Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind numirea Mihaelei Ciochină în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Magistratul va avea un mandat de 9 ani, începând cu 11 iunie 2022. Mihaela Ciochină a activat până acum ca și consilieră a președintelui pe drept constituțional.
Mihaela Ciochină are 55 de ani și este licențiată a Facultății de Drept din cadrul Universității din București, specializare în relații internaționale ( promoția 1992), se arată pe pagina Administrației Prezidențiale.
Din 1992 până la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, pe 14 ianuarie 2015, a lucrat în cadrul Senatului României, unde a îndeplinit diferite funcții, de la cele de execuție până la funcția de director general al Direcției generale legislative.
A colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislației din diferite domenii și cu Institutul European din România și Institutul Național de Administrație Publică în cadrul activităților de formare continuă a funcționarilor publici. Desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București, arată sursa citată.
Autoare a unor articole referitoare la procedura de legiferare și statutul parlamentarului în România, printre care: „Elemente de noutate în procedura de legiferare, urmare a revizuirii Constituţiei şi regulamentelor parlamentare” (Revista de Drept Public nr. 4/2003); „Unele consideraţii privind răspunderea membrilor Parlamentului în lumina Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor” în Răspunderea în dreptul constituţional (Bucureşti, 2007).