Jurisprudență | Tribunalul Ialomița – Contestație împotriva încheierii de luare a măsurii arestului preventiv în faza de urmărire penală

În esență, completul de judecători de drepturi și libertăți a apreciat că, în condițiile în care standardul internațional ISO 17025, la care face referire art. 11 din Legea 76/2008 este aplicabil doar atunci când sunt prelucrate probele genetice prelevate de la categoriile de persoane expres prevăzute la art. 4 din Lege, în vederea introducerii lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare și cu ocazia acestei operațiuni, efectuarea de către I.M.L. Timișoara a unei expertize genetice judiciare (pentru care instituția este certificată în conformitate cu cerințele standardului ISO 9001:2008), prin care au fost identificate profilele genetice ale persoanelor care au intrat în contact direct cu obiectele ce au reprezentat probele primite pentru analiză și care mai apoi au fost comparate (în formă digitală) cu datele stocate în baza de date informatică S.N.D.G.J., nu apare ca fiind nelegală și în contradicție cu dispozițiile Legii 76/2008. 

Prin ordonanţa din xx.xx.2020 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii D.L., M.F şi S.M.  pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 alin. 1 lit. c, d şi f din Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal (cu reţinerea art. 113 alin. 3 Cod penal faţă de minorul S.M. şi cu reţinerea art. 77 lit. d pentru ceilalţi doi suspecţi majori).

Prin ordonanţa din  xx.xx.2020 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de  D.L. pentru săvârşirea  infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 alin. 1 literele c, d şi f din Codul penal cu  aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 77 lit. a şi d din Codul penal.

S-a reţinut că în noaptea de xx.xx.2018 cei trei suspecţi de mai sus împreună şi cu numitul D.S. (decedat între timp) au pătruns fără drept, mascaţi, în locuinţa persoanei vătămate C.M. din mun. F., şi prin acte de violenţă l-au deposedat de suma de 18000 lire sterline şi 2150 euro.

Din plângerea persoanei vătămate C.M. a rezultat că în timp ce dormea, i-au pătruns în casă 4 – 5 bărbaţi mascaţi, cu feţele acoperite, care l-au bătut şi l-au forţat astfel să le spună unde avea banii, lucru pe care  l-a făcut  ce cele din urmă.

După ce au luat banii, autorii au plecat şi pentru a nu fi urmăriţi, l-au legat de pat  pe C.M. cu cablul electric de la un fier  de călcat şi cu un cearşaf.

Întrucât nu au fost găsite probe elocvente la cercetarea la faţa locului   pentru identificarea autorilor, au fost ridicate obiecte cu care a fost legat C.M. şi recoltate particule biologice de pe acestea pe baza cărora s-a efectuat o expertiză genetică judiciară, iar prin comparaţie s-a stabilit că în amestecul de profile genetice se regăsesc profilele genetice de referinţă ale celor patru autori menţionaţi mai sus.
D.S. a decedat între timp, iar din informaţii s-a stabilit că acesta aflase de faptul că persoana deţinea în casă acea sumă de bani.

Inculpatul a fost reţinut din data de xx.xx.2020 începând cu ora 14:27 pe o durată de 24 de ore, iar prin ordonanţa nr. xxxxx din xx.xx.2020, s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului D.L. pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 alin. 1 literele c, d şi f din  Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 77 lit. a şi d din Codul penal.

Cu ocazia audierii în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul D.L. nu a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea expusă mai sus.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile art. 223, alin. (2) din Codul de procedură penală, din probele existente rezultând suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.L., ar fi comis infracţiunea pentru care este cercetat, respectiv tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 alin. 1 literele c ,d şi f din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 77 lit. a şi d din Codul penal, faptă prevăzută şi pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Fiind în materia măsurilor preventive, fără a se proceda la o analiză exhaustivă a probelor administrate până la acest moment procesual de organul de urmărire penală, analiză ce are a fi efectuată cu ocazia cercetării judecătoreşti odată cu soluţionarea fondului cauzei, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că probele creează suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea de  tâlhărie calificată.

În acest sens sunt următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografice cu aspectele fixate în data de 06.05.2018 cu ocazia cercetării la faţa locului, schiţa locului faptei întocmită cu ocazia cercetării la faţa locului, raportul de prima expertiza medico-legală nr. 2418/A1/164/06.05.2018 cu ocazia examinării persoanei vătămate C.M., procesele verbale de investigaţii din 15.05.2018 (fila 113,114 d. u. p.), raportul nr. 720144/16.05.2018 (filele 116), procesul verbal de vizualizare din 07.05.2018 (fila 117), procesele verbale din 06.05.2018 (filele 118 – 120), raportul de expertiza genetică judiciară nr. 1873/A15/12.07.2018 (filele 121 – 139 d. u. p.), extras din registrul de naşteri pentru uz oficial pentru inculpat (fila 219), sentinţa adopţie pronunţată în dosarul nr. 652/1991 (filele 220 – 222), fişă DEPABD (fila 223) fişa cazier inculpat (fila 224), declaraţiile martorilor audiaţi în cauza, rapoarte investigaţii.

Astfel că din declaraţiile părţii vătămate, planşa fotografice cu aspectele fixate în data de xx.xx.2018 cu ocazia cercetării la faţa locului, schiţa locului faptei întocmită cu ocazia cercetării la faţa locului, raportul de prima expertiza medico-legală nr. 2418/A1/164/06.05.2018 cu ocazia examinării persoanei vătămate C.M., reiese că în noaptea de xx.xx.2018 partea vătămată C.M. care se afla în locuinţa sa şi dormea a fost deposedată prin acte de violenţă de o sumă de bani şi un telefon marca Nokia de către mai multe persoane mascate. Pentru a-şi asigura scăparea, după ce au intrat în posesia banilor, făptuitorii au imobilizat partea vătămată folosind un cablu de la un fier de călcat şi un cearceaf.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii în modalitatea descrisă de partea vătămată şi reţinută în cererea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a apreciat că nu există dubii.

Aspectele relevate de către inculpat cu privire la suma de bani sustrasă, în sensul că există incertitudine cu privire la cuantumul acesteia, din actele dosarului reieşind că nu ar fi cea indicată în cererea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond le apreciază nerelevante în procedura pendinte câtă vreme nu există dubii asupra faptei săvârșite – pătrunderea în imobilului părţii vătămate şi folosirea de violenţă pentru a săvârşii o faptă de furt şi pentru a scăpa de la locul faptei.

În ceea ce priveşte numele inculpatului D.L., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a reţinut că acesta este una şi aceeaşi persoană cu S.L., numele de (…) fiind numele acestuia înainte de adopţie, această confuzie fiind creată şi perpetuată de lipsa documentelor de identitate ale inculpatului. Deşi inculpatul a acreditat ideea că el nu ar fi D.L., ci S.L., acest fapt nu face decât să confirme că profilul genetic asociat numitului S.L. îi aparţine inculpatului prezentat în faţa instanţei.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei menţionată în cazierul judiciar (fila 224) arătând că atunci a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în legătură cu deţinerea de arme şi a primit o condamnare cu suspendare a executării pedepsei cu închisoare şi atunci i-au fost prelevate probe pentru introducerea profilului genetic în Sistemul National de Date Genetice. Tocmai această declaraţie este proba că inculpatul D.L., condamnat prin sentinţa penala nr. xxXxx, în dosarul nr. xxXxx, căruia i-au fost recoltate probe biologice ca urmare a săvârşirii infracţiunii înscrisă în cazierul judiciar, este una şi aceeaşi persoană cu S.L., persoana al cărui profil genetic a fost identificat pe obiectele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi persoana care susţine inculpatul că este.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a constatat că D.L. este una şi aceeaşi persoană cu S.L., iar din punct de vedere juridic, identitatea S.L. – nu este atribuită nici unei persoane fizice întrucât prin hotărârea de adopţie minorul S.L. născut la data de 31.03.1991, a preluat numele adoptatorilor, devenind D.L..

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii, pe baza mijloacelor de probă arătate mai sus, s-a constatat că există probe care fac plauzibilă suspiciunea rezonabilă că la data de xx.xx.2018, inculpatul D.L. a pătruns în locuinţa persoanei vătămate, împreună cu cele 3 persoane ale căror profile genetice au fost identificate pe obiectele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, unde au agresat-o, au sustras bani şi bunuri şi au imobilizat-o prin legare pentru a-şi asigura scăparea cu bunurile sustrase.

Referitor la pericolul social pentru ordinea publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a apreciat că acesta este relevat de modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, prin premeditarea faptei respectiv, prin pătrunderea noaptea în domiciliul părţii vătămate, prin aplicarea de violenţe împreună cu minorul S.M. şi alte două persoane pentru a o determina sa indice locul unde deţinea banii şi prin imobilizarea acesteia pentru a-si asigura scăparea de la locul faptei cu banii şi bunurile furate.

Din procesele verbale de investigaţii existente la dosarul de urmărire penală reiese că anterior săvârşirii infracţiunii, în ziua săvârşirii faptei, inculpatul a fost la o petrecere alături de ceilalţi coinculpaţi. Membrii familiilor (…) utilizează două vehicule Audi cu numărul de înmatriculare xxXxx şi Volkswagen cu numărul de înmatriculare xxXxx de culoare neagră, cu specificaţii tehnice similare cu ale vehiculelor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în apropiere de locul săvârşirii infracţiunii şi în perioada în care a fost săvârșită fapta. După săvârşirea faptei, la ora 04:30 -05:00 în faţa porţii imobilului părţii vătămate, a oprit un vehicul în care se afla D.S. şi alte 3 persoane care s-au interesat despre ceea ce s-a întâmplat la locuinţa părţii vătămate.

Acestea nu sunt probe directe însă împrejurările respective relevă că inculpaţii au fost împreună anterior şi ulterior săvârşirii faptei şi au condus la realizarea unui cerc de suspecţi. În raport de acest cerc de suspecţi a putut fi efectuată şi expertizarea probelor biologice recoltate de pe obiectele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului. S-a putut observa că expertiza genetică a avut ca obiect compararea urmelor biologice de pe obiectele de la locul săvârşirii infracţiunii cu cele ale celor 7 persoane, dintre care inculpatul şi cei trei suspecţi şi alte 3 persoane ale căror profile biologice nu au fost însă identificate pe nici unul dintre obiectele expertizate.

Aşadar, expertiza genetică a urmelor biologica a fost efectuată în baza unor probe indirecte care i-au plasat pe inculpaţi împreună, înainte şi după săvârşirea infracţiunii şi în proximitatea imobilului părţii vătămate.

În ceea ce privește apărările inculpatului cu privire la expertiza genetică efectuată în cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond le-a apreciat neîntemeiate şi fără un suport probator. Deşi s-a invocat că nu se ştie condiţiile în care au fost retrimise probele de la INML Mina Minovici la IML Timișoara, unitatea care a efectuat expertiza, şi dacă au fost desigilate ori nu de către INML Mina Minovici, nu s-a invocat nici un alt aspect care să releve vreun dubiu cu privire la fondul expertizei şi concluziile acesteia. Din piesele dosarului nu reiese nici măcar un indiciu cu privire la contaminarea sau compromiterea probelor biologice ce au fost expertizate. IML Timișoara nu a indicat în raportul de expertiză că probele ar fi fost desigilate, alterate sau compromise, iar faptul că au fost expertizate toate obiectele şi s-a răspuns obiectivelor relevă că nu au existat aspecte de natură să pună sub semnul întrebării această lucrare. În ceea ce priveşte faptul că iniţial a fost solicitată efectuarea expertizei către INML Mina Minovici iar expertiza a fost efectuată în cele din urma de IML Timișoara şi condiţiile în care au fost transmise mijloacele materiale de proba, câtă vreme nu au fost indicate şi alte aspecte corelative, care să fie apte a ridica semne de întrebare asupra concluziilor expertizei, acestea sunt neîntemeiate. Pentru aceleaşi considerente s-ar putea contesta concluziile oricărei expertize, sub aspectul certitudinii/incertitudinii desigilării probelor anterior expertizării acestora, apărare care nu poate fi admisă doar prin invocarea ei, întrucât nu reprezintă un dubiu care să poată fi invocată în favoarea inculpatului.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a apreciat că nu există dubii cu privire la aceasta probă câtă vreme este vorba de un număr foarte mare de obiecte folosite la săvârşirea infracţiunii sau care purtau urme ale săvârşirii infracţiunii şi toate obiectele au relevat urme genetice ale inculpatului şi ale celorlalţi coautori, rudele inculpatului.

Neîntemeiate sunt şi apărările cu privire la faptul că expertiza relevă un amestec de urme biologice pe obiectele expertizate fără a fi indicat un procent în care se regăseşte fiecare dintre urmele identificate, întrucât nu este relevant procentul urmelor biologice ci este relevantă existenţa urmei biologice a unei persoane pe un obiect care o leagă astfel de contactul fizic cu obiectul respectiv, anterior momentului expertizării.

Pe 7 dintre obiectele expertizate au fost descoperite urme biologice ale celor 4 făptuitori, iar ale inculpatului au fost descoperite pe 5 dintre ele: cablul electric cu care a fost imobilizată partea vătămată, fierul de călcat al cărui cablu a fost secţionat pentru imobilizarea victimei, bucata de material din batistă găsită pe patul din imobilul părţii vătămate, ștecherul fierului de călcat al cărui cablu a fost tăiat şi folosit pentru imobilizarea victimei şi mânerul metalic stâng al noptierei din imobilul părţii vătămate (concluzii punctele 2, 3, 5, 6, 7 expertiză).

În ceea ce privește concluziile expertizei formulate în senul existentei unui „amestec de profile genetice” acesta exprimare nu vizează un amestec al profilelor genetice al persoanelor în cauza pentru a exista o incertitudine a identificării persoanelor al căror profile sau amestecat, ci relevă că pe obiectele respective, luate punctual, au fost descoperite urme care aparţin mai multor persoane, persoane care au fost stabilite, identificate si indicate fără dubiu în cazul fiecărui obiect în parte ce a fost expertizat.

Inculpatul nu a avut oferit nici o explicaţie rezonabilă cu privire la existenţa propriilor urme biologice pe obiectele expertizate, arătând însă că nu o cunoştea pe partea vătămată şi nu a fost nici o dată în imobilul acesteia.

Aşadar, în raport de probele administrate judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a reţinut că există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea faptei de tâlhărie de către inculpat.  

De asemenea, judecătorul de drepturi şi libertăţi are în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, întrucât din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani si 4 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere iar fapta de tâlhărie din prezenta cauza este săvârșită în termenul de supraveghere de 3 ani ce a fost stabilit prin sentinţa penală nr. xxXxx a Judecătoriei F., definitivă prin neapelare la data de xx.xx.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a apreciat că inculpatul are o atitudine de lipsă de respect faţă de normele şi valorile sociale, faptele pentru care este cercetat denotă o periculozitate sporită a acestuia iar săvârşirea repetată de fapte de natură penală demonstrează perseverenţa infracţională a acestuia.

Având în vedere aspectele sus-menţionate judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a apreciat că măsura arestării preventive a inculpatului este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse şi necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a constatat că în cauză ceilalţi doi suspecţi, fraţii inculpatului, care au participat la săvârşirea faptei, se sustrag cercetărilor, măsura arestării preventive fiind în interesul soluţionării cauzei pentru strângerea probelor şi soluţionarea cauzei cu celeritate.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar putea periclita tragerea la răspundere penală a celorlalţi autori care se sustrag de la urmărirea penală şi ar încuraja și alte persoane să comită fapte asemănătoare, ar crea în opinia publică sentimentul de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează ferm împotriva unor manifestări infracţionale de un accentuat pericol social.

În acest context s-a considerat că privarea de libertate a inculpatului se justifică şi din perspectiva necesității de a asigura o bună desfăşurare a procesului penal astfel cum prevăd dispoziţiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsura influențând pozitiv celeritatea si acurateţea soluționării cauzei.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, în termen, inculpatul D.L.. Oral, prin apărător, a solicitat admiterea contestaţiei şi revocarea măsurii preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”

Potrivit alin. (3) al art. 202 C. proc. pen., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”, iar conform art. 223 alin. 2 C.pr.pen., „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

Totodată, conform art. 224 Cod de procedură penală „procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept. (2) Propunerea prevăzută la alin. (1), împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.”

Apoi, se va reține că o persoană nu poate fi deținută, în temeiul art. 5 § 1 lit. c), decât în cadrul unei proceduri penale, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când este suspectată că a comis o infracțiune (a se vedea hotărârile CEDO în cauzele Şahin Alpay împotriva Turciei, pct. 103; Ječius împotriva Lituaniei, pct. 50; Schwabe și M.G. împotriva Germaniei, pct. 72).

În primul rând, se va constata și de către completul de contestații faptul că infracțiunea pentru care este cercetat numitul D.L., respectiv tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – art. 234 alin.1 lit. c), d) și f) Cod penal, se încadrează în categoria faptelor enumerate de către prevederile art. 223 alin.2 Cod procedură penală.

Apoi, analizând cerința existenței probelor din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat, se va reține că prin jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție, a dezvoltat conceptul de „motive verosimile”, subliniindu-se că ele pot fi deduse din fapte sau informaţii de natură să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea.

„Verosimilul” bănuielilor pe care trebuie să se bazeze o arestare constituie un element esențial al protecției oferite de art. 5 § 1 lit. c) (hotărârile CEDO Mehmet Hasan Altan împotriva Turciei, pct. 124; Fernandes Pedroso împotriva Portugaliei, pct. 87).

Caracterul plauzibil al informaţiilor depinde de ansamblul circumstanţelor cauzei. Existența unor „motive verosimile de a bănui” că a fost săvârșită o infracțiune, presupune fapte sau informații capabile să convingă un observator obiectiv că individul în cauză poate să fi comis infracțiunea (hotărârile CEDO Selahattin Demirtaș împotriva Turciei (nr. 2)*, pct. 161; Ilgar Mammadov împotriva Azerbaidjanului, pct. 88; Erdagöz împotriva Turciei, pct. 51; Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, pct. 32).

Ceea ce poate fi considerat „verosimil” depinde de toate circumstanțele, însă faptele care pot da naștere unor bănuieli nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație (hotărârile CEDO Merabishvili împotriva Georgiei (MC), pct. 184; Selahattin Demirtaș împotriva Turciei (nr. 2)*, pct. 162)

Curtea a reținut în repetate rânduri că forţa probantă a datelor obținute de autorități, pe care acestea își bazează solicitarea de instituire a măsurii arestării preventive nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cea care ar justifica o soluţie de condamnare ori ar putea fundamenta o acuzaţie, acestea urmând a fi probate în faza ulterioară a anchetei penale. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestare preventivă  (hotărârile Murray contra Regatului Unit, 14310/88; Varga c. României, 7395/01; Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit, 30.08.1990).

Din analiza coroborată a întregului material probator administrat până la acest moment, rezultă suficiente date ce pot convinge un observator independent că există o suspiciune rezonabilă privind faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, fiind relevante sub acest aspect următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografice cu aspectele fixate în data de 06.05.2018 cu ocazia cercetării la faţa locului, schiţa locului faptei întocmită cu ocazia cercetării la faţa locului, raportul de prima expertiza medico-legală nr. 2418/A1/164/06.05.2018 cu ocazia examinării persoanei vătămate C.M., procesele verbale de investigaţii din 15.05.2018 (fila 113,114 d. u. p.), raportul nr. 720144/16.05.2018 (filele 116), procesul verbal de vizualizare din 07.05.2018 (fila 117), procesele verbale din 06.05.2018 (filele 118 – 120), raportul de expertiza genetică judiciară nr. 1873/A15/12.07.2018 (filele 121 – 139 d. u. p.), extras din registrul de naşteri pentru uz oficial pentru inculpat (fila 219), sentinţa adopţie pronunţată în dosarul nr. 652/1991 (filele 220 – 222), fişă DEPABD (fila 223) fişa cazier inculpat (fila 224), declaraţiile martorilor audiaţi în cauza, rapoarte investigaţii.

Cu privire la raportul de expertiza genetică judiciară nr. 1873/A15/12.07.2018, realizat de Institutul de Medicină Legală Timișoara completul de contestații va constata că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 1 din 20 ianuarie 2000, republicată, privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală și în Ordinul comun al  MINISTERULUI JUSTIŢIEI și MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII  Nr. 1134/C-255 din 25 mai 2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale și, în consecință, concluziile sale pot fi utilizate ca probă în procesul penal.

De altfel, se va observa că inculpatul, prin apărător, nu contestă aspecte legate de fondul acestui mijloc de probă, ci doar faptul că Institutul de Medicină Legală Timișoara nu ar fi acreditat să analizeze probele biologice prelevate în temeiul Legii 76/2008 de la inculpatul D.L. ca urmare a condamnării sale dispusă într-o cauză anterioară de către Judecătoria F., potrivit dispozițiilor art. 11 alin.1 din acest act normativ.

În primul rând, completul de contestații va reține că în procedura judecării unei propuneri de luare a unei măsuri preventive nu sunt aplicabile toate garanțiile instituite de art. 6 din Convenție, ci sunt incidente regulile derogatorii prevăzute la art. 5 din Convenție. Așa cum am precizat mai sus, judecătorul de drepturi și libertăți, în analiza pe care o face, nu este obligat să se întemeieze pe probe complete apte să conducă la concluzia indubitabilă că persoana acuzată a săvârșit infracțiunea, așa cum este cazul când trebuie să pronunțe o hotărâre de condamnare, întrucât procesul penal se află încă într-o fază incipientă.

Chiar și așa, completul de contestații va aprecia criticile aduse de contestator drept nefondate, în condițiile în care standardul internațional ISO 17025, la care face referire art. 11 din Legea 76/2008 este aplicabil doar atunci când sunt prelucrate probele genetice prelevate de la categoriile de persoane expres prevăzute la art. 4 din Lege, în vederea introducerii lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, cu ocazia acestei operațiuni.

În speța de față, I.M.L. Timișoara nu a făcut o astfel de prelucrare, ci, în cadrul expertizei genetice judiciare (pentru care este certificată în conformitate cu cerințele standardului ISO 9001:2008), a identificat profilele genetice ale persoanelor care au intrat în contact direct cu obiectele ce au reprezentat probele primite pentru analiză și apoi le-a comparat pe acestea (în formă digitală) cu datele stocate în baza de date informatică S.N.D.G.J., rezultând concluzia că pe obiectele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, în vederea expertizării (cablul electric, fierul de călcat, bucata de cămaşă, bucata de material textil dintr-o batistă, ștecherul, mânerul de la noptieră, săculeţul din material textil) a fost găsit un amestec de profile genetice, aparţinând numiților D.L., M.F, S.M. şi D.S. 

Oricum, nimic nu împiedică inculpatul ca, în virtutea dreptului la apărare ce îi este garantat de dispozițiile art. 6 CEDO, să solicite administrarea probei cu noua expertiză medico-legală, ce ar trebui efectuată în conformitate cu prevederile art. 15 lit. b) din O.G. nr. 1 din 20 ianuarie 2000, de către  Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti.

În lumina considerațiilor de mai sus, se apreciază că există suficiente probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat.

Analizând cerința necesității și proporționalității măsurii arestării, completul de contestații va reține că, interpretând dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, Curtea Europeană de la Strassbourg a admis că, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp. În circumstanţe excepţionale, acest element poate, deci, să fie avut în vedere în lumina prevederilor Convenţiei, în măsura în care dreptul intern recunoaşte noţiunea de tulburare a ordinii publice provocată de o infracţiune.

Totuşi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte concrete de natură să arate că eliberarea persoanei deţinute ar tulbura, în mod real, ordinea publică.

Potrivit jurisprudenţei constante, gravitatea faptei, chiar deosebită, dedusă din natura şi împrejurările săvârşirii ei, nu ar putea justifica detenţia provizorie decât pentru o perioadă limitată de timp, apreciată ca rezonabilă.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat jurisdicţiile naţionale de nenumărate ori, chiar şi în cauze privind pe acuzaţi recidivişti ori având ca obiect infracţiuni deosebit de grave (omucidere, inclusiv faţă de mai multe persoane şi cu premeditare, sechestrare de persoane urmată de moartea victimei, trafic de persoane, inclusiv minore, etc.) atunci când au examinat de o manieră abstractă necesitatea de a prelungi privarea de libertate şi când au luat în considerare în esenţă doar gravitatea infracţiunii.

Totodată, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa în această materie, a statuat în mod constant în sensul că, din cauza gravităţii deosebite şi a reacţiei publicului faţă de acestea, anumite infracţiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un timp. Privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe ameninţată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea ( cauza Letellier contra Franţei ).

Trebuie menționat și că în cauza Jiga c. României din martie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului, pot determina o stare de pericol pentru comunitate şi o reacţie de tulburare a publicului, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puţin pentru o anumită durată de timp.
În doctrină şi jurisprudenţă s-a avut în vedere că ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.

Pericolul pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică nu trebuie probat prin administrarea de anumite dovezi, ci poate fi dedus din evidențierea unor criterii de evaluare a acestui tip de pericol, precum: comportamentul agresiv al inculpatului, natura infracțiunii de care este acuzat, nevoia de prezervare a securității și protecției unei anumite colectivități, eventuala stare de antecedență penală și alte asemenea.

În concret, în cauza dedusă judecăţii, pentru aprecierea gravităţii faptei săvârşite, a modului şi împrejurărilor de comitere, completul de judecători de drepturi şi libertăţi are în vedere următoarele elemente de natură obiectivă: actele de agresiune urmate de deposedare au avut loc în chiar locuința persoanei vătămate, pe timp de noapte, de către mai multe persoane împreună, pe baza unui plan conceput anterior și prin utilizarea unor metode ce au asigurat imposibilitatea identificării autorilor de către victimă: acoperirea feței, imobilizarea victimei după comiterea infracțiunii.

Sub aspectul trăsăturilor personalității inculpaţilor, se va reține ca fiind relevant aspectul că aceştia nu se află la primul contact cu legea penală, inculpatul D.L. săvârșind presupuse fapte chiar pe durata termenului  de supraveghere al pedepsei închisorii ce a suspendată sub supraveghere de către Judecătoria F. prin Sentința penală nr. xxXxx. Apoi, se va reține că autorii faptei au manifestat o agresivitate şi o impulsivitate ieşită din comun, au desconsiderat necesitatea menţinerii unui climat de siguranţă şi respect faţă de siguranţa persoanelor şi de ordinea publică, elemente esenţiale într-o societate democratică. De asemenea, nu se poate face abstracție de faptul că acest gen de fapte, săvârşite într-o comunitate mai restrânsă, caracterizată prin tradiţionalism, au un impact social mult mai puternic şi trezesc în opinia publică un profund sentiment de insecuritate. Simplul fapt că unii dintre inculpaţi nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale nu reprezintă o dovadă absolută a lipsei pericolului social pe care aceştia îl pot reprezenta pentru comunitatea locală.

Considerentele expuse mai sus reprezintă în opinia judecătorilor de drepturi şi libertăţi temeiuri necesare şi suficiente, de natură a impune privarea de libertate a inculpaţilor, fiind întrunit cazul de aplicare a măsurii arestării preventive prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, iar măsura arestării se justifică pentru o bună desfăşurare a procesului penal, aflat în faza de debut a urmăririi penale.

Se mai reţine că scopurile măsurilor preventive, cel de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal, dar şi cel de prevenire a comiterii altor infracţiuni de către inculpaţi, nu pot fi realizate decât prin detenţia provizorie a acestora, desigur fără afectarea prezumţiei de nevinovăţie, garantată atât de prevederile art. 6 par. 2 din Convenția Europeană, cât și de art. 4 din Codul de procedură penală.

Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana împotriva căreia se formulează o acuzaţie în materie penală se bucură de prezumţia de nevinovăţie, însă legiuitorul a stabilit că, în cazul în care se regăsesc anumite condiţii expres prevăzute, se poate lua una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaşte sau nu săvârşirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispoziţiile art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, măsura preventivă a arestării preventive este considerată de judecătorul de drepturi și libertăți ca fiind necesară pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, în etapa procesuală a urmăririi penale aşa cum cer dispoziţiile art. 202 alin. 3 teza I Cod procedură penală, alin. 3 teza a II-a Cod procedură penală, având în vedere că nu s-au administrat încă toate probatoriile esențiale pentru stabilirea adevărului în cauză și lămurirea acesteia sub toate aspectele.

Analizând și posibilitatea dispunerii unei alte măsuri procesuale preventive mai blânde, în contextul dat, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că dintre toate măsurile expuse de legiuitor la art. 202 alin.4 Cod procedură penală, trebuie aleasă cea care îndeplinește atât condiția necesității, cât și pe cea a suficienței.

În opinia judecătorilor de drepturi și libertăți, măsura arestării preventive corespunde la acest moment cel mai eficient aşteptării opiniei publice, deoarece oprobiul public şi starea de insecuritate socială pe care o asemenea infracţiune le generează sunt întotdeauna de un grad ridicat, cu atât mai mult cu cât pericolul concret al faptei rezidă şi din natura valorii ocrotite prin incriminare, respectiv integritatea fizică a persoanei, patrimoniul acesteia și relațiile de conviețuire socială bazate pe normalitate și respect reciproc.

În aceste coordonate, apreciem că o măsură mai blândă precum controlul judiciar sau arestul la domiciliu nu este în măsură să asigure atingerea scopului măsurilor preventive, putând încuraja și alte persoane să adopte conduite profund ilicite, pe fondul unei lipse de reacție a organelor judiciare.

În raport de gravitatea acuzaţiei,  judecătorul apreciază că se impune izolarea inculpaţilor, prin luarea măsurii arestării preventive, aceasta fiind proporţională cu gravitatea acuzației, dar şi necesară pentru atingerea scopurilor legitime prevăzute la art. 202 alin.1 Cod procedură penală.

Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 204 Cod procedură penală raportat la art. 203 alin. 5 Cod procedură penală şi art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul D.L. împotriva încheierii xxXxx pronunţată în cameră de consiliu de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria F..

În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală va respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau controlul judiciar.