Cinci percheziții au fost efectuate, miercuri dimineața, de procurorii DNA Brașov într-un dosar penal în care sunt investigate mai multe infracțiuni, printre care folosirea și permiterea accesului la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, compromiterea intereselor justiţiei, fals și favorizarea făptuitorului. Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media, sunt vizaţi poliţişti ai Biroului de Operaţiuni Speciale care ar fi oferit informaţii din dosare DNA și de la alte parchete.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, compromiterea intereselor justiției, favorizarea făptuitorului și infracțiuni de fals, comise în cursul anilor 2020 și 2022”, a transmis DNA.
Potrivit oficialilor Direcției Naționale Anticorupție, au fost desfășurate percheziții domiciliare în cinci locuri din județul Brașov. Una dintre acestea este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
”În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a precizat DNA.