Curtea de Apel Oradea a sesizat ÎCCJ cu privire la efectele deciziilor CCR pe prescripție | Instanța supremă este chemată să răspundă la 4 întrebări

O sesizare prealabilă care se referă la efectele deciziilor Curții Constituționale din 2018 și 2022 în privința întreruperii cursului prescripției răspunderii penale a fost formulată de Curtea de Apel Oradea într-un proces de evaziune fiscală aflat pe rolul instanței bihorene. Curtea Supremă trebuie să răspundă la patru întrebări, dintre care una privește aplicarea dispozițiilor articolului 155 alin. 1 din Codul penal pentru infracțiunile comise anterior datei de 25 iunie 2018, iar alta se referă la o posibilă neaplicare a deciziilor CCR în cazul infracțiunilor ce afectează interesele Uniunii Europene.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept precizate mai sus de către instanţa de control judiciar, având în vedere că de această chestiune depinde soluţionarea cauzei.

A precizat că s-a gândit, la rândul său, la o întrebare, care să vizeze şi aspectele tangenţial puse în discuţie, a instituţiilor de drept substanțial în considerarea celor de procedură. Astfel, a arătat că propunerea sa este următoarea: „dacă pentru infracţiunile anterioare datei de 25.06.2018, este aplicabilă doar prescripţia generală, fără luarea în considerare a cauzelor de întrerupere a termenului de prescripţie care au intervenit anterior datei de 25.06.2018 şi ulterior datei de 30.05.2022 sau este aplicabilă şi prescripţia specială, luând în considerare principiul tempus regit actum?”.

Curtea a reformulat întrebarea: ”Dacă în temeiul principiului „tempus regit actum” pentru infracțiunile comise anterior datei de 25 iunie 2018 pot fi incidente dispozițiile art.155 alin.1 Cod penal și dacă în temeiul aceluiași principiu, odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor OUG nr.71/2022 devin incidente dispozițiile art.155 alin.1 Cod penal și pentru infracțiunile presupus comise anterior aceste date?”. A considerat că aceasta este o chestiune importantă de drept, pentru că are un efect determinant asupra soluţiilor pe care instanţa de judecată le poate pronunţa, ceea ce este firesc, deoarece în considerarea doar a prescripţiei generale, termenele sunt mult mai scurte şi obligă instanţa la o soluţie de încetare a procesului penal. În cazul unui răspuns contrar, în sensul că există şi o prescripţie specială, generată de aplicarea principiul tempus regit actum, soluţiile ar trebui să fie altele. Apărătorul inculpaţilor apelanţi (…) a arătat că este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Apărătorul inculpatului apelant (…) arată că, în opinia sa, nu vede de ce ar trebui sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca să se pronunţe asupra legii penale mai favorabile prin raportare la prescripţie, atâta timp cât, din câte îşi aminteşte, precizând că nu s-a pregătit pentru aceste termen de judecată în acest sens, s-a tranşat deja acest aspect. Ca atare, deşi iniţial a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a revenit asupra poziţiei exprimate iniţial şi a precizat că, de principiu, se opune sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât consideră că această chestiune a fost deja tranşată.

Apărătorul inculpaţilor (…) a arătat că nu se opune sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Apărătorul inculpatului intimat (…) a formulat aceleași concluzii.

Chestiunea de drept supusă analizei pornește de la Decizia nr.358/26.05.2022 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022) care a statuat că, pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/26.04.2018 și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Această problemă privește o chestiune nouă care nu a primit o dezlegare jurisprudențială până în prezent (existând unele hotărâri ale curților de apel și ale tribunalelor-ca instanțe de executare), lăsând să existe în doctrină şi în mediul juridic puncte de vedere diferite cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art.5 Cod penal, ca urmare a Deciziilor nr.297/26.04.2018 (publicată în Monitorul Oficial nr.518 din 25.06.2018) și nr.358/26.05.2022 ale Curții Constituționale în sensul aplicării dispozițiilor art.154 alin.1 Cod penal prin raportare la prevederile art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală independent de prevederile art.155 alin.1 Cod penal privind prescripția specială pentru toate infracțiunile săvârșite până în data de 9 iunie 2022 sub incidența Legii nr.286/2009 ( ca lege mai favorabilă sau unică aplicabilă).

Astfel, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin decizia nr. 29/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.

Prin decizia nr.7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Prin decizia nr.651/25.10.2018 a Curții Constituționale s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.595 alin.(1) din Codul de procedură penală, care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională.

Prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale.  În acest fel, s-a consacrat cu caracter obligatoriu faptul că legea penală mai favorabilă trebuie să fie interpretată şi aplicată în manieră globală, nu pe instituții autonome, iar dispozitivul și considerentele Curții Constituționale sunt obligatorii (…) și nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituții ale statului (Deciziile nr.24/2015 și nr.1/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală).

O altă variantă de interpretare a textelor legale evocate mai sus pornește de la natura juridică a actului întreruptiv care este un act de procedură guvernat de principiul „tempus regit actum” în privința valabilității și a efectelor juridice, astfel că regula legii penale mai favorabile care se aplică doar prescripției nu privește actele întreruptive de prescripție.

S-a arătat că, după data de 30 mai 2022, actele de procedură efectuate vor întrerupe cursul termenului de prescripție în condițiile OUG nr.71/2022 (publicat în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022) pentru toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată sau a parchetelor. Se reține că, în cauzele care vizează interesele financiare ale Uniunii Europene (infracțiuni de corupție, evaziune fiscală și contrabandă) potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, deciziile instanței constituționale care afectează aceste interese devin inaplicabile.

Astfel, Hotărârea nr.230/21 a Curții de Justiție a Uniunii Europene a statuat că deciziile Curţii Constituționale a României cu privire la completurile de cinci judecători, dacă duc la prescripția infracțiunilor de corupție, nu trebuie respectate de judecătorii români. Dreptul Uniunii se opune aplicării unei jurisprudențe a Curții Constituționale care conduce la anularea hotărârilor pronunțate de completuri de judecată nelegal compuse, în măsura în care aceasta, coroborate cu dispozițiile naționale în materie de prescripție, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție. S-a arătat că, principiul supremației dreptului Uniunii se opune ca instanțele naționale să nu poată, cu riscul aplicării unor sancțiuni disciplinare, să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale contrare dreptului Uniunii.

Totodată, prin Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-au respins ca inadmisibile sesizările formulate, prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: (1) „Dacă, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal“; (2) „Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 29726.04.2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol“; (3) „Dacă termenul de prescripție se întrerupe prin actele de procedură comunicate inculpatului sau acesta nu se mai întrerupe, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul termenului prescripției“; (4) „Dacă actele de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal până la data publicării Deciziei C.C.R. nr. 297/2018 își produc efectele și ulterior acestei decizii“.

În fine, se reține că prin Decizia nr.25/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018. Întrucât chestiunea de drept supusă analizei privește chiar unul dintre motivele apelului formulat în cauză şi pentru a evita o incompatibilitate evidentă în cauză prin exprimarea unui punct de vedere, membrii completului de apel nu vor arăta pe care variantă descrisă mai sus o împărtășesc.

Având în vedere că problema de drept supusă dezbaterii priveşte fondul cauzei şi pentru respectarea principiilor legalităţii şi a echităţii care cârmuiesc procesele penale, instanţa apreciază că se impune suspendarea prezentei cauzei până la darea unei soluţii ori dezlegări în acest sens.