Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, obiecția de neconstituționalitate care viza legea pentru aprobarea OG 9/2021. Este vorba despre ordonanța care permite polițiștilor, procurorilor, Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) și Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) la registrul centralizat de conturi bancare al ANAF. Potrivit documentului, autoritățile competente vor putea să acceseze și să consulte registrul centralizat de conturi bancare, respectiv să solicite și să primească informaţii financiare sau analize financiare. CCR a observat că numărul semnatarilor obiecției este insuficient pentru sesizarea instanței de contencios constituțional.
Comunicatul Curții Constituționale
În ședința din data de 4 mai 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.9/2021 privind stabilirea unor măsuri de facilitare a utilizării informațiilor financiare și a analizelor financiare în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni, precum și a dispozițiilor art.2 lit.b) și c), art.3 alin.(1), (2) și (7), art.4, art.7, art.10 alin.(4) și art.20 din Ordonanța Guvernului nr.9/2021, obiecție formulată de 32 de deputați aparținând Alianței pentru Unirea Românilor, Partidului Social Democrat și neafiliați (număr insuficient pentru sesizarea Curții Constituționale).
Față de prevederile OG 9/2021, legea care aproba această ordonanță aducea două modificări. Astfel, pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică și Secția parchetelor militare, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, legea oferea acces la registrul centralizat de conturi bancare al ANAF și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale și curți de apel.
În plus, o altă modificare se referă la evidența accesărilor și consultărilor realizate de către autoritățile competente, păstrată de ANAF. Acesta va cuprinde, printre altele, ”identificatorul de utilizator unic al reprezentantului autorităţii competente care a efectuat accesarea sau consultarea și, după caz, al reprezentantului autorității competente care a solicitat interogarea sau
consultarea, precum și identificatorul de utilizator unic al destinatarului
rezultatelor interogării sau consultării.”
Legea pentru aprobarea OG nr. 9/2021 a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 23 martie 2022. CCR a fost sesizată cu obiecția de neconstituționalitate pe 4 aprilie.
DOCUMENT – Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2021 privind stabilirea unor măsuri de facilitare a utilizării informaţiilor financiare şi a analizelor financiare în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracţiuni:
Tot în ședința de miercuri, Curtea Constituțională a amânat trei cauze. Astfel, pentru 18 mai 2022:
1. obiecția de neconstituționalitate a art.2 pct.27 cu referire la introducerea art.10 ind.2 în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice, art.10, art.13 și art.48 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice pentru stabilirea unor masuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice, obiecții formulate de 50 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și, respectiv, de Avocatul Poporului (conexate la termenul din 6 aprilie 2022);
2. obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea art.56 ind.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, obiecție formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România;
– pentru 2 iunie 2022, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, obiecție formulată de Guvernul României.
DOCUMENT – Comunicatul CCR din 4 mai 2022: