Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în ședința de joi, numirea în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru al doilea mandat, a judecătoarei Corina Alina Corbu. Șase dintre membrii secției au votat ”pentru”, iar patru s-au opus.
Judecătoarea Corina Corbu va rămâne astfel în funcția de conducere pentru încă trei ani, începând cu 16 septembrie 2022.
Magistratul conduce ÎCCJ din toamna lui 2019, după ce în 2018 a fost numită la șefia Secţiei Contencios a instanței supreme, prin decret prezidențial.
În 2014, Corina Corbu a fost trimisă în judecată de DNA, fiind acuzată de complicitate la favorizarea faptuitorului în dosarul unei colege judecător, Gabriela Bîrsan, care era soția îndrumătorului său de doctorat, judecătorul Corneliu Bârsan. Ulterior, judecătoarea Corbu a fost achitată.