Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, printr-o hotărâre dată joi, 19 mai, că în cazul imposibilității localizării unei persoane urmărite în justiție, aceasta poate fi judecată sau condamnată în lipsă, însă are dreptul, ulterior, să obțină redeschiderea procesului pe fondul cauzei în prezența sa. Acest drept îi poate fi însă refuzat dacă s-a sustras în mod deliberat acțiunii în justiție împiedicând autoritățile să o informeze cu privire la desfășurarea procesului.
Hotărârea CJUE a fost dată în cazul unui cetățean bulgar acuzat de participarea la un grup infracțional organizat în vederea comiterii unor infracțiuni fiscale, pasibile de pedepse privative de libertate. Un prim rechizitoriu îi fusese notificat personal inculpatului care indicase o adresă la care putea fi contactat.
Însă la deschiderea fazei jurisdicționale a procedurii, acesta nu a fost de găsit la acea adresă, astfel încât Tribunalul Penal Specializat din Bulgaria nu a putut să îl convoace la ședință. Nici avocatul din oficiu nu intrase în contact cu el.
În plus, întrucât rechizitoriul care îi fusese adus la cunoștință inculpatului era viciat de o neregularitate și a fost anulat, procedura inițială a fost închisă. A fost întocmit un nou act de trimitere în judecată, iar bărbatul a fost căutat din nou, fără a fi localizat.
Într-un final, judecătorii bulgari au dedus că inculpatul s-a sustras procedurii și că, în aceste împrejurări, cauza putea fi judecată înabsența sa.
Totuși, pentru ca persoana interesată să fie corect informată cu privire la garanțiile procedurale de care dispune, instanța din Bulgaria s-a adresat CJUE pentru ca aceasta să răspundă în care ipoteză prevăzută de Directiva 2016/3431 (privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale) se încadrează situația inculpatului care, după ce i se comunicase primul rechizitoriu și înainte de declanșarea fazei jurisdicționale a procedurii penale, s-a sustras procedurii.
”Curtea răspunde că articolele 8 și 9 din Directiva 2016/343 trebuie interpretate în sensul că o persoană acuzată pe care autoritățile naționale competente, în pofida eforturilor lor rezonabile, nu reușesc să o localizeze și căreia aceste autorități nu au reușit, ca urmare a acestui fapt, să îi comunice informațiile referitoare la procesul îndreptat împotriva sa poate face obiectul unui proces și, eventual, al unei condamnări în lipsă. În acest caz, această persoană trebuie totuși, în principiu, să aibă posibilitatea, după comunicarea acestei condamnări, să invoce direct dreptul, conferit de această directivă, de a obține redeschiderea procesului sau accesul la o cale de atac echivalentă care să conducă la o reexaminare, în prezența sa, a fondului cauzei”, a stabilit Curtea de Justiție a UE.
Totuși, Curtea a precizat că persoanei respective îi poate fi refuzat acest drept în cazul în care din indicii precise și obiective reiese că aceasta a primit informații suficiente pentru a ști că un proces urma să fie organizat împotriva sa și că, prin acte deliberate și cu intenția de a se sustrage acțiunii în justiție, a împiedicat autoritățile să o informeze oficial cu privire la acest proces.
Aprecierea CJUE
Curtea amintește, mai întâi, că articolul 8 alineatul (4) și articolul 9 din Directiva 2016/343, privind domeniul de aplicare și întinderea dreptului la un nou proces, trebuie considerate ca având efect direct. Acest drept este rezervat persoanelor al căror proces este desfășurat în lipsă, chiar dacă condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din această directivă nu sunt îndeplinite. În schimb, posibilitatea oferită de Directiva 2016/343 statelor membre de a desfășura, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul său 8 alineatul (2), un proces în lipsă și de a executa decizia fără a prevedea dreptul la un nou proces pornește de la premisa că persoana în cauză, informată în mod corespunzător, a renunțat de bunăvoie și în mod neechivoc să își exercite dreptul de a fi prezentă la proces.
Această interpretare garantează respectarea finalității Directivei 2016/343, care constă în consolidarea dreptului la un proces echitabil în cadrul procedurilor penale, astfel încât să crească încrederea statelor membre în sistemul de justiție penală al celorlalte state membre și să se asigure respectarea dreptului la apărare, evitând totodată ca o persoană care, deși era informată cu privire la desfășurarea unui proces, a renunțat în mod neechivoc să participe la acesta să poată solicita, după o condamnare în lipsă, desfășurarea unui nou proces și astfel să împiedice abuziv caracterul efectiv al urmăririi penale, precum și buna administrare a justiției.
În ceea ce privește informarea referitoare la desfășurarea procesului și la consecințele unei neprezentări, Curtea precizează că instanța națională în cauză este cea căreia îi revine sarcina de a verifica dacă persoanei interesate i-a fost adresat un document oficial, care să menționeze fără echivoc data și locul în care urmează să se desfășoare procesul și, în cazul nereprezentării de către un avocat mandatat, consecințele unei eventuale neprezentări. Pe de altă parte, acestei instanțe îi revine sarcina de a verifica dacă documentul respectiv a fost notificat în timp util astfel încât persoanei în cauză să i se permită, dacă decide să ia parte la proces, să își pregătească în mod util apărarea.
În ceea ce privește, mai precis, persoanele acuzate care s-au sustras, Curtea constată că Directiva 2016/343 se opune unei reglementări naționale care exclude dreptul la un nou proces pentru simplul motiv că persoana în cauză s-a sustras procedurii, iar autoritățile nu au reușit să o localizeze. Numai atunci când reiese din indicii precise și obiective că persoana în cauză, deși a fost informată oficial că este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni și cunoscând astfel că va avea loc un proces împotriva sa, acționează în mod deliberat pentru a evita primirea oficială a informațiilor privind data și locul procesului se poate considera că această persoană a fost informată cu privire la proces și că a renunțat în mod voluntar și neechivoc să își exercite dreptul de a participa la acesta, situație care se încadrează în ipoteza prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2016/3433.
Existența unor astfel de indicii precise și obiective poate fi constatată, printre altele, atunci când persoana respectivă a comunicat în mod voluntar autorităților naționale competente în materie penală o adresă greșită sau nu se mai află la adresa pe care a comunicat-o. Pe de altă parte, pentru a analiza în ce măsură informațiile care au fost furnizate persoanei în cauză au fost suficiente, trebuie să se acorde o atenție specială, pe de o parte, diligențelor depuse de autoritățile publice pentru a informa persoana interesată și, pe de altă parte, diligențelor depuse de aceasta pentru a primi respectivele informații.
DOCUMENT – Comunicatul CJUE referitor la hotărârea în cauza C-569/20 Spetsializirana prokuratura (Procesul unei persoane acuzate care se sustrage)