Tribunalul Bihor l-a condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pe bărbatul care, în noaptea de Anul Nou 2022, l-a îmbrâncit pe scările unui bar din Tinca pe un client de 22 de ani. În urma rănilor suferite, victima a murit după 10 zile, iar agresorul, Ionuț Dumitru Szilagyi, de 29 de ani, a fost inculpat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Întâmplarea s-a petrecut în noaptea de 1 ianuarie 2022, în jurul orei 3:00, când o angajată a unui bar din Tinca i-a cerut lui Ionuț Szilagyi să-l scoată afară pe un client aflat în stare avansată de ebrietate. Inculpatul l-a ridicat tânărul de 22 de ani de pe scaun, s-a îmbrâncit cu acesta, iar la un moment dat l-a împins pe client pe scările de acces în local.
”Victima, dezechilibrându-se a căzut pe scări, moment în care martorii (…) tocmai urcau scările, ferindu-se din calea acesteia. Întrucât victima căzută la baza scărilor nu s-a mai ridicat, a fost trasă de umeri până la ieșirea din local de către martorul (…). În continuare, inculpatul ajuns în dreptul victimei și, văzând-o în stare de inconștiență, i-a aplicat acesteia ușoare lovituri cu palma la nivelul feței, a stropit-o cu apă pentru a-și reveni, în timp ce victima agoniza”, se arată în sentința Tribunalului Bihor, publicată pe portalul ReJust.
Tânărul rănit a fost luat de alte două persoane și pus pe o bancă din apropiere până la sosirea ambulanței. După 10 zile de agonie, bărbatul a murit, medicii stabilind că a suferit o lovitură puternică la cap, în evoluția căreia a survenit o bronhopneumonie.
Ionuț Szilagyi a fost trimis în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte și pus în arest la domiciliu. Instanța a reținut faptul că inculpatul, caracterizat drept o persoană liniștită, sociabilă, fără temperament violent, care a crescut într-un mediu familial adecvat și care a regretat cele întâmplate, nu a urmărit uciderea victimei: ”Deși fapta dedusă judecății reprezintă un incident regretabil, rezultatul (decesul victimei) nefiind urmărit de către inculpat, totuși nu se poate face abstracție de împrejurarea că accesul în local se făcea prin intermediul a 11 scări, la baza cărora suprafața era placată cu gresie, astfel că și în condițiile în care victima nu ar fi fost într-o stare de ebrietate avansată, împingerea acesteia urmată de pierderea echilibrului ar fi condus probabil la același rezultat.”
Drept urmare, Ionuț Szilagyi a fost condamnat la 4 ani de închisoare – minimul prevăzut de lege pentru această infracțiune – și obligat să plătească rudelor victimei daune morale de 10.000 de euro. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.