Avocatul bucureștean Ionuț Silviu Călin a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție sub acuzația de șantaj. În același dosar și sub aceeași acuzație va fi judecată și Oana Zăvoranu. Cei doi sunt suspectați că ”ar fi exercitat asupra unei persoane presiuni psihice” pentru a obține de la partea vătămată 240.000 de euro.
Anunțul trimiterii în judecată a avocatului și a clientei sale, Oana Zăvoranu, a fost făcut, luni, de către DNA. Fără a preciza numele celor doi, procurorii anticorupție susțin că, în perioada 8 – 23 aprilie 2021, inculpații ”ar fi exercitat asupra unei persoane presiuni psihice ce ar fi constat în:
– postări denigratoare pe rețele de socializare,
– „devoalarea” în cadrul unei emisiuni televizate a unor presupuse fapte de natură penală comise de persoana vătămată,
– amenințări cu formularea unor plângeri penale împotriva persoanei vătămate”.
Potrivit anchetatorilor aceste presiuni ar fi fost exercitate pentru a determina persoana vătămată să acopere unui pretins prejudiciu cauzat societății comerciale aparținând unuia dintre inculpați (în speță, Oanei Zăvoranu): ”Aceste demersuri ar fi avut ca scop obținerea, în mod injust, pentru unul dintre inculpați a unui folos material în cuantum de 240.000 de euro, reprezentând presupusul prejudiciu produs de persoana vătămată.”
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București.
Partea vătămată – un medic
Potrivit presei centrale, victima Oanei Zăvoranu și a avocatului acesteia este medicul Bogdan Furtună. Acesta a fost, între 2017 și 2018, administratorul clinicii de radiologie a actriței, iar după ce a demisionat, a acuzat faptul că ar fi fost șantajat de Zăvoranu și de avocatul acesteia.
”Amenințările au venit sub forma unui posibil scandal în presă, cu prejudicii de imagine. Mi-au zis că mă distrug în presă. Mi-au cerut 800.000 de euro. După aceea, au scăzut la 300.000 de euro”, a declarat medicul Bogdan Furtună pentru Click!.
Potrivit aceleiași surse, Oana Zăvoranu ar fi spus că medicul i-ar fi cerut bani pentru dotarea clinicii cu aparatură, dar ea nu a găsit niciun aparat în clinică.