Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat, vineri, primele rezultate ale cercetărilor declanșate în cazul unui tânăr de 22 de ani, al cărui cadavru a fost găsit, joi după-amiaza, la marginea șoselei de centură a municipiului Oradea. În urma autopsiei s-a emis ipoteza că în acest caz ar fi vorba despre o sinucidere, cel mai probabil, bărbatul înfingându-și un cuțit în inimă.
Cadavrul care prezenta urme de violență a fost găsit joi, în zona magazinului Selgros din Oradea. Procurorii au stabilit că e vorba despre un bărbat de 22 de ani, care nu este din Bihor, și au început urmărirea penală in rem (asupra faptei) cu privire la infracțiunea de omor.
Autopsia realizată la Serviciul de Medicină Legală Bihor a arătat că moartea victimei a fost violentă. Legiștii sunt de părere că tânărul s-ar fi sinucis, înjunghindu-se în inimă. ”Moartea victimei (…) s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unei plăgi înțepate-tăiate transfixiante prin cord și s-a opinat în sensul că leziunea tanatogeneratoare a fost autoprovocată”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
DOCUMENT – Comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor: