Două camioane încărcate cu cauciucuri uzate și îmbrăcăminte second hand au fost oprite, la intrarea în țară, de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II. Împreună cu specialiștii Gărzii de Mediu Bihor, polițiștii au descoperit că șoferii nu aveau actele necesare importului.
Controalele au fost făcute în dimineața de sâmbătă, 25 iunie, cu puțin înainte de ora 7:00.
”Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri uzate și haine second hand de la o societăți comerciale din Germania pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu”, se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.
În urma controalelor s-a constatat că automarfarele erau încărcate cu peste 33 de tone de deșeuri, fapt pentru care, autoritățile de control nu le-au permis accesul în România.