Jurisprudență | Tribunalul Giurgiu – Anularea clauzei privind dobânda de 67,23% pe an dintr-un contract de credit încheiat fără bună-credință

În motivare contestatoarea a susţinut că prin somaţia emisă în dosarul nr.(…)/2014 a BEJ A. i s-a cerut achitarea în 15 zile a sumei de 110644,37 lei, iar în caz contrar scoaterea la vânzare a casei de locuit. Contestatoarea a precizat că executarea silită se întemeiază pe contractul de credit nr. (…)/2013, garantat cu contractul de ipotecă nr. (…)/2013. Contractul de credit a fost reziliat abuziv, în condiţiile în care îşi îndeplinea parţial obligaţiile de plată, din cauza lipsei veniturilor. Contestatoarea a mai arătat că contractul de credit conţine clauze abuzive constând în aceea că a fost obligată la plata unei dobânzi anuale de 67,23% şi, de asemenea, comisionul de administrare de 0,75% aplicat la soldul lunar este unul abuziv care adăugat la dobândă şi suma împrumutată, conduce la obligarea sa la plata unei sume lunare de 1900 lei pe care nu o poate achita.

La dosar contestatoarea a depus: somaţia imobiliară nr.(…)/2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 15.12.2014, contractul de credit nr. (…)/2013. La solicitarea instanţei BEJ A. a depus dosarul de executare nr. (…)/2014. În cauză, intimata a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată. În motivare intimata a susţinut că prin încheierea Jud. Bol. Vale din 29.09. 2014 s-a dispus încuviinţarea executării silite a contractului de credit şi a contractului de ipotecă. Referitor la condiţiile de creditare, intimata a arătat că prin semnarea contractului de credit contestatoarea şi-a manifestat voinţa de a contracta un împrumut, cunoscând diferenţa dintre o instituţie financiară nebancară şi o instituţie bancară. Contractul este redactat în termeni clari, iar costurile de rambursare sunt mai mari decât la o instituţie bancară având în vedere riscul asumat prin acordarea creditului unei persoane la limita solvabilităţii şi pe care instituţiile bancare nu şi-l asumă. Intimata a mai precizat că nivelul dobânzii este în concordanţă cu specificul activităţii unei societăţi de credit nebancar şi nu contravine nici unei norme legale, fiind calculat pe baza unor criterii, printre care şi cea a operativităţii cu care se acordă, comparativ cu o instituţie bancară ce impune operaţiuni anevoioase.

Prin „note de şedinţă” depuse la dosar intimata a mai susţinut că a încheiat cu contestatoarea acordul de mediere nr.(…)/2014 prin care a stabilit ca suma restantă la acel moment de 14.400,16 lei să fie achitată eşalonat în 40 rate lunare de câte 361 lei la care se adăuga rata curentă. Pe baza acordului de mediere a fost încheiat Actul adiţional nr.1/3.02.2104, după care au fost achitate ratele parţial, ultima plată efectuată fiind în iulie 2014.Practic în perioada februarie – iulie contestatoarea trebuia să achite 20100 lei şi a achitat doar 6170 lei.

În ceea ce priveşte rezilierea contractului, intimata a precizat că a trimis contestatoarei 5 notificări, precum şi o notificare de reziliere din 22 08 2014.

Referitor la susţinerea contestatoarei privind necunoaşterea ratei dobânzii, intimata a susţinut că anterior încheierii contractului a procedat la informarea contestatoarei conform înscrisului ”Informare asupra condiţiilor de creditare” din 23 05 2013 semnat de către aceasta. Mai mult, contestatoarea a semnat şi graficul de rambursare în care declară pe propria răspundere că deţine veniturile necesare pentru plata ratelor de credit.

La dosar intimata a depus: cerere de solicitare a serviciului de mediere din 16. 01.2014, contract de pregătire mediere din 17.01.2014, acord de mediere nr.129/3 02.2014, act adiţional la contractul de credit, grafic de rambursare, notificări din 4.11. 2013, 11.12.2013, 18.12.2013, 25.04.2014, 7.07.2014, notificare de reziliere din 22. 08.2014, cerere de eşalonare credit din 26.01.2015, Informare asupra condiţiilor de creditare din 23.05.2013, declaraţie pe propria răspundere dată de contestatoare din 20 05 2013. Prin încheierea din 10.03.2015 instanţa a dispus respingerea cererii de suspendare a executării silite ca nefondată.

Prin decizia civilă nr.(…)/2015 Tribunalul Giurgiu a dispus modificarea încheierii din 30.03.2015 şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.

Prin sentinţa civilă  nr. (…)/2016 pronunţată de  Judecătoria  Bolintin Vale  s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea MN, domiciliată în comuna Bolintin Deal, în contradictoriu cu intimata SC CPF SA, cu sediul în Bucureşti, ca nefondată, stabilind că angajamentul  contractual dintre părţi nu conţine clauze  abuzive deoarece există  dovada  că asupra  dispoziţiilor contractului contestatoarea a fost  informată şi astfel în cunoştinţă  de cauză a încheiat actul.

De asemenea s-a stabilit  că au existat  pârghii de negociere a preţului  aflate la dispoziţia consumatoarei, care le-ar fi utilizat. S-a identificat o incapacitate  a creditoarei de a forţa debitoarea să încheie contractul s-au de al înţelege în ce priveşte  claritatea şi precizia clauzelor contractului, care exclud caracterul lor abuziv.

Împotriva acestei hotărâri  a declarat apel apelanta-contestatoare MN criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului său, apelantul a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr.193/2000. În realitate cele trei condiţii impuse de norma legala sunt îndeplinite cumulativ în speţă. Astfel: apelanta a solicitat acordarea unui credit, iar intimata i-a dat spre semnare un Contract de împrumut. Acest contract nu a fost nici măcar citit, in nici un caz înţeles sau negociat. In ceea ce priveşte dezechilibrul dintre drepturile si obligaţiile pârtilor, acesta exista fără putinţă de tăgadă având in vedere valoarea împrumutului si valoarea bunului imobil ipotecat.

Evident că, fată de costurile foarte mari ale creditului, intimata avea imaginea că împrumutata nu va putea achita ratele atât de împovărătoare astfel încât va putea să execute un bun cu o valoare considerabil mai mare faţă de valoarea împrumutului acordat.

Motivarea instanţei în sensul că „debitarea a plătit deja trei ani” este total neîntemeiată. Debitoarea a plătit din teama traumatizantă ca va fi aruncată în stradă. In acest sens a făcut alte împrumuturi la persoane fizice ca sa poată acopere aceste rate exagerat de mari.

Contractul de ipotecă s-a încheiat în scopul garantării creditului acordat în temeiul Contractului de credit nr.20/ 28.05.2013 între creditoarea SC CPF SA si debitoarea MN.

Consideră că solicitarea de încuviinţare a executării silite este una abuzivă întrucât, creditoarea a decis unilateral rezilierea Contractului de credit, în condiţiile în care debitoarea îşi îndeplinea obligaţiile de plată, însă nu în totalitate. Contestatoarea a solicitat în cursul anului 2014 o reeşalonare a creditului, în rate mai mici, pentru o perioada mai lungă de timp. Însă intimata a refuzat aceasta variantă, motivat de faptul că interesul sau este de a trece la executarea silită a bunului ipotecat.

Contestatoarea, lipsită de venituri, a achitat o sumă mai mică decât rata lunară stabilită pentru lunile iulie și august. În acest context, intimata a decis unilateral rezilierea contractului.

De la data comunicării rezilierii, desigur, contestatoarea nu a mai plătit rata întrucât nu mai exista contract valabil în temeiul căruia să o poată realiza. Contractul de credit este însă unul care conţine clauze vizibil abuzive. Articolul 8 din acest Contract indica rata dobânzii anuale efective la care debitoarea a fost obligată în schimbul sumei împrumutate: dobânda de 67,23 % pe an.

Articolul 6 paragraful al doilea impune plata unei taxe (comision) de administrare de 0,75 %, aplicat la soldul lunar al creditului rămas de rambursat. Acest procent conduce la o sumă foarte mare de bani care alcătuieşte rata lunară.

În consecinţă, adăugând la capitalul împrumutat (aproximativ 300 lei pe lună) dobândă de 67% si comisionul de administrare de 0,75% din sold, rata lunară a devenit în sumă de 1900 lei!

Este evident că la un credit de 64.500 lei plătibil în 60 de luni, o rată lunară de 1900 lei conduce la o imposibilitate indubitabilă a debitorului de a susţine achitarea acesteia. Dacă nu ar fi abuziv acest contract de credit, dacă interesul evident al creditoarei nu ar fi fost încă de la data semnării contractului să treacă la executarea silită a imobilului, atunci care au fost garanţiile creditoarei ca debitoarea ar putea achita ratele lunare de 1900 lei timp de 60 de luni. Contestatoarea nu avea cu siguranţă un venit de peste 5000 lei, astfel încât să poată exista garanţia că va putea suporta plata unei rate de 1900 lei.

Intimata SC CPF SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.  În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în fapt prin contestaţia la executare formulată la data de 07.01.2015, contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. (…)/2014 al BEJ A., inclusiv a somaţiei imobiliare din 15.12.2014.

Prin motivele de apel formulate în cauză, apelanta-contestatoare reia absolut toate susţinerile din cererea de chemare în judecată, analizate deja de instanţa de fond, privind “…faţă de costurile foarte mari ale creditului, intimata avea imaginea că împrumutata nu va putea achita ratele atât de împovărătoare, astfel încât va putea sa execute un bun cu o valoare  considerabil mai mare fata de valoarea împrumutului acordat”.

Consideră că susţinerea apelantei-contestatoare este complet nefondata, în condiţiile în care aceasta nu tine niciun moment seama de faptul ca societatea desfăşoară o activitate comercială cu titlu de profesionist din acordarea de credite, iar activitatea sa nu se poate desfăşura decât prin accesarea de fonduri puse la dispoziţie de instituţii bancare, prin intermediul unor credite contractate de către societate, iar pentru aceste credite contractate, sunt obligaţi, la rândul lor, să acopere costurile băncii creditoare, corespunzător comisioanelor si dobânzilor practicate de banca, iar în cazul unor sincope sau întârzieri la plata acestor costuri – generate de lipsa de lichidităţi si de nerecuperarea la timp a sumelor acordate către clienţii săi, inclusiv către apelanta-contestatoare – societatea achită dobânzi penalizatoare, astfel încât nu-şi pot permite să acorde niciunui client, niciun fel de sume, fără a percepe anumite costuri si comisioane, care însă sunt cunoscute de client anterior semnării contractului de credit, aşa după cum a făcut dovada si în cazul apelantei-contestatoare.

Mai mult chiar, societatea a fost si este în continuare păgubită prin atitudinea de evidentă rea – credinţă a apelantei-contestatoare, care a înregistrat întârzieri continue la plata ratelor scadente, generând în acest fel costuri pentru societate, care nu a mai putut folosi sumele pe care trebuia să le încaseze de la aceasta la un anumit termen pentru ca, la rândul lor, sa achite datoria către banca creditoare.

O altă susţinere a apelantei-contestatoare se refera la faptul că “… solicitarea de încuviinţare a executării silite este una abuzivă, întrucât creditoarea a decis unilateral rezilierea contractului de credit, in condiţiile în care debitoarea îşi îndeplinea obligaţiile de plată, însă nu în totalitate. Contestatoarea a solicitat in cursul anului 2014 o reeşalonare a creditului, în rate mai mici, pentru o perioada mai lungă de timp. Însă intimata a refuzat această variantă, motivat de faptul că interesul sau este de a trece la executarea silită a bunului ipotecat.,,) ori în dovedirea faptului ca aceste susţineri nu corespund adevărului, a depus la dosarul de fond al cauzei înscrisuri privitoare la procedura medierii iniţiata de societate, în vederea soluţionării amiabile a recuperării debitelor înregistrate de apelanta-contestatoare la data de 16.01.2014, inclusiv acordul de mediere nr. (…)/2014, prin care societatea a fost de acord ca suma de 14.400.16 lei, ce reprezentă suma restantă înregistrată de apelanta-contestatoare la acel moment, să fie achitată eşalonat, în 40 (patruzeci) de rate egale, de cate 361 lei, care se adăugau la rata curentă a creditului, fără ca aceasta sumă de 14.400.16 lei să mai poarte alte dobânzi.

A menţionat că susţinerile apelantei-contestatoare nu corespund adevărului, întrucât la începutul anului 2014, societatea a fost cea care a iniţiat procedura amiabilă a medierii în vederea soluţionării problemelor înregistrate de apelanta-contestatoare și, în urma acordului intervenit, societatea a dat dovada de o evidentă bună-credinţă, atunci când a fost de acord ca întreaga sumă restantă înregistrată de apelanta-contestatoare la acel moment, să fie achitată eşalonat, în 40 de rate egale, iar în dovedirea acestor susţineri au depus si actul adiţional nr. 1/03.02.2014, precum si graficul de rambursare aferent acestui act adiţional, prin care se puneau în practică cele agreate prin acordul de mediere, atât actul adiţional, cât si graficul de rambursare, fiind semnate stat de apelanta-contestatoare MN, cât si de garanţii ipotecari MM si BA.

Pe cale de consecinţă, deşi ulterior datei de 03.02.2014, apelanta-contestatoare avea de achitat lunar, până la sfârşitul fiecărei luni, rata curentă a creditului, în cuantum de 2.990,69 lei, precum și o rată fixă de 361 lei, conform actului adiţional, ulterior acestei date, aceasta a achitat în luna martie 2014 suma de 2.200 lei, în luna aprilie 2014 suma de 1.000 lei, în luna mai 2014 suma de 1.120 lei, în luna iunie suma de 870 lei, în timp ce în luna iulie 2014, ultima plată efectuată a fost de 980 lei.

Astfel, deşi apelanta-contestatoare fusese de acord cu prevederile actului adiţional şi în perioada februarie – iulie 2014 trebuia să achite suma totală de circa 20.100 lei, a achitat, în total, suma de 6.170 lei, respectiv nici măcar a treia parte din datoria curentă, iar susţinerea acesteia – “contestatoarea, lipsită de venituri, a achitat o suma mai mică decât rata lunară stabilită, pentru lunile iulie si august” – nu corespunde adevărului, întrucât în toate cele 7 (şapte) luni scurse după momentul semnării acordului de mediere şi a actului adiţional, apelanta-contestatoare nu a achitat în totalitate rata curentă.

De asemenea, pentru a dovedi ca susţinerile apelantei – contestatoare, în sensul că “… intimata a decis unilateral rezilierea contractului“, nu corespund adevărului, a depus la dosarul de fond al cauzei o serie de 5 (cinci) notificări transmise apelantei-contestatoare anterior rezilierii contractului, precum si notificarea de reziliere a contractului, transmisă la data de 22.08.2014. respectiv la mai bine de o lună de zile de la momentul la care aceasta efectuase ultima plata către societatea noastră (14.07.2014). În aceste condiţii, susţinerea acesteia, în sensul că “de la data comunicării rezilierii, desigur, contestatoarea nu a mai plătit rata, întrucât nu mai exista contract valabil în temeiul căruia să o poată realiza“, apare ca fiind formulată cu o evidentă rea-credinţă, întrucât înainte de primirea notificării de reziliere, apelanta-contestatoare nu mai efectuase vreo plată, timp de mai bine de o lună de zile si, chiar după acest moment, aceasta putea efectua plăţi, în vederea diminuării debitului înregistrat faţă de societate. Însă aceasta nu a mai efectuat absolut nicio plată ulterior datei de 14.07.2014.

Mai mult decât atât, a depus la dosarul de fond înscrisuri prin care a făcut dovada faptului ca solicitarea apelantei-contestatoare de eşalonare a debitului înregistrat faţă de societate, a fost făcută pentru prima data în cadrul dosarului de executare, respectiv la data de 23.01.2015. urmată de o a doua cerere, la data de 26.01.2015. respectiv după momentul începerii executării si chiar si al emiterii somaţiilor imobiliare, de către executorul judecătoresc.

De asemenea, în dovedirea faptului că susţinerile apelantei-contestatoare, în sensul că “La data încheierii contractului debitoarea nu a cunoscut valoarea ratei ce urmează a plătită înţelegând că dobânda este de 6.7 procente, iar în privinţa comisionului de administrare, nu a înţeles sub nicio formă relevanţa sau cuantumul acestuia.” nu corespund adevărului. a depus înscrisurile întocmite anterior semnării contractului de credit, respectiv informare asupra condiţiilor de creditare din data de 23.05.2013. semnată de luare la cunoştinţă de către apelanta-contestatoare cu cinci zile înainte de semnarea contractului de credit nr. (…)/2013. în care sunt evidenţiate în mod clar şi distinct, absolut toate sumele ce formau costul total al creditului ce urma a fi contractat 4m aceasta, respectiv “a) dobânda nominala în valoare totală de 42% …în valoare de 96.235,28 lei: b) taxa de administrare M valoare de 0.75% /lună… în valoare totală de 20.601,46 lei.

Mai mult, a depus la dosarul de fond al cauzei si graficul de rambursare, anexa la contractul de credit, in care sunt evidenţiate absolut toate sumele ce compunea rata lunara pe care trebuia sa o achite apelanta-contestatoare, acest înscris fiind semnat atât de apelanta-contestatoare MN, cât si de garanţii ipotecari MM si MA, precum si Declaraţia data de apelanta-contestatoare, în care aceasta declara pe proprie răspundere că “… deţin veniturile necesare pentru plata ratelor de credit.

Tot referitor la susţinerile apelantei-contestatoare, învederează instanţei de apel că în cuprinsul contractului de credit nr. (…)/2013, respectiv la art. 8.1., de asemenea sunt evidenţiate clar şi explicit, absolut toate sumele pe care urma să le achite aceasta, respectiv:
      – valoare totală a creditului – 64.500 lei;
      – dobânda totală – 96.235,28 lei;
      – comision de analiză — 1.500 lei;
      – comision de administrare credit – 20.601,46 lei.

În lumina celor arătate anterior, consideră că au făcut pe deplin dovada faptului că absolut toate susţinerile apelantei-contestatoare din cuprinsul motivelor de apel nu corespund adevărului și sunt formulate cu o evidentă rea-credinţă.

Nu în ultimul rând, apreciază ca instanţa de fond a soluţionat în mod judicios contestaţia la executare formulată în cauză, reţinând că “un potenţial client al băncii, depunând diligentele minime impuse intr-un asemenea caz, va accesa condiţiile generale de bancă, va lua cunoştinţă de conţinutul lor si, eventual, va solicita băncii informaţiile suplimentare, explicaţiile si clarificările pe care le consideră necesare, astfel încât să cunoască si să înţeleagă regulile ce vor guverna noul contract”. Obligaţia de informare a clientului trebuie îndeplinită prin urmare prin remiterea către client a unui document scris, care cuprinde informaţii relevante, sau prin punerea la dispoziţia clientului în alt mod, într-o manieră suficient de accesibilă (afişare la sediul băncii, postare pe web, etc).

În speţă, a dovedit că anterior încheierii contractului de credit, apelanta-contestatoare a fost informată pe deplin si a semnat în acest sens înscrisul numit “Informare asupra condiţiilor de creditare”, astfel că susţinerile acesteia privind necunoaşterea condiţiilor de creditar sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât aceasta a semnat și o declaraţie în care a precizat că dispune de veniturile necesare plăţii ratelor.

Instanţa de fond a avut în vedere că, în cauză, redactarea clauzelor din contractele de credit este clară și inteligibil exprimată, sumele sunt în moneda naţională, la fel fiind şi graficul de rambursare, din care reiese cu claritate atât costul lunar, cât şi costul total al creditului, fiind evident că apelanta-contestatoare. a avut posibilitatea să îşi exprime un consimţământ valabil şi informat.

Solicită instanţei de apel să fie avut în vedere faptul că nici Directiva CEE 93/13 si nici legea internă nu înlătură obligaţia consumatorului de a da dovada de o minima diligenţă la momentul semnării contractului, întrucât protecţia oferită de lege consumatorului nu este absolută, iar convenirea preţului presupune si o apreciere subiectivă, în funcţie de nevoia economică concretă a consumatorului, nevoie pe care numai acesta singur o poate determina.

Pentru respingerea apelului solicită să se aibă în vedere faptul că, înainte de semnarea contractelor de credit, în conformitate cu art. 11-20 din O.U.G. nr. 50/2010, apelanta-contestatoare a avut cunoştinţa despre toate elementele şi informaţiile necesare si suficiente care să îi permită să ia o decizie informată cu privire la încheierea sau nu a contractelor de credit, societatea îndeplinindu-şi toate obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 50/2010 si de Legea nr. 193/2000.

În acest context solicită să se aibă în vedere si faptul ca pentru societate, cauza contractului de credit este aceea de a obţine profit ca urmare a desfăşurării activităţii de creditare, fiind cert ca prin punerea la dispoziţia împrumutaţilor a unor sume de bani, nu urmăresc si nici nu ar fi putut urmări o cauza ilicită.

Instanţa de fond a avut în vedere si a sancţionat reaua-credinţă a apelantei-contestatoare, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de plata la termen a ratelor scadente, nu a solicitat vreo prelungire a termenului de restituire şi nu a făcut niciun demers, de nicio natură, din care să rezulte că avea măcar intenţia minima de a-si executa obligaţiile de plată.

În lumina celor menţionate anterior, consideră ca făcut pe deplin dovada faptului că toate clauzele contractuale au fost negociate cu apelanta-contestatoare. sunt conforme bunei-credinţe și nu există dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pârtilor.

În drept au fost invocate  dispoziţiile art. 471 alin. 5 C. pr. civ.

Analizând actele şi lucrările  dosarului, tribunalul  constată apelul nefondat pentru argumentele  ce se vor arăta  în cele ce urmează.

Prin sentinţa civilă  nr. 545/12.04.2016 Judecătoria Bolintin Vale  a respins cererea contestatoarei  de a se constata caracterul  abuziv sau cauza ilicită a unora din clauzele  din contractul de credit  pus în executare  silită de intimată  ca neîntemeiată  stabilind în esenţă că întreg conţinutul  contractului a fost  prezentat, negociat şi făcut cunoscut consumatoarei contestatoare iar clauzele convenţiei  nu au creat  un dezechilibru semnificativ  între obligaţiile  şi drepturile  părţilor, din contră eliminarea acestor  prevederi ar avea potenţial de a crea un  dezavantaj creditoarei.

S-a considerat că atât dobânzile, cât şi comisioanele percepute pe baza  contractului au fost normate conform exigenţelor impuse de Legea 193/2000, OUG 50/2010 C. civil şi Legea  363/2007.

S-a arătat că prevederile contractului  sunt conforme bunei-credinţe impuse de Codul Civil ca atitudine, ca mod de acţiune  licită în cadrul relaţiilor contractuale dintre parteneri.

Concluziile primei instanţe, în raport de probele cauzei sunt greşite urmând ca instanţa  de apel să  intervină să schimbe în tot dispoziţiile sentinţei  pe baza considerentelor următoare:

Contestatoarea a reclamat că intimata creditoare nu a acţionat cu bună credinţă în cadrul contractului de credit arătând că obligaţiile ce i s-au fixat sunt disproporţionat de mari în raport  cu drepturile corelative ce i-au fost îngăduite.

Susţinerea contestatoarei are bază în lege. Art. 14 din Codul Civil stabileşte că orice persoană  fizică sau  persoană juridică  trebuie să îşi exercite  drepturile şi  să îşi  execute obligaţiile  civile cu bună-credinţă, în acord cu  ordinea publică şi bunele moravuri.  Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

Deci trebuie să se verifice în cauză  dacă există dovezi  care ar contrazice  buna credinţă  a creditoarei în relaţia contractuală cu debitoarea. Art. 15 C. civil definind abuzul de drept stabileşte că nici un drept nu poate fi executat  în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori în mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei credinţe.

În cadrul relaţiei contractuale analizate  creditorul şi-a exercitat dreptul de a constitui  un drept de creanţă, o plus valoare, dobânda, pe seama sumei  de bani, împrumutate debitoarei în cadrul activităţii  sale profesionale.

Art. 2168 C. civ. privind modalităţi ale dobânzii  în contractul de împrumut arată că dobânda  se poate stabili în bani ori alte prestaţii sub orice titlu sau denumire la care împrumutatul  se obligă ca echivalent al folosinţei capitalului.

Faţă de textul legal citat rezultă că, chiar dacă  art. 9 din OG 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti  şi pentru reglementarea  unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar – pentru dobânzile  percepute sau plătite  de B.N.R., de instituţiile de credit, de instituţiile financiare nebancare şi de Ministerul Finanţelor  Publice trimite, referitor la modul de calcul, la reglementările  specifice ale fiecăruia dintre  aceste instituţii, respectivele  dobânzi au o limită maximală. Această limită  este dată pe de o parte  de exercitarea cu bună credinţă  a acestui drept  cu respectarea ordinii  publice şi bunelor moravuri  fără a vătăma sau  păgubi pe altul  ori într-un mod excesiv  şi nerezonabil  şi pe de alta cuantumul echivalent al folosinţei capitolului.

În context, raportându-se la  sensul de bază al noţiunii echivalent  instanţa constată  că aceasta  sugerează înţelesul  de aceeaşi valoare, egalitate, egal folosinţei  capitalului.  Art. 1 alin. 2 din C. civil dispune în cazurile  neprevăzute de lege să se aplice uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale  privitoare la situaţii asemănătoare, iar când  nu există  asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.

Adecvat prezentei analize, resurse suplimentare  pentru determinarea echivalenţei dintre un cuantumneecesiv, rezonabil al dobânzii, echivalent al folosinţei capitalului se regăsesc în dispoziţiile art. 1233 C. Civ . vizând determinarea preţului între profesionişti. Conform acestui text, dacă un contract încheiat între  profesionişti nu stabileşte preţul  şi nici nu indică o modalitate  pentru a-l determina, se presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv  pentru aceleaşi prestaţii  realizate în condiţii  comparabile sau în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil. Deci preţul obţinut, cu o frecvenţă suficientă pentru a fi calificat uzanţă, reprezintă echivalentul  unei contraprestaţii.

În legătură cu angajamentul contractual  al părţilor, contractul de credit, raportarea, pentru a se identifica echivalenţa dobânzii cu capitalul pus la dispoziţie, se va face la dobânda pieţii  pentru credite asigurate cu ipotecă în anul 2013. Conform informaţiilor publice accesibile inclusiv în  mediu on line  dobânda medie curentă  pentru astfel de credite  s-a situat în  jurul  procentului de 10%.

În contractul părţilor dobânda curentă a fost stabilită la 42%, deci de peste patru ori mai mare decât dobânda din piaţa creditelor, iar DAE de 67,5% a dus creditul de şapte ori mai împovărător decât orice credit comparabil. Înseamnă că sunt dovezi puternice  în cauză ce indică  un exerciţiu nerezonabil de drept din partea  creditorului, un abuz de drept – cum îl califică art. 15 C. civil din OUG 50/2010.

Art. 30 alin. 1 şi 2 din OG. 50/2010 impune creditorului obligaţia de a evalua  bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informaţii  obţinute inclusiv de la  consumator şi după caz, pe baza consultării bazei de date relevante.

La fila 143 din dosarul de fond se află o declaraţie a debitoarei prin care acesta dă asigurări că are veniturile necesare pentru plata creditului, ce este datată ca fiind formulată la 20.05.2013, însă în conţinut se raportează  la contractul (…)/28.05.2013. Informarea conform condiţiilor de creditare  de la fila 139 şi 140 are data de 23.05.2013.

Neconcordanţa de datare a înscrisurilor probează că, creditorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de executare a bonităţii consumatorului  iar declaraţia debitoarei privind veniturile  corespunzătoare nivelului obligaţiei de plată este dată în lipsa  informării asupra întinderii  acelor prestaţii. Este astfel evident că debitoarea a contractat fără să fie informată, fără să cunoască  obligaţiile ce şi le asumă. Evocarea bonităţii  şi informarea au fost mimate de creditoare.

În raport cu această probă este evident că toate cauzele contractului de credit privind spezele împrumutului sunt abuzive, conform art. 4 alin 1 din  legea 193/2000. Mai mult, aparenta lipsă de interes a creditorului privind capacitatea debitorului de a rambursa creditul sugerează că, prin asigurarea lui cu garanţie ipotecară, şi-a creat confortul certitudinii realizării creanţei,  independent de posibilităţile financiare ale debitoarei.

Art. 247 C. penal, cu titlul marginal – Exploatarea unei persoane  vulnerabile  -, incriminează fapta creditorului  care cu ocazia dării unui împrumut de bani sau de bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, cauzată de vârstă, stare de sănătate, infirmitate ori de relaţia de dependenţă în care debitorul se află faţă de el, îl face să constituie sau să transmită pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanţă  de valoare vădit disproporţionată faţă de această prestaţie, se pedepseşte  cu închisoare  de la unu la 5 ani.

Nu e rostul acestei instanţe să verifice dacă în persoana  apelantei – creditoare  sunt  îndeplinite condiţiile normei de incriminare, însă doreşte să atragă atenţia că scopul de a dobândi, pe baza activităţii de creditare, creanţe disproporţionate, în toate situaţiile, este unui ilicit, atâta timp cât legiuitorul a normat unele dintre ele ca ilicit penal. Deci în prezentul  litigiu, cauza dobânzilor este ilicită, în contra dispoziţiilor art. 1236 pct. 2 C. civ.

Conform art. 1238 alin. 2 C. civ., cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.

Contractul de credit este unul sinalagmatic cu drepturi specifice şi obligaţii corelative fiecăreia din părţile convenţiei, ceea ce  înseamnă  că scopul, cauza  contractului nu este comună părţilor. Debitorul este consumator, activitatea de creditare nu reprezintă  ocupaţia lui curentă, această calitate obligând instanţa să prezume că nu a cunoscut  caracterul  ilicit al clauzelor privind dobânda din contractul de credit şi împrejurările  nu justifică  că ar fi avut cum să-l cunoască.

Va hotărî consecutiv astfel instanţa anularea numai a respectivelor clauze, păstrând contractul  în interesul debitorului inocent. Comisionul de analiză şi cel de administrare nu sunt justificate  ca valoare pe baza unei activităţi corelative corespunzătoare din partea creditorului şi, deci, sunt abuzive conform art. 4 alin 1 din legea 193/2000, creând un dezechilibru semnificativ  între drepturile creditorului, pe de o parte, şi obligaţiile consumatorulu,i pe de alta, contrar bunei-credinţe.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să admită apelul formulat de apelanta- contestatoare MN împotriva sentinţei civile nr. (…)/2016 a Judecătoriei Bolintin Vale, în contradictoriu cu intimata  SC CPF SA.  Va schimba în tot sentinţa în sensul că, admiţând acţiunea în constatare a caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit nr. (…)/2013, anulând următoarele clauze:
 – rata anuală a dobânzii de 42,00% prevăzută de pct.5 din contract şi pct.8 privind dobânda anuală efectivă (DAE) de 67,23% – pentru cauză ilicită a acestor dispoziţii contractuale.
 – anulează art.6 din contract punctele 1 şi 2 privind taxa de analiză şi taxa de administrare ca fiind abuzive.
va constata împrumutul acordat fără costuri.
Va desfiinţa executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul de executare nr.(…)/2014 al BEJ A.