Despre examenul de corigență al autorității legiuitoare în materia dreptului constituțional | Subiect extras: întreruperea cursului prescripției răspunderii penale

un material realizat de avocații Răzvan Doseanu și Cosmin Buta – Societatea profesională de avocați “Doseanu&Asociații”

Recent, la data de 26 mai 2022, Curtea Constituțională a României a admis o nouă excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul Penal, referitoare la prescripția specială a răspunderii penale.

Inițial, pe site-ul Curții Constituționale, la secțiunea dedicată comunicatelor de presă, era menționat doar faptul că art. 155 alin. (1) a fost declarat neconstituțional, admițându-se la data de 26 mai 2022 o nouă excepție asupra aceluiași text de lege.

În acest context, a existat o avalanșă a opiniilor juridice privind actualul regim al prescripției speciale a răspunderii penale. Cu alte cuvinte, s-a încercat să se răspundă la soarta dosarelor de urmărire penală, dacă acestea se vor închide la împlinirea termenului general de prescripție sau nu. Credem că interpretarea corectă este dată de prima variantă, în sensul că la acest moment procesual prescripția specială a răspunderii penale nu mai există, astfel încât toate dosarele în care s-a împlinit termenul general de prescripție trebuie închise, fie prin clasare, dacă dosarul se află în cursul urmăririi penale, fie prin dispunerea unei soluții de încetare a procesului penal, dacă dosarul se află în curs de judecată.

Au existat opinii, izolate de altfel, care ilustrau faptul că infractorii s-au bucurat degeaba, întrucât decizia Curții Constituționale din 26 mai 2022 este suspendată pentru 45 de zile, timp în care legiuitorul va fi extrem de activ și va pune textul art. 155 alin. (1) Cod penal în grație cu principiile constituționale, astfel că nu va fi nicio problemă.

În primul rând, deciziile Curții Constituționale nu se suspendă. Se suspendă, eventual, textul de lege declarat neconstituțional, situație juridică ce, într-adevăr, generează o obligație procedural pozitivă din partea legiuitorului de a interveni în sensul punerii în acord a textului declarat neconstituțional cu criticile de neconstituționalitate aduse acestuia.

Întrucât această decizie are o implicație decisivă în soarta dosarelor penale în care avem împlinit termenul general de prescripție, Curtea Constituțională a revenit cu o completare a comunicatului la data de 27 mai 2022, arătând în esență că actuala decizie de neconstituționalitate nu este altceva decât o confirmare a modului în care trebuia abordată decizia din 297/2018 din 26 aprilie 2018 și o confirmare a faptului că este necesară o mai bună aprofundare a dreptului constituțional de către cei care ”lucrează cu legea”.

La pronunțarea deciziei de față, Curtea a observat că, după publicarea Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art.147 alin.(1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile Constituției și nu a luat măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme și stabilirea unor condiții clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condițiile și termenul întreruperii prescripției. Așadar, din anul 2018 și până în prezent, legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituționalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare – „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea” – este un text incomplet și, prin urmare, inaplicabil. Mai mult, din cauza lipsei intervenției active a legiuitorului, în această perioadă instanțele de judecată au interpretat și aplicat în mod diferit/neunitar această normă juridică.

În aceste condiții, prin decizia prezentă, s-a declarat neconstituțional textul rămas în vigoare, urmând ca legiuitorul să ia imediat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018, fără a mai fi necesar să aștepte publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României.”

Primul cuvând din comunicatul completat de către Curtea Constituțională este ”Decizia 297/2018”, respectiv admiterea excepției de neconstituționalitate asupra aceluiași text de lege (art. 155 alin. (1) Cod penal) ridicată de către Nela Secară și Coriolan Secară în dosarul cu nr. 2.635/111/2014 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care a format obiectul dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.162D/2017.

Pentru a obținute o probă solidă a aceste interpretări, practicienii dreptului au apelat la diverse instrumente juridice în vederea obținerii unor linii directoare privind aplicabilitatea acestei decizii de neconstituționalitate. În acest sens amintim sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, ce a făcut obiectul dosarului cu nr. 41/1/2019.

Totodată, procurorul general al României a promovat un recurs în interesul legii, pentru a unifica practica judiciară reliefată în aplicabilitatea deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr.6462/1496/III-5/2019 din 9 august 2019.

Toate aceste demersuri juridice au fost sortite eșecului, în esență, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție le-a respins ca inadmisibile, însă a dat o dezlegare indirectă efectelor acestei decizii, stabilind că forul constituțional a făcut trimitere în considerente la faptul că în vechiul cod penal exista o soluție legislativă corectă din punct de vedere constituțional, astfel că ar trebui să ne raportăm la acel text de lege care era abrogat încă de la 1 februarie 2014. Această linie directoare se pare că nu a dus în final la direcția corectă.

În acest sens, s-a făcut trimitere la paragraful nr. 34 al deciziei, care arată: ”Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din Codul penal 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitata de invinuit sau inculpat”.

În altă ordine de idei, nu există nicio rațiune pentru a califica această decizie 297/2018 a Curții Constituționale ca fiind o decizie interpretativă, întrucât interpretarea unor texte de lege se face doar în baza unui drept pozitiv, aflat în vigoare. Nu se putea susține că Decizia 297/2018 este una de interpretare, în sensul că soluția legislativă – prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză – este constituțională în măsura în care actul înterurptiv trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, astfel cum prevede art. 123 alin. (1) din Codul penal 1969, întrucât în acest context se face o interpretare a unei soluții legislative în acord cu dispoziții legale ieșite din vigoare, care nu fac parte din dreptul pozitiv, fiind un veritabil raționament eronat.

De altfel, dacă aceasta ar fi fost voința Curții, cu singuranță s-ar fi exprimat într-o asemenea manieră, atât în cadrul considerentelor, cât și în cadrul dispozitivului deciziei, cum de altfel a făcut-o, spre exemplu, în decizia nr. 405/2016 privitor la infracțiunea de abuz în serviciu.

Prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă că Decizia nr. 297/2018 nu a fost o decizie interpretativă, ci este o soluție simplă de constatare a neconstituționalității – nu a unui text de lege în ansamblul său (art. 155 alin. (1) cod penal) – ci a unei soluții legislative pe care acesta o prevede.

Pe cale de consecință, la data de 26 mai 2022 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un text de lege care nu avea sens juridic, propoziția din care era compusă fiind următoarea: ”cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin.”

Practic, noua rezonanță juridică a art. 155 alin. (1) Cod penal este rezultatul deciziei de contencios constituțional, expresie a Deciziei nr. 297/2018 și a omisiunii legiuitorului de a pune în acord textul legal viciat cu exigențele constituționale remarcate, fiind în prezent un text de lege incomplet.

Caracterul incomplet al textului de lege rezultă din interpretarea art. 147 alin. (1) din Constituția României, întrucât „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.”

Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar şi uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34).

Legea penală, în ansamblul ei, este supusă atât exigenţelor calităţii legii, impuse prin dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), cât şi celor ale principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție.

Ordinea constituțională impune nu doar reglementarea clară, precisă şi previzibilă a faptelor care constituie infracţiuni, ci şi a condiţiilor în care o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru săvârşirea acestora. Or, din ansamblul reglementărilor ce au ca scop angajarea răspunderii penale face parte şi instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale, al cărei mecanism juridic este suspus aceloraşi cerinţe ale principiului legalităţii şi ale standardelor de calitate a legii.

Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat prin decizia din 26 mai 2022 faptul că prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât la momentul actual nu conferă vreo soluție legislativă prin care instituția de drept substanțial privitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale să își găsească aplicabilitate, nefiind identificată nicio altă soluție legislativă în dreptul pozitiv, iar autoritatea legiuitoare a omis să suplinească acest neajuns printr-o intervenție legiferativă.

Efectul practic al acestei decizii este în mod evident faptul că toate dosarele penale vor trebui închise la împlinirea termenului general de prescripție, urmând ca o eventuală reglementare a unui mecanism întreruptiv de prescripție să producă efecte doar pentru faptele săvârșite ulterior intrării în vigoare a eventualelor noi dispoziții de drept substanțial. Rămâne de văzut în ce măsură dosarele în care au fost pronunțate decizii definitive până la momentul pronunțării acestei decizii vor putea fi influențate de această nouă decizie a Curții Constituționale.

Spre exemplu, în dosarul cu nr.396/57/2013/a36 a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având ca obiect art. 155 alin. (1) Cod penal, în modalitatea în care s-a prezentat după pronunțarea deciziei CCR 297/2018, excepție a cărei sesizare a CCR a fost respinsă de către Înalta Curte (cu o opinie separată de admitere și sesizare a CCR, întrucât ar fi îndeplinit toate condițile de procedură). Deși erau îndeplinite toate condițiile de fond și formă ale sesizării (fiind, de altfel, formulată chiar de autorul celeilalte excepției de neconstituționalitate care a făcut obiectul deciziei 297/2018, iar pe rolul CCR erau deja suficiente dosare constituite cu acest nou obiect), totuși, în mod definitiv, s-a dispus respingerea sesizării Curții Constituționale cu noua excepție asupra art. 155 alin. (1).

Acum, privind în trecut, se pare că nu doar erau îndeplinite condițiile de formă ale noi excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1), ci era chiar fondată în substanța ei.

Rămâne ca practica judiciară să dovedească dacă o astfel de soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate care, ulterior, a fost admisă pe fond de către Curtea Constituțională exact în baza argumentelor expuse de către autor, în baza altei sesizări, reprezintă sau nu un impediment la promovarea unei revizuiri în temeiul art. 453 alin. (1) lit. ”f” cod proc.pen.

Apreciem că răspunsul nu poate fi decât unul pozitiv, întrucât excepția a fost ridicată în acest dosar aflat pe rolul Înaltei Curți, însă în mod profund neîntemeiat s-a respins solicitarea de sesizare a Curții cu prezenta excepție, pe care, în final, Curtea a admis-o într-un alt dosar. În acest sens, se poate observa faptul că legiuitorul a condiționat admisibilitatea revizuirii doar de ”ridicarea excepției” în cauza aflată pe rolul instanței de judecată, nefiind impusă condiția suplimentară a sesizării Curții Constituționale cu respectiva excepție, astfel fiind afectate în mod grav și iremediabil drepturile inculpatului de a beneficia de un proces echitabil.