Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, într-o decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 8 iulie 2022, de ce a respins o excepție de neconstituționalitate care viza Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Autorul excepției susținea că legea menționată nu definește procedura de înființare a Uniunii Naționale a Barourilor din România și nu stabilește care este situația juridică a acesteia. ”Normele în baza cărora funcționează Uniunea Națională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta”, a arătat CCR.
Potrivit instanței de contencios constituțional, faptul că accesul la profesia de avocat este condiționat de satisfacerea anumitor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. ”Deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și interzicerea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal”, a arătat CCR.
Susținerile autorului excepției de neconstituționalitate
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că Legea nr. 51/1995 nu definește procedura de înființare a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) și nu stabilește care este situația juridică a acesteia. Se arată că Legea nr. 51/1995 reprezintă actul de înființare al UNBR, cu toate că legea nu poate avea decât caracter universal. Totodată este discriminatorie, abuzivă, îngrădește dreptul la demnitate, dreptul la muncă, dreptul de asociere, dreptul la exercitarea unei activități economice, dreptul la viață de familie, privată și la bunăstare.
Cu privire la pretinsa nesocotire a dreptului de asociere și a dreptului la muncă și la alegerea liberă a profesiei, se arată că Legea nr. 51/1995 trebuie să fie clară, să prevadă cu exactitate modul în care se înființează UNBR și barourile de avocați, pentru a se asigura libertatea fiecărui cetățean cu studii juridice de acces la profesia de avocat, fără restricții. Se susține că Legea nr. 51/1995 este o lege care are drept scop marginalizarea unei importante categorii a populației, respectiv absolvenții de studii juridice, și obstrucționarea concurenței și a dezvoltării profesiei de avocat.
Se mai arată că stabilirea vinovăției pentru exercitarea profesiei de avocat în structuri înființate prin hotărâri judecătorești se realizează de persoane care nu sunt organe de urmărire penală și nu fac parte din autoritatea judecătorească, încălcându-se prevederile art. 124 și 131 din Constituție. Se susține că, neexistând motive de nelegalitate invocate temeinic și în deplină independență și imparțialitate, organele statului român fac aprecieri eronate și părtinitoare cu scopul înlăturării din profesie a membrilor grupării UNBR condusă de Pompiliu Bota și, mai ales, al condamnării acestora.
În ceea ce privește art. 83 din Codul de procedură civilă, se arată că pentru realizarea unui proces echitabil trebuie să se asigure dreptul la libera exprimare. Or, dispozițiile menționate nu respectă principiile și valorile intrinseci ale drepturilor constituționale și ale dreptului internațional, instituind o discriminare și o cenzură asupra dreptului reprezentantului legal și, prin acesta, al persoanei ce i-a dat împuternicirea de a se exprima și de a-și putea formula oral apărările, concluziile și cererile în cauză, interdicție ce poate fi calificată ca un abuz și o încălcare a drepturilor și a libertăților cetățenilor, mai ales când mandatarul în cauză este o persoană cu studii superioare juridice.
Argumentele CCR
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra prevederilor din Legea nr. 51/1995 supuse controlului de constituționalitate în cauza de față, prin prisma unor critici similare, formulate de același autor, constatând că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate.
Prin Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, (…) Curtea a reținut, ținând seama de jurisprudența sa anterioară, că, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Această opțiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituțională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistențe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcționează nu contravin principiilor constituționale. Faptul că accesul la profesia de avocat este condiționat de satisfacerea anumitor cerințe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.
Așa fiind, Curtea a menționat că, potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, constituirea și funcționarea de barouri în afara acesteia fiind
interzise, iar actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. De asemenea, exercitarea oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou și în tabloul avocaților acelui barou constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.
Curtea a reținut că organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Națională a Barourilor din România nu contravine normelor din Constituție. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Prin urmare, normele în baza cărora funcționează Uniunea Națională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituționale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta.
În jurisprudența sa în materie, Curtea a statuat că dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei, astfel că nici acest drept, specific prin natura lui profesiilor liberale, nici dispozițiile cuprinse în art. 40 din Constituție nu sunt nesocotite. Curtea a reținut totodată că, deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și interzicerea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal. O atare soluție legislativă nu poate fi calificată, însă, ca venind în contradicție cu dreptul de asociere.
Curtea a reținut că incriminarea și sancționarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activități, pentru care se cere o anumită pregătire și care, în consecință, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv a vieții și integrității fizice și
psihice ale persoanei, precum și a intereselor patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleași cerințe, cu aceleași consecințe juridice, au fost impuse și profesiei de avocat este o opțiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat, de asemenea, prin numeroase decizii, prin care a constatat conformitatea textelor criticate cu prevederile Legii fundamentale.
Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 860 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 10 aprilie 2020, paragrafele 17 și 18, Curtea a observat că prevederile art. 83 din Codul de procedură civilă, în ansamblul lor, sunt destinate să asigure plenitudinea dreptului de acces
liber la justiție, reglementând reprezentarea convențională ca un mecanism de facilitare a exercitării acestui drept fundamental. În același timp, modalitatea de reglementare a reprezentării convenționale asigură și exercitarea deplină a dreptului de apărare, întrucât limitarea posibilității mandatarului de a pune concluzii orale în fața instanței nu reprezintă altceva decât o garanție pentru realizarea dreptului consacrat de art. 24 din Legea fundamentală. În considerarea importanței acestui tip de apărare în cadrul procesului, legiuitorul a apreciat că este necesar să impună realizarea acesteia într-o manieră profesionistă, prin intermediul unui avocat, asigurându-se astfel că justițiabilul va beneficia de o apărare care să întrunească exigențele calitative suficiente pentru a-i servi interesele procesuale și a respecta standardele unui proces echitabil.
Totodată, prin Decizia nr. 111 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, Curtea a reținut că nu este încălcat dreptul la apărare, garanție a dreptului la un proces echitabil, întrucât condițiile, precum și limitele între care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește regulile privind procedura de judecată. Partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată.
Cu privire la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 30 din Constituție care garantează libertatea de exprimare, Curtea a constatat că acestea nu au relevanță în examinarea constituționalității dispozițiilor art. 83 din Codul de procedură civilă, întrucât soluționarea proceselor aflate pe rolul instanțelor
judecătorești este strict reglementată legal, fiind aplicabile regulile procedurale stabilite pentru fiecare materie în parte. Or, libertatea de exprimare, garantată prin Legea fundamentală, se referă la posibilitatea exteriorizării gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel. În condițiile
existenței unui cadru organizat al procesului judiciar, apărările formulate de părți nu intră sub incidența art. 30 din Constituție, acestea fiind ținute de respectarea normelor de procedură specifice desfășurării procesului (Decizia nr. 624 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 20 februarie 2018, paragraful 25).
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează aplicabilitatea și în prezenta cauză.
(Precizare: sublinierile din text aparțin BihorJust)
DOCUMENT – Decizia nr. 70 din 24 februarie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3), ale art. 17, ale art. 49, ale art. 59 alin. (2) și (6) și ale art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și a prevederilor art. 83 din Codul de procedură civilă:
