Jurisprudență | Curtea de Apel Oradea – Infracţiunea de delapidare. Greşita individualizare a tratamentului sancţionator

Deși criticile formulate de parchet prin apelul declarat erau întemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind nelegală atât sub aspectul individualizării pedepsei principale (care este situată sub minimul special prevăzut de lege, de 10 luni şi 20 de zile închisoare), cât şi în ceea ce priveşte momentul de la care inculpata ar fi trebuit să înceapă executarea pedepsei complementare şi sub aspectul condiţiilor în care ar trebui să se execute pedeapsa accesorie, s-a avut în vedere faptul că modalităţile de individualizare a tratamentului sancţionator prevăzute de Codul penal, îi permit judecătorului să evalueze oportunitatea aplicării unei pedepse.

Simpla existenţă a unei infracţiuni nu este de natură a duce în toate cazurile la stabilirea sau aplicarea unei pedepse.

Ținând cont de gravitatea redusă a infracţiunii comise de inculpată. Curtea a procedat cu prioritate la analiza condiţiilor obiective şi subiective prevăzute de art. 80 Cod penal privind renunţarea la aplicarea pedepsei. Aşa cum rezultă din expunerea de motive a Codului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța cu titlu definitiv la aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, persoana infractorului și de alte condiții se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

Prin Sentinţa penală nr. (…) din 14 aprilie 2021, Judecătoria (…), în baza art. 295 alin. (1) Cod penal raportat la art. 308 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, a condamnat-o pe inculpata (I) (fostă (…), pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) Cod penal i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pe o perioadă de un an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) Cod penal i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerată ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune (…), la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal i s-a impus inculpatei următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune (…) sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei (…) sau Primăria (…), pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În considerentele sentinţei atacate prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în data de 24.06.2017, inculpata (I) (fostă (…), angajată la SC (S) SRL în calitate de barmană, şi-a însuşit suma de 1.350 lei, reprezentând contravaloarea produselor comercializate către clienţii localului (S) situat (…). (I) a fost angajată în calitate de lucrător comercial, dar în realitate a lucrat ca barmană  având în gestiune sumele încasate în urma vânzărilor efectuate.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, reţinând că pe parcursul procesului penal inculpata a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând comiterea faptelor, este căsătorită şi a depus eforturi în vederea acoperirii prejudiciului cauzat, pe care l-a recunoscut, precum şi de faptul că aceasta nu are antecedente penale.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa principală a închisorii aplicată inculpatei nu depăşeşte 3 ani, iar inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, ţinând seama de vârsta inculpatei, de faptul că este integrată social, precum şi de atitudinea procesuală avută de la momentul comiterii faptei până în prezent, s-a apreciat că scopul pedepsei şi reinserţia socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatei, pronunţarea condamnării constituind un avertisment ce o va determina să nu mai săvârşească infracţiuni.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că prejudiciul în sumă de 1.575 lei, a fost achitat de inculpată reprezentantului părţii civile şi că reprezentantul părţii civile SC (S) SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei daune morale.

Cererea privind acordarea daunelor morale a fost respinsă ca nefondată de instanţa de fond, care a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că prin fapta inculpatei s-a adus vreo atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial, respectiv de a-i provoca vreo suferinţă părţii civile.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) şi inculpata, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) a susţinut că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate inculpatei, a momentului de la care inculpata va începe executarea pedepsei complementare, precum şi în privinţa condiţiilor în care se va executa pedeapsa accesorie.

În ceea ce priveşte pedeapsa principală aplicată inculpatei s-a arătat că infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar ca urmare a reţinerii variantei atenuante reglementate de art. 308 Cod penal, în raport de calitatea de barman a inculpatei, limitele speciale se reduc cu o treime, situându-se între un an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni.
Întrucât cererea inculpatei de judecare a cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii a fost admisă, s-a arătat că limitele pedepsei închisorii se reduc cu o treime, condiţii în care instanţa de fond ar fi trebuit să stabilească o pedeapsă cu închisoarea între 10 luni şi 20 de zile şi 3 ani o lună şi 10 zile.

Referitor la momentul de la care inculpata ar trebui să înceapă executarea pedepsei complementare s-a arătat că, în raport de împrejurarea că s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal, pedeapsa complementară se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar nu de la executarea sau considerarea ca executată a acesteia, aşa cum a dispus instanţa de fond.

Cu privire la pedeapsa accesorie s-a arătat că instanţa de fond a dispus ca aceasta să se execute de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu toate că s-a dispus suspendarea sub supraveghere a acesteia, condiţii în care pedeapsa accesorie devine executorie doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Ca atare, s-a cerut să se desfiinţeze sentinţa instanţei de fond în sensul de a i se aplica inculpatei o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum legal, să se stabilească în mod legal momentul de la care inculpata va începe să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, precum şi condiţiile în care va executa pedeapsa accesorie.

Inculpata a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei şi a solicitat desfiinţarea acesteia în sensul de a se dispune, în principal, renunţarea la aplicarea pedepsei, iar, în subsidiar, să se dispună amânarea aplicării pedepsei stabilite de instanţa de fond.

În susţinerea cererii principale s-a arătat că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de art. 80 Cod penal, infracţiunea comisă de inculpată prezentând o gravitate redusă, având în vedere modalitatea şi motivele pentru care aceasta a fost comisă, precum şi cuantumul redus al prejudiciului, care de altfel  a fost recuperat integral, precum şi persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră, colaborând cu organele de urmărire penală şi a depus eforturi pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii.

Referitor la cererea subsidiară s-a menţionat că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită de instanţa de fond fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpata şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana acesteia, de conduita avută anterior comiterii infracţiunii, de eforturile depuse de aceasta pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:
Din analiza holistică a probelor administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpata (I), care a uzat de procedura abreviată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală, recunoscând în întregime acuzaţia formulată de procuror, rezultă, la standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, următoarea situaţie de fapt:
a. inculpata (I) a fost angajată, începând cu data de 23 martie 2017, în calitate de lucrător comercial la societatea (S) SRL (…) (contractul individual de muncă pe durată nedeterminată încheiat între societatea (S) SRL şi inculpată, aflat la filele 54-56 din dosarul de urmărire penală), însă, în realitate a lucrat ca barman la barul (S), situat în (…), având în gestiune sumele încasate în urma vânzărilor efectuate. Inculpata era singura lucrătoare de la acest punct de lucru al societăţii (S) SRL (…) şi locuia în încăperea situată deasupra barului, pe care îl deschidea la ora 07:00 dimineaţa;
b. în data de 24 iunie 2017, (R), asociatul unic şi administratorul societăţii (S) SRL (…), a fost contactat telefonic de către un client al barului, care i-a comunicat că barul nu este deschis, motiv pentru care acesta s-a deplasat la bar, constatând că inculpata plecase cu cheile locuinţei şi ale barului şi cu banii încasaţi în săptămâna 19-23 iunie 2017, fără să-i preda gestiunea;
c. în urma inventarului efectuat pe baza rapoartelor Z, (R), administratorul societăţii (S) SRL, a constatat o lipsă în gestiune de 1.575 lei, reprezentând banii încasaţi de la clienții barului (70 %) şi banii proveniţi de la aparate de joc (30 %).
Procedând la analiza atomizată a probelor administrate în cauză Curtea a reţinut că în declaraţiile date pe parcursul procesului penal (filele 27-29, 32-33 din dosarul de urmărire penală, fila 19 din dosarul instanţei de fond şi fila 41 din dosarul acestei curţi de apel), inculpata (I) a arătat că şi-a însuşit suma de 1.350 lei, reprezentând contravaloarea produselor comercializate către clienţii locului (S) în perioada 19 iunie – 23 iunie 2017, deoarece acesta nu i-a achitat salariile în perioada în care a fost angajată.

A menţionat inculpata că, în perioada în care a lucrat la societatea (S) SRL, nu a fost plătită conform contractului de muncă, ci a primit de la administratorul acestei societăţi, în mai multe tranşe, sume mici de bani, de circa 50 de lei, ca urmare a solicitărilor sale repetate. De asemenea, inculpata a arătat că în perioada în care a lucrat la bar au fost mai multe scandaluri, pentru că administratorul se prezenta la bar sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cum ea locuia temporar deasupra barului, a decis să plece, în seara zilei de 24 iunie 2017 părăsind locuința fără să-l anunţe pe administratorul societăţii.

În şedinţa publică din data de 16 martie 2021, în faţa primei instanţe, inculpata i-a predat suma de 1.575 lei lui (R), administratorul societăţii (S) SRL, acoperind integral prejudiciul produs prin infracţiune.

Curtea consideră că fapta inculpatei (I) care, în calitate de lucrător comercial/barman la persoana vătămată societatea (S) SRL, în data de 24 iunie 2017, a sustras şi apoi şi-a însuşit suma de 1.575 lei, reprezentând contravaloarea produselor comercializate către clienţii localului (S), în perioada 19 iunie – 23 iunie 2017, sumă pe care o avea în gestiune este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal.

Inculpata (I) are calitatea de autor calificat al infracţiunii de delapidare în condiţiile în care, la data comiterii faptei, desfăşura în cadrul societăţii (S) SRL activitatea de gestionar astfel cum aceasta este definită de art. 1 din Legea nr. 22/1969 (angajat al unei persoane juri-dice care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a acesteia).

Elementul material al laturii obiective constă în însuşirea de către inculpată din patrimoniul persoanei vătămate a sumei de 1.575 lei, pe care ulterior şi-a însuşit-o, împosedându-se cu aceasta, urmarea imediată constă în scoaterea definitivă a sumei de bani din sfera patrimonială a persoanei vătămate, căreia i-a fost produsă o pagubă, între fapta inculpatei şi scoaterea definitivă a sumei de bani din sfera patrimonială a persoanei vătămate, respectiv paguba cauzată acesteia existând legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpata a acţionat cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, prevăzând că prin însuşirea sumei de 1.575 lei, scoate definitiv această sumă din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmărind producerea acestui rezultat (intenţie directă).

Faţă de calitatea inculpatei (I) de funcţionar privat (persoană fizică angajată pe durată nedeterminată în calitate de lucrător comercial/barman la societatea (S) SRL (…), exercitând permanent cu remuneraţie atribuţiile de barman şi având în gestiune sumele încasate în urma vânzărilor efectuate), în mod temeinic s-a reținut varianta atenuată a infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal raportat la art. 308 Cod penal, avându-se în vedere şi Decizia nr. 1/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015).

Într-adevăr, criticile formulate de parchet prin apelul declarat de parchet sunt întemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind nelegală atât sub aspectul individualizării pedepsei principale (care este situată sub minimul special prevăzut de lege, de 10 luni şi 20 de zile închisoare), cât şi în ceea ce priveşte momentul de la care inculpata ar fi trebuit să înceapă executarea pedepsei complementare şi sub aspectul condiţiilor în care ar trebui să se execute pedeapsa accesorie.

Cu toate acestea, având în vedere modalităţile de individualizare a tratamentului sancţionator prevăzute de Codul penal, care îi permit judecătorului să evalueze oportunitatea aplicării unei pedepse, simpla existenţă a unei infracţiuni nu este de natură a duce în toate cazurile la stabilirea sau aplicarea unei pedepse, ţinând cont de gravitatea redusă a infracţiunii comise de inculpată, Curtea a procedat cu prioritate la analiza condiţiilor obiective şi subiective prevăzute de art. 80 Cod penal privind renunţarea la aplicarea pedepsei.

Aşa cum rezultă din expunerea de motive a Codului penal, renunțarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța cu titlu definitiv la aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, persoana infractorului și de alte condiții se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

În fapt, instituţia renunţării la aplicarea pedepsei reprezintă o aplicare în faza de judecată a principiului oportunității, instanţa având posibilitatea de a aprecia că nu se impune sancţionarea unei persoane care a comis o infracţiune de o gravitate redusă, pentru care, potrivit principiului minimei intervenții a legii penale, acţiunea penală nu ar fi trebuit exercitată încă din faza de urmărire penală.

Analiza de ansamblu a materialului probator administrat în cauză relevă că sunt îndeplinite condiţiile obiective şi subiective prevăzute de art. 80 Cod penal pentru a se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei.
În ceea ce priveşte condiţiile obiective Curtea a constatat că:
(i) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de delapidare în varianta atenuantă, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal raportat la art. 308 Cod penal este închisoarea de la un an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni, mai mică decât limita prevăzută de art. 80 alin. (2) lit. d) Cod penal [astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 1/2015, arătând că art. 308 Cod penal nu constituie o cauză de reducere a pedepsei, întrucât prin voinţa legiuitorului o anume calitate a subiectului activ al infracţiunii de delapidare (element circumstanţial de realizarea căruia depinde existenţa infracţiunii) a determinarea crearea unei variante atenuante, care reflectă prin intermediul limitelor de pedeapsă proprii gradual de pericol social abstract specific infracţiunii în varianta atenuată];
(ii) infracţiunea comisă de inculpată are o gravitate redusă în concret, faţă de natura şi întinderea urmărilor produse (un prejudiciu în cuantum de 1.575 lei care a fost recuperat în integralitate), modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit (inculpata şi-a însuşit suma de bani ca urmare a faptului că nu i-a fost plătit salariul, părăsind locul de muncă atât ca urmare a acestui fapt, cât şi a scandalurilor provocate de către administratorul persoanei vătămate).

Cu privire la condiţiile subiective, Curtea a constatat că:
a. inculpata (I) nu a mai fost anterior condamnată printr-o hotărâre definitivă, astfel cum rezultă din copia cazierului judiciar, nefiind cunoscută cu antecedente penale;
b. inculpata (I) nu a beneficiat în ultimii 2 ani de măsura renunţării la aplicarea pedepsei;
c. inculpata (I) nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată şi nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, identificarea şi tragerea sa la răspundere penală, recunoscând infracţiunea de care este acuzată încă din primele declaraţii date în faza de urmărire penală şi parcurgând procedura abreviată în cazul recunoaşterii învinuirii.

În raport de persoana inculpatei (I), care are studii medii, este adultă (35 de ani), este căsătorită şi integrată social, nu are antecedente penale, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii (inculpata restituindu-i reprezentantului părţii civile suma de 1.575 lei în faţa instanţei de fond), precum şi de posibilitățile de îndreptare (inclusiv în faţa aceste curţi de apel, cu ocazia ultimului cuvânt, inculpata a arătat că regretă comiterea faptei şi că nu va mai săvârși fapte similare), Curtea a considerat că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.

Prin urmare, s-a impus dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei faţă de inculpata (I), împrejurări în care criticile de legalitate formulate de parchet în apelul declarat în defavoarea inculpatei s-a învederat a fi nefondate, deoarece au ca premisă necesitatea aplicării imediate a unor pedepse (principale, complementare şi accesorii), care nu poate fi reţinută în cauză faţă de gravitatea concretă a faptei şi persoana inculpatei.

În aceste condiţii, doar apelul declarat de inculpată a fost apreciat ca fondat și a fost admis în ceea ce priveşte reindividualizarea tratamentului sancționator.

Curtea a constatat că nu s-au formulat critici cu privire la latura civilă a cauzei, reţinând totodată că în mod temeinic instanţa de fond a apreciat că nu se impune ca părţii civile să-i fie acordate daune morale, deoarece împrejurarea că partea civilă nu a putut ţine deschis barul ca urmare a lipsei de personal nu are legătură cu fapta de care este acuzată inculpata şi nici nu este susceptibilă să conducă la producerea unui prejudiciu personal nepatrimonial persoanei juridice.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) Cod procedură penală, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) împotriva Sentinţei penale nr. (…) din 14 aprilie 2021 pronunţate de Judecătoria (…) în dosarul nr. (…)/2020.

În baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, Curtea a admis apelul declarat de inculpata (I) (fostă (…), împotriva Sentinţei penale nr. (…) din 14 aprilie 2021 pronunţate de Judecătoria (…) în dosarul nr. (…)/2020, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând, au fost înlăturate pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, precum şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile instituite în sarcina inculpatei pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 80 Cod penal s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpata (I) sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal rap. la art. 308 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal i s-a aplicat inculpatei un avertisment.