Curtea Constituțională a României (CCR) a arătat, într-o decizie de admitere a unei excepții, publicată pe pagina proprie de internet, că absența unui termen de radiere a sancțiunii excluderii din magistratură, prevăzută de art. 100 din Legea 303/2004 blochează definitiv și iremediabil posibilitatea unei persoanei de a exercita profesia de avocat. Excepția a fost formulată într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Arad și în care figurează ca reclamant un fost judecător, Dumitru Mircea Dinică, exclus din magistratură în 2011. Fostul magistrat a susținut că, din cauză că statutul judecătorilor și procurorilor nu prevede un termen de radiere a sancțiunilor disciplinare de excludere din magistratură, nu poate fi înscris în tabloul avocaților Baroului București cu drept de exercitare a profesiei, pentru care deține o decizie de primire în profesie.
CCR a admis excepția fostului judecător și a stabilit că dispozițiile art.100 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale numai în măsura în care sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură nu are efect permanent.
Motivarea excepției de neconstituționalitate
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susține, în esență, că Legea nr.303/2004 este neconstituțională, întrucât nu prevede un termen de radiere a sancțiunilor disciplinare de excludere din magistratură, aceasta fiind cauza imposibilității de înscriere a sa în tabloul avocaților Baroului București cu drept de exercitare a profesiei, pentru care deține o decizie de primire în profesie. De aceea, Legea nr.303/2004 instituie o restrângere a drepturilor și libertăților și o încălcare a principiului proporționalității, prevăzut de art.53 din Constituție. Precizează că, întrucât nu este prevăzut un termen de radiere a sancțiunilor disciplinare, în mod nelegal și abuziv i se reține starea de recidivă disciplinară, deși nici legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, nici legea privind statutul judecătorului și procurorului nu face referire la starea de recidivă disciplinară.
Susține că după 15 ani de magistratură deține experiența profesională pentru exercitarea profesiei de avocat, pe cont propriu, dar, cu toate acestea, este nevoit să fie angajat consilier juridic, pe un venit inferior, deși alegerea profesiei este liberă, conform art.41 alin.(1) din Constituție. Astfel, restricția de la libertatea de a profesa ca avocat – pentru care arată că deține o decizie valabilă de admitere în profesie – pe motiv de nedemnitate, ca urmare a lipsei termenului de radiere a sancțiunilor disciplinare, reprezintă o veritabilă încălcare a principiului constituțional al proporționalității. Precizează că Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public prevede termene de radiere a sancțiunilor disciplinare. De asemenea, și Codul penal prevede termene de reabilitare a condamnărilor penale, prin urmare, bunăoară, un avocat condamnat penal pentru trafic de influență, după reabilitare, revine în profesia de avocat, pe când judecătorii sancționați disciplinar cu excluderea din profesie pentru neredactarea în termen a hotărârilor judecătorești, la un volum de 4.093 dosare/an, așa cum susține că a fost în cazul său, sunt perpetuu nedemni profesional de a profesa ca avocat.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
Art. 100 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: ”Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior;
d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;
d1) retrogradarea în grad profesional;
e) excluderea din magistratură.
(2) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art.99 lit.b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art.100 lit.a)-d).
Argumentele Curții Constituționale
Curtea constată că nu se regăsește nici în cuprinsul Legii nr.303/2004, nici în cel al Legii nr.317/2004 vreo dispoziție prin care să fie consacrată posibilitatea radierii sancțiunii disciplinare din dosarul profesional al magistratului, după trecerea unui anumit interval de timp în care acesta să nu mai fi săvârșit nicio abatere disciplinară.
Din studiul legislației aplicabile altor categorii profesionale rezultă, însă, că regula o reprezintă reglementarea instituției juridice a radierii sancțiunilor disciplinare, existând prevederi exprese în acest sens.
Din examinarea prevederilor Legii nr.303/2004, Curtea observă că există unele dispoziții a căror finalitate este similară cu cea a radierii sancțiunilor disciplinare, în sensul că după trecerea unui anumit interval de timp nu mai produc consecințe negative, cu toate că această instituție juridică nu se regăsește reglementată expres în cuprinsul legii menționate. Este vorba despre ipoteza promovării judecătorilor și procurorilor, care pot să se înscrie la concurs/examen chiar dacă au fost sancționați disciplinar, dar de la aplicarea sancțiunii a trecut un anumit interval de timp, astfel cum se deduce din expresia „nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.
Curtea observă, totodată, că, în mod logic, acest caracter vremelnic al efectelor sancțiunilor disciplinare vizează doar acele sancțiuni care presupun menținerea în magistratură, adică avertismentul, diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an, mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni și retrogradarea în grad profesional. Efectele sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură sunt însă perpetue. Există chiar o prevedere explicită care stipulează că pot fi reîncadraţi în funcţie foştii judecători, procurori sau magistraţi-asistenţi care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare şi cu privire la care nu s-a stabilit sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură [art.83 alin.(3) din Legea nr.303/2004].
Curtea s-a pronunțat, prin Decizia nr.592 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.310 din 14 aprilie 2020, asupra prevederilor art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995, potrivit cărora este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, și a reținut, cu privire la termenele pe durata cărora sunt incidente decăderile, interdicţiile sau incapacităţile care rezultă dintr-o condamnare penală, că legiuitorul a reglementat anumite cauze de înlăturare a consecinţelor condamnării, care au drept consecință încetarea decăderilor şi interdicţiilor, precum şi a incapacităţilor care rezultă din condamnare. Este vorba despre legile de dezincriminare, cele de amnistiere și despre instituția reabilitării [art.4, art.152 alin.(1) și art.169 alin.(1) din Codul penal]. Curtea a observat că, în ceea ce privește reabilitarea de drept sau judecătorească a persoanei fizice, consecinţele extrapenale ale condamnării se produc până la intervenirea acesteia, urmând să înceteze odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare. Așadar, înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare vizează nu numai materia dreptului penal, ci şi consecinţele extrapenale care au derivat din condamnare.
Curtea a constatat (paragraful 42) că, dacă nu ar fi aplicate dispoziţiile Codului penal referitoare la reabilitare/dezincriminare/amnistie, condiţia analizată în acea cauză – privitoare la nedemnitatea de a fi avocat a persoanei condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate – nu ar cunoaşte, în mod obiectiv, niciun remediu de înlăturare, devenind o stare de fapt intangibilă/iremediabilă. Ea ar reprezenta, astfel, o veritabilă civiliter mortuus în privinţa persoanei faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească de condamnare, pentru că ar avea efecte absolute şi perpetue în privinţa acesteia, încălcând marja de apreciere de care dispune legiuitorul în temeiul art.16 alin.(3) din Constituţie.
În ceea ce privește caracterul necesar al duratei nelimitate în care acționează sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, Curtea constată că nu este întrunită exigența ingerinței minime, scopul urmărit putând fi atins și printr-un mod mai puțin drastic și categoric. Această concluzie rezultă din particularizarea la ipoteza accederii sau reînscrierii în profesia de avocat, pentru care Legea nr.51/1995 impune anumite condiții, printre care și pe aceea ca persoana care aspiră la această profesie să nu fie nedemnă ca urmare a aplicării măsurii excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară [art.14 lit.b) teza a doua din Legea nr.51/1995], Curtea reține că lipsa reglementării unui termen în care efectele acestei sancțiuni să înceteze constituie un impediment absolut și perpetuu în ceea ce privește dreptul persoanei de a dobândi calitatea de avocat și, implicit, de a exercita această profesie.
De asemenea, Curtea constată că perpetuitatea consecințelor sancțiunii în discuție nu este proporțională cu scopul avut în vedere de legiuitor. Astfel, spre deosebire de situația examinată de instanța de control constituțional prin Decizia nr.592 din 8 octombrie 2019, mai sus citată, referitoare la încetarea calității de avocat ca urmare a condamnării definitive la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, în care reabilitarea și efectele sale de înlăturare a consecințelor extrapenale ale condamnării rezultau chiar din Codul penal, în cauza de față Curtea observă că nu există nicio reglementare legală care să contracareze efectele negative ale excluderii din magistratură ca sancțiune disciplinară, indiferent de intervalul de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii. În acest sens, Curtea constată că, în mod paradoxal, excluderea din magistratură dispusă ca sancțiune disciplinară ajunge să aibă efecte mai grave decât excluderea din magistratură ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, ale cărei consecințe extrapenale vor fi înlăturate în cele din urmă, așa cum s-a arătat, prin instrumente de drept penal.
Ca atare, Curtea apreciază că ingerința în dreptul fundamental la muncă și la alegerea liberă a profesiei, statuat prin art.41 alin.(1) din Constituție este excesivă, fiind disproporționată față de finalitatea măsurii și nesocotind justul echilibru ce trebuie realizat prin lege între interesul general al societății și cel particular al indivizilor. Absența stipulării unui termen de radiere a sancțiunii excluderii din magistratură blochează definitiv și iremediabil posibilitatea persoanei de a exercita profesia de avocat, contravenind libertății fundamentale a alegerii profesiei.
Curtea nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate creat tocmai prin această omisiune care generează încălcarea Constituţiei, prin lipsa reglementării, în cuprinsul Legii nr.303/2004, a unui mecanism juridic similar radierii, existent în alte acte normative care normează statutul altor profesii.
Față de constatarea existenței carenței legislative care generează viciul de neconstituționalitate evidențiat, Curtea accentuează necesitatea completării reglementării actuale și pune în vedere legiuitorului să consacre instituția radierii, după un anumit termen, a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, astfel încât această sancțiune să nu mai împiedice, în mod definitiv și iremediabil, dreptul persoanei aflate în situația analizată de a fi înscrisă în profesia de avocat.
DOCUMENT – Decizia nr. 363 din 8 iunie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.100 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
