Jurisprudența ÎCCJ | Acţiune în anularea unui act notarial pentru lipsa discernământului. Nulitate relativă

Deşi nulitatea relativă a unui act juridic poate fi invocată numai de către cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată, astfel cum se statuează în art.1248 alin. (2) Cod civil, dreptul la acţiune în această ipoteză este recunoscut şi succesorilor universali sau cu titlu universal ai persoanei ocrotite prin dispoziţia legală pretins încălcată. Aceasta întrucât în patrimoniul acestei persoane se include şi dreptul/vocaţia de a formula acţiunea în anulare – în cazul omisiunii de a acţiona până la data decesului – drept ce se transmite pe calea succesiunii către moştenitorii universali sau cu titlu universal ai acestuia, iar el poate fi exercitat şi de moştenitori. Acest raţionament juridic exclude dreptul la exercitarea acţiunii în nulitate relativă de către moştenitorii celui vătămat doar pentru cazurile în care este vorba despre drepturi intuitu persoane, ce nu puteau fi exercitate decât de titularul lor în timpul vieţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă la 8.10.2019, reclamantul a formulat cerere de lămurire a dispozitivului şi cerere de completare a hotărârii, cu referire la sentinţa civilă nr. 1172 din 9.05.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, cereri ce au fost respinse, ca nefondate, prin sentinţa civilă nr. 2916 din 22.11.2019.

– Curtea de apel trebuia să constate că verificarea cererii de chemare în judecată, stabilirea cadrului procesual legal, cât şi procedura prealabilă conform art. 200 C.proc.civ. au fost stabilite de către Tribunalul Constanţa, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, înaintea declinării competenţei;

– instanţa de apel nu a identificat faptul că a fost schimbată componenţa instanţei de judecată; iniţial, conform rezoluţiei instanţei din data de 17.10.2018, cauza a fost repartizată d-nei judecător X., iar numirea d-nei judecător Y. s-a făcut fără respectarea normelor de procedură şi fără întocmirea unui proces-verbal de schimbare a componenţei completului de judecată;

– în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesual active a reclamantului, consideraţiile instanţei de fond cât şi cele ale instanţei de apel sunt date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, iar prin admiterea total eronată a excepţiei, a existat o părtinire a pârâtului şi astfel, reclamantul nu a avut parte de un proces echitabil;

– instanţa de apel a apreciat eronat expertiza psihiatrică din care reieşea, în mod clar, că momentul diagnosticării a fost în anul 2015, iar istoricul afecţiunii psihiatrice actuale (la momentul examinării), debutul aparent al afecţiunii în urmă cu aproximativ 7 ani, astfel cauzele punerii sub interdicţie existau, cu mult înaintea diagnosticării; la momentul semnării documentelor notariale boala era deja instalată, fiind lipsit de discernământ la momentul semnării documentelor în faţa notarului public.

Sintetic, se reţine că în cauză reclamantul a învestit instanţa cu o cerere prin care cere anularea unor declaraţii autentificate notarial de tatăl său, C., invocând în acest sens inexistenţa discernământului declarantului la data încheierii actelor atacate. Ulterior autentificării declaraţiilor, tatăl reclamantului a fost pus sub interdicţie, iar la data formulării acţiunii acesta era decedat, reclamantul arătând în acţiunea sa că este moştenitor al tatălui său.

Potrivit art.1205 alin.1 C.civ., „Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie şi vremelnic, într-o stare care o punea în neputinţă de a-şi da seama de urmările faptei sale”, iar alineatul al doilea al textului reglementează o ipoteză distinctă particulare de anulare pentru lipsa discernământului, respectiv dacă la data încheierii actului de către o persoană pusă ulterior sub interdicţie cauzele punerii sub interdicţie existau şi erau îndeobşte cunoscute.

Din modul de formulare a acţiunii reclamantului nu rezultă că acesta s-ar fi întemeiat exclusiv pe ipoteza reglementată în alin.2 al art.1205 C.civ., situaţie în care instanţele de fond erau ţinute a examina pricina din perspectiva integralităţii dispoziţiilor art.1205 C.civ., care este sediul general al materiei pentru cererea de anulare a unui act juridic pentru lipsa discernământului.

Apreciind asupra chestiunii calităţii procesuale active a reclamantului, instanţele de fond au conchis că această condiţie de exercitare a acţiunii civile nu este îndeplinită în speţă, cu argumentul că nulitatea relativă a unui act juridic poate fi invocată numai de către cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată, astfel cum se statuează în art.1248 alin.2 C.civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că această regulă a fost dezvoltată în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, atât sub imperiul vechii reglementări (Codul civil 1864), cât şi după intrarea în vigoare a Codului civil aprobat prin Legea nr.287/2009, în sensul de a recunoaşte existenţa dreptului la acţiune în această ipoteză şi succesorilor cu titlu universal ai persoanei ocrotite prin dispoziţia legală pretins încălcată.

Aceasta întrucât în patrimoniul acestei persoane se include şi dreptul/vocaţia de a formula acţiunea în anulare – în cazul omisiunii de a acţiona până la data decesului – drept ce se transmite pe calea succesiunii către moştenitorii universali sau cu titlu universal ai acestuia, iar el poate fi exercitat şi de moştenitori.

De altfel, acest raţionament juridic exclude dreptul la exercitarea acţiunii în nulitate relativă de către moştenitorii celui vătămat doar pentru cazurile în care este vorba despre drepturi intuitu personae, ce nu puteau fi exercitate decât de titularul lor în timpul vieţii.

În consecinţă, statuările instanţelor de fond asupra calităţii procesuale active sunt nelegale prin aceea că nu disting în sensul anterior arătat, fiind necesar din această perspectivă a recunoaşte dreptul la acţiune şi moştenitorului universal sau cu titlu universal  al persoanei ocrotite prin norma pretins încălcată.

Deşi reclamantul recurent a arătat chiar prin acţiunea sa că este moştenitorul tatălui său, acest aspect nu a făcut obiectul analizei instanţelor de fond, astfel încât aspectul faptic al existenţei acestei calităţi nu a făcut obiectul probaţiunii şi al cercetării specifice judecăţii în prima instanţă sau în apel, atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel statuând în mod generic în sensul că legitimarea procesuală activă revenea exclusiv celui al cărui interes era ocrotit prin norma pretins încălcată, în speţă declarantul decedat.

În aceste coordonate, este fondat motivul de recurs invocat de recurentul reclamant referitor la existenţa calităţii sale procesuale active în speţă prin prisma calităţii sale de moştenitor al tatălui său, motiv ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.488 pct.8 C.proc.civ., deoarece el decurge din greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.1248 alin.2 C.civ.

În mod corespunzător, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel este chemată a cerceta dacă în cauză susţinerea reclamantului privind calitatea sa de moştenitor este reală şi care este natura succesiunii ce justifică o atare calitate, având în vedere că unui succesor cu titlu particular îi poate fi recunoscută legitimarea procesuală activă pentru a invoca nulitatea relativă unor acte juridice încheiate de autorul său numai în privinţa acelor drepturi particulare ce au făcut obiectul transmisiunii.

De altfel, prima instanţă a procedat la stabilirea ordinii de soluţionare a excepţiilor invocate prin întâmpinare şi a cercetat în această ordine excepţiile invocate, după cum rezultă din încheierea de dezbateri din data de 12.04.2019, astfel încât nu se identifică vreo eroare procedurală în acest demers. În mod evident, cu ocazia rejudecării apelului, în funcţie de rezultatul cercetării excepţiei lipsei calităţii procesuale active (prin prisma existenţei sau nu a calităţii de moştenitor a reclamantului), se vor lua măsurile prevăzute de art.480 alin.3 sau 6 C.proc.civ., corespunzător.

– instanţa de recurs nu a identificat o încălcare a normelor legale privind alcătuirea instanţei şi nici ca hotărârea judecătoriei să fi fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului ori de alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere să fi fost schimbată cu încălcarea legii.

 Astfel, potrivit art.101 alin.6 şi 7 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, modificată succesiv, „(6) Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condiţiile prezentului regulament vor fi evidenţiate în programele informatice de repartizare aleatorie. (7) În situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată, copiile după încheierile, hotărârile colegiului de conducere şi procesele verbale se păstrează în mape separate.”

Prin urmare, nu există o obligaţie legală sau regulamentară de depunere la dosarul cauzei a procesului-verbal întocmit cu ocazia modificării compunerii completului de judecată în condiţiile anterior arătate, astfel încât absenţa de la dosar a unui asemenea înscris nu constituie dovada încălcării dispoziţiilor legale referitoare la compunerea completului de judecată.

Observând că nu au fost administrate de cel interesat (recurentul-reclamant) alte mijloace de dovadă cu privire la motivul de apel, respectiv de recurs analizat, instanţa de recurs constată că această chestiune a fost dezlegată în mod corect de Curtea de Apel atunci când a reţinut că modificările aduse completului de judecată au fost în mod legal realizate.

– în privinţa referirilor la starea defunctului C., respectiv dacă lipsa discernământului său (constatat ca fiind abolit la momentul punerii sale sub interdicţie) a existat şi anterior, la data emiterii declaraţiilor autentificate a căror anulare se solicită, instanţa de recurs observă că aceste chestiuni sunt strâns legate de temeinicia cererii de chemare în judecată şi nu pot fi evaluate în contextul în care recursul priveşte legalitatea admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Este adevărat că instanţele de fond au atins această chestiune în argumentarea lor, dar făcând astfel au procedat în mod nelegal, deoarece aspectul dezlegat prin dispozitivul sentinţei primei instanţe privea exclusiv legitimarea reclamantului de a sesiza instanţa cu acţiunea de faţă şi, chiar dacă era vorba despre o excepţie de fond şi nu una de procedură, existenţa sau nu a discernământului la data încheierii actelor atacate nu se confundă cu existenţa calităţii procesuale active, care este doar o condiţie de exercitare a acţiunii.

Cu toate acestea, casarea deciziei instanţei de apel pentru motivul anterior evocat va desfiinţa şi aceste considerente, urmând ca aspectul caracterului impropriu al considerentelor primei instanţe să fie avut în vedere la rejudecarea apelului de Curtea de Apel.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.497 raportat la art.488 pct. 8 C.proc.civ., recursul a fost admis, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza la instanţa de apel pentru rejudecare.