Trei români, care au câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) un proces împotriva statului român, pe motiv că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, au primit despăgubiri morale de 10.000 de euro. Chiar dacă au acceptat integral suma cerută de reclamanți ca daune morale, judecătorii CEDO au decis să le acorde doar o parte din cheltuielile de judecată solicitate. În acestea, cei trei au inclus și onorariul de succes al avocatului care i-a reprezentat, despre care instanța europeană a arătat că: ”Astfel de acorduri, care dau naștere unor obligații numai între avocat și clientul său, nu pot fi obligatorii pentru Curte”. Hotărârea CEDO luată pe 16 noiembrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 6 iulie 2022.
Cei trei reclamanți – doi soți și fiul lor – au fost implicați într-o altercație produsă pe o stradă din București, în 2013, după ce mașina le-a fost avariată de o altă persoană. Reclamanții au fost răniți și ulterior au fost sancționați pentru participarea la încăierare. Cei trei au susținut că nu a fost efectuată nicio anchetă efectivă pentru a se stabili cine a fost vinovat de producerea incidentului și au denunțat inechitatea procedurii în urma căreia au fost sancționați.
Cei trei au susținut că dosarul deschis de anchetatori în privința scandalului în urma căruia au fost răniți a fost clasat, procurorii considerând că e vorba de un conflict între vecini și aplicându-le tuturor celor implicați (inclusiv reclamanților) câte o amendă administrativă. Cei trei au contestat soluția, arătând că mașina le-a fost vandalizată de unul dintre agresori, care a încercat să-i fure femeii bijuteriile, după care ar fi fost atacați de un grup de 10 persoane. În ciuda solicitărilor reclamanților, judecătorul de cameră preliminară a confirmat ordonanța de clasare, dar a dispus continuarea anchetei privind distrugerea autoturismului reclamanților.
Reclamația la CEDO
Cei doi soți și fiul lor s-au adresat CEDO, arătând că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil: ”Susțin că li s-a aplicat o amendă pe baza unui dosar la care nu au avut acces, că judecătorul de cameră preliminară nu a ținut seama de argumentele lor și le-a respins plângerea fără a-i asculta în persoană.” CEDO le-a dat dreptate și a decis să le acorde despăgubiri morale în valoare de 10.000 de euro.
Referitor la daunele materiale, reclamanții au cerut 4716 euro pentru cheltuielile de judecată, din care 2716 euro reprezentau onorariile avocatului. ”Precizează că suma de 2.000 de euro reprezintă onorarii care trebuie plătite în cazul succesului demersului angajat în fața Curții Europene”, se arată în hotărârea CEDO.
Judecătorii curții de la Strasbourg au observat că ”cererea prezentată de reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată se întemeiază în parte pe un pact quota litis în temeiul căruia aceștia s-au angajat să îi plătească avocatului 2.000 de euro în cazul unui „succes în demersul angajat în fața Curții Europene a Drepturilor Omului”. Astfel de acorduri, care dau naștere unor obligații numai între avocat și clientul său, nu pot fi obligatorii pentru Curte, care trebuie să evalueze nivelul cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate nu doar în raport cu realitatea costurilor invocate, ci și în raport cu caracterul rezonabil al acestora [Strand Lobben și alții împotriva Norvegiei (MC), nr. 37.283/13, pct. 234, 10 septembrie 2019].”
În plus, CEDO a stabilit că nu este necesar să fie date părților în cauză despăgubiri cu titlu de prejudiciu material pentru amenzile pentru care au fost obligați să le plătească. În acest fel, a fost acordată suma 2.600 EUR pentru toate cheltuielile de judecată.
DOCUMENT – Hotărârea CEDO din 16 noiembrie 2021 în Cauza Toma împotriva României: