Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, într-o decizie publicată pe pagina sa de internet, de ce a stabilit ca neconformă cu legea fundamentală prevederea din Legea 51/1995 conform căreia este nedemn de a fi avocat cel condamnat la închisoare pentru o infracțiune intenționată, ce poate aduce atingere prestigiului profesiei. Instanța de contencios constituțional a explicat că în cei cinci ani trecuți de la emiterea deciziei nr.225 din 4 aprilie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” din art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 este contrară dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie legiuitorul nu a intervenit în niciun fel pentru a fixa într-o manieră clară și explicită acele infracțiuni a căror săvârșire atrage nedemnitatea profesională a avocaților.
”S-a ajuns la o situație excesivă, contrară rațiunii avute în vedere de instanța de contencios constituțional prin pronunțarea deciziei menționate, urmând să fie excluși din profesie, în mod nediferențiat, toți avocații care au fost condamnați definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea oricărei infracţiuni intenţionate”, a arătat CCR. Asta chiar și în situațiile în care instanța a apreciat că se impune suspendarea executării acestei pedepse.
Argumentele CCR – extrase din decizia nr.230 din 28 aprilie 2022
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.468 din 22 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995, constatând că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” este contrară dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţie.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că sintagma menționată este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, având în vedere că nu se precizează în mod explicit acele infracţiuni intenţionate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat, iar necircumstanţierea expresă a acestora lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii excluderii din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate. Această lipsă de calitate a legii creează premisa aplicării în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.
Ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei antereferite, sintagma a cărei neconstituționalitate a fost constatată prin aceasta și-a încetat efectele juridice, ca urmare a prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit pentru a compatibiliza dispozițiile art.14 lit.d) din Legea nr.51/1995 cu prevederile constituționale, în sensul celor statuate prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017. În consecință, în prezent, pierderea calității de avocat intervine pentru săvârșirea oricărei infracţiuni intenţionate prin care s-a constatat, prin hotărâre judecătorească definitivă, vinovăția inculpatului și pentru care s-a dispus pedeapsa cu închisoarea, indiferent dacă instanța a apreciat că se impune suspendarea executării acesteia.
Or, nu acesta a fost sensul deciziei de admitere a Curții Constituționale, care a sancționat lipsa de precizie a sintagmei care circumstanția intervenirea nedemnității în funcție de influența pe care săvârșirea infracțiunii o are asupra prestigiului profesiei. Desigur că, în spiritul principiilor specifice statului de drept, Curtea a subliniat că sancţiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat reflectă principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, reprezentând o garanţie a moralităţii şi probităţii profesionale pentru membrii baroului, și că, din această perspectivă, avocatul este obligat să se abţină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă (…). Dar această sancțiune trebuie aplicată într-un cadru legal clar și previzibil, care să asigure persoanei susceptibile de a intra sub incidența normei criticate
reperele necesare pentru a-și adapta comportamentul astfel încât să respecte exigențele acesteia, fără să existe riscul ca excluderea din profesie să fie decisă în mod arbitrar de organele de conducere ale profesiei, aflate, la rândul lor, în imposibilitatea de a aprecia în mod obiectiv cu privire la aptitudinea faptei penale săvârșite de a fi de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Absența oricărui indiciu legal cu privire la elementele care ar conferi unei infracțiuni caracteristica de a fi „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” a determinat Curtea să constate neconstituționalitatea acestei sintagme.
În absența intervenției active a legiuitorului, care să clarifice norma prin prisma celor statuate de Curtea Constituțională, s-a ajuns la o situație excesivă, contrară rațiunii avute în vedere de instanța de contencios constituțional prin pronunțarea deciziei menționate, urmând să fie excluși din profesie, în mod
nediferențiat, toți avocații care au fost condamnați definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea oricărei infracţiuni intenţionate. Curtea constată că, astfel, excluderea din profesie pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate pentru care s-a aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă pedeapsa cu închisoarea poate deveni o sancțiune disproporționată față de gravitatea faptei, mai ales în condițiile în care prevederile art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 nu fac niciun fel de distincție după cum instanța a dispus executarea pedepsei închisorii sau a apreciat că aceasta își poate atinge scopul sancționator, educativ, disuasiv și preventiv chiar și prin suspendarea executării.
Curtea reține că o astfel de consecință, constând în excluderea din profesia de avocat pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate pentru care s-a aplicat prin hotărâre judecătorească definitivă pedeapsa cu închisoarea, reprezintă o denaturare a sensului Deciziei nr.225 din 4 aprilie 2017 și a rațiunii care a stat la baza pronunțării acesteia. Deși finalitatea acestei decizii a fost aceea de a conduce la sporirea garanțiilor juridice asigurate prin lege avocaților în ceea ce privește pierderea acestei calități, prin eliminarea riscului aplicării acestei măsuri în mod arbitrar, consecința a reprezentat-o – în absența intervenției legiuitorului – crearea unei situații excesiv de severe pentru avocați, în special prin comparație cu alte profesii juridice (…).
(…) În cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr.225 din 4 aprilie 2017 și generând astfel un viciu de constituționalitate mai grav. Pentru restabilirea stării de constituționalitate, este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995, pentru a îndepărta neconstituționalitatea constatată prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, în spiritul celor precizate în considerentele acestei decizii. Ca atare, legiuitorul va trebui să dea eficiență considerentelor exprimate de instanța de contencios constituțional și să fixeze cu exactitate infracțiunile a căror săvârșire determină pierderea calității de avocat.
În ceea ce privește art.26 lit.d) din Legea nr.51/1995, potrivit căruia „calitatea de avocat încetează: […] dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii”, criticat, de asemenea, în cauza de față, se mențin aprecierile Curții Constituționale reținute prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017 (paragraful 27), în sensul că, fiind o normă de trimitere, trebuie privit prin prisma efectelor constatării neconstituţionalității prevederilor art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 și că, prin conţinutul său normativ, textul de lege criticat nu conţine niciun viciu de neconstituţionalitate, ci doar reglementează una dintre situaţiile în care încetează calitatea de avocat.
În fine, autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate formulează critici cu privire la tratamentul juridic diferit aplicabil avocaților care sunt excluși din profesie, după caz, ca urmare a constatării nedemnității [conform art.14 lit.a) și art.26 lit.d) din Legea nr.51/1995], respectiv ca urmare a aplicării acestei măsuri ca sancțiune disciplinară [conform art.88 alin.(1) lit.e) din Legea nr.51/1995], din perspectiva procedurii desfășurate în fața consiliului baroului, care în primul caz are loc fără citarea avocatului, iar în cel de-al doilea, cu citarea/înștiințarea sa. Curtea observă că o astfel de reglementare nu este de rangul legii, ci se regăsește în Statutul profesiei de avocat, act care a fost aprobat de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin Hotărârea nr.64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.898 din 19 decembrie 2011, neintrând, așadar, sub incidența controlului exercitat de Curtea Constituțională (…).
Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate (…) şi constată că dispozițiile art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt neconstituționale.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe şi constată că dispoziţiile art.26 lit.d) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
DOCUMENT – Decizia nr.230 din 28 aprilie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.14 lit.a) şi ale art.26 lit.d) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: