Curtea Constituțională a României (CCR) a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate formulată în procesul unui medic de la Serviciul de Expertiză Medicală Bihor – Emilia Mariana Cuc, acuzată că a luat șpagă de 272 de ori ca să emită decizii medicale asupra capacității de muncă sau referitoare la pensionarii de invaliditate ori concediile medicale. Excepția privește atât prevederi dintr-o ordonanță de operaționalizare a Direcției Generale Anticorupție, cât și din Legea 161/2005 referitoare la prevenirea și combaterea corupției în Ministerul de Interne. În plus, sunt vizate și dispozițiile art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală – posibilitatea procurorului de a delega organelor de cercetare efectuarea unor acte de urmărire penală.
Minuta Tribunalului Bihor:
În baza art. 345 alin. (1)-(2) raportat la art. 346 alin. (2) Cod de procedură penală, respinge ca nefondate cererile şi excepţiile formulate inculpata Cun Emilia Mariana şi constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 25.02.2022 în dosarul nr. (…)/P/2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Cun Emilia Mariana sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 6 din legea 78/2000 (272 de acte materiale). Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.
În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, admite cererea formulată şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepția de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a dispozițiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și a dispozițiilor art. 324 alin. (3) Cod proc.pen..
Dispune comunicarea Curţii Constituţionale a copiilor prezentei încheierii şi a motivelor excepţiei de neconstituţionalitate formulate (…). Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 26.05.2022.
Textele de lege vizate de excepția de neconstituționalitate:
– Art. 1 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor: (2) Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
– Art. I pct. 1 din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor: La articolul 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările ulterioare, după alineatul (2) se introduc două alineate noi, alineatele (3) si (4), cu urmatorul cuprins:
“(3) În cadrul aparatului central al Ministerului Administratiei și Internelor se înființeaza Direcția generala anticorupție, ca structură specializată pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu.”
– Art. 324 alin. (3) Cod proc.pen. – În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanţă, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.
În ce privește dispoziția Tribunalului Bihor de începere a judecăţii cauzei, aceasta a fost deja contestată de inculpată, o decizie definitivă în acest sens urmând a fi luată de Curtea de Apel Oradea.
Acuzațiile aduse doctoriței Emilia Cun
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au precizat că doctorița Emilia Mariana Cun, de 64 de ani, ar fi comis faptele de care este acuzată în perioada 18 mai – 15 iunie 2015, când era angajată a Casei Județene de Pensii Bihor – Serviciul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă.
”În calitate de medic expert al asigurărilor sociale, angajată a Casei Județene de Pensii Bihor – Serviciul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, cu intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit, în mod repetat (272 acte materiale), de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical sume de bani și/sau alte foloase (produse alimentare, alcoolice și cosmetice), care nu i se cuveneau”, a transmis Parchetul Bihor pe 11 martie, la data trimiterii în judecată a medicului.
În schimbul banilor, doctorița Cun ar fi întocmit decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectua revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență ori întocmea formularele de concluzii medicale la revizuire sau referitoare la concediile medicale (prelungirea concediului medical peste 90 de zile și propunerea prelungirii concediului medical peste 180 de zile).
În total, procurorii susțin că Emilia Cun ar fi primit, în mai puțin de o lună, 28.770 de lei, 900 de euro și 10.000 forinți.
Numele doctoriței Cun apare și în rechizitoriul fostului șef al Casei de Pensii Bihor, Leontin Țîrle, condamnat la închisoare pentru luare de mită. Acesta a fost acuzat că ar fi primit de la mai mulți medici ai Serviciului de Expertiză Medicală sume cuprinse între 300-700 euro (în total 8.400 euro) şi foloase necuvenite ca să închidă ochii la manevrele doctorilor.
CITIȚI și:
- Încă o doctoriță de la Serviciul de Expertiză Medicală Bihor, trimisă în judecată pentru luare de mită | Procurorii au documentat 272 de șpăgi
- Aglomerație în fața Palatului de Justiție din Oradea | Sute de persoane au fost citate într-un dosar al DNA referitor la mita de la Serviciul de Expertiză Medicală Bihor
- Fostul director al Casei de Pensii Bihor, Leontin Țîrle, a fost ÎNCARCERAT în Penitenciarul Oradea | El a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită