Orădenii care îşi plătesc integral toate obligaţiile fiscal restante până la sfârșitul lunii noiembrie vor putea fi scutiţi de majorările de întârziere. Majorările trebuie să fie în sumă egală sau mai mare de 100 de lei.
Pentru a beneficia de această reducere, cetățenii au de parcurs următorii pași:
Pasul 1. Obțineți informații la zi privind obligațiile dvs. de plată datorate bugetului local:
- Consultați Ghișeul online – Primăria Oradea pe site-ul www.oradea.ro. Accesul pe platformă poate fi realizat fără autentificare, strict pe baza CNP/CUI;
- La ghișeele de casierie/impunere din cadrul Primăriei Oradea, orar luni-joi 8:00 – 18:00, vineri 8:00 – 15:00.
Pasul 2. Achitați până cel târziu în data de 30 noiembrie 2022 suma reprezentând obligațiile principale de plată (debit și/sau rămășită din anii anteriori) fără majorările/penalitățile aferente.
Pasul 3. Completați și transmiteți până cel târziu la 30.11.2022 Cererea de anulare a accesoriilor (majorări și/sau penalități) – cererea este disponibilă accesând linkul https://www.oradea.ro/cereri-si-formulare-tip/direc-539-ia-economica
- Depuneți cererea la ghișeele Primăriei Oradea, online la adresa primarie@oradea.ro sau prin corespondență pe adresa Primăria Oradea, Piața Unirii nr. 1.
Ulterior prelucrării cererilor, solicitanții vor primi prin corespondență (email/adresă) dovada scutirii majorărilor de întârziere sau respingerii solicitării în cazul în care solicitantul nu este eligibil conform prevederilor legale.