile de producători a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID -19.