Apel. Acord de recunoaște a vinovăției. Procedura remediu
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Apelul | Drept penal. Partea specială. Proceduri speciale. Acordul de recunoaștere a vinovăției
Indice alfabetic: drept procesual penal, apel, acord de recunoaștere a vinovăției
Articole de lege incident: C.proc.pen., art. 484
Dispozițiile art. 484 alin. (1) din Codul de procedură penală au un caracter obligatoriu pentru instanța de judecată investită cu un acord de recunoaștere a vinovăției, astfel încât nu se poate dispune respingerea acordului în mod direct, fără a dispune, în prealabil, sesizarea conducătorului parchetului care l-a emis în vederea acoperirii omisiunilor prevăzute de art. 482 și art. 483 din Codul de procedură penală.
I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 78/A din 14 aprilie 2022
Prin sentinţa penală nr. x din 21 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 485 alin.(1) lit. b) C. proc. pen., a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galati şi inculpatul A și a fost trimisă cauza la cauza la procuror în vederea continuării urmării penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că, la data de 28 octombrie 2021 a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul A.
În cuprinsul acordului, s-a reţinut că, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc ,,A” s-au înregistrat dosarele de executare silită sub nr. x – x/2009, nr. x – x/2009, nr. x/2009 (titluri executorii – sentinţele civile definitive şi executorii, însă nu irevocabile, nr. x/09.03.2009 şi nr. x/09.03.2009, ale Tribunalului Sibiu, ş.a), în care s-a calculat suma de 1.468.218,21 lei datorată de către persoana vătămată B S.A, poprită şi virată în contul B.E.J.I ,,A”, deschis la C Bank – Sucursala Focşani, în urma adreselor din 26.06.2009 şi 03.08.2009 emise către terţul poprit D S.A., prin care s-a solicitat virarea sumelor în contul special de consemnări, cu menţiunea ,,pe seama şi la dispoziţia B.E.J.I ,,A”.
Prin decizia civilă nr. x/21.01.2010, a Curţii de Apel Alba Iulia, irevocabilă, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor (creditorii din dosarele de executare silită), motiv pentru care B S.A a formulat acţiuni de întoarcere a executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare, admise prin hotărâri judecătoreşti ale Judecătoriei Focşani; conform acestor hotărâri, creanţa persoanei vătămate însuma 760.093,05 lei, din care a recuperat suma de 106.983,47 lei, rezultând un debit datorat în cuantum de 653.109,58 lei.
Titlul executoriu – sentinţa civilă nr.x/09.03.2009, a Tribunalului Sibiu, a fost desfiinţat încă din 21.01.2010, fără ca executorul judecătoresc A să întocmească proces verbal de distribuire sume şi fără să plătească aceste sume foştilor creditori, efectuând diverse tranzacţii prin contul deschis la C Bank S.A., iar la data de 19.07.2013 contul a fost închis.
În acest context factual, în perioada 04.01.2012 – 24.02.2012, B.E.J.I ,,A”, din dispoziţia inculpatului A, s-au efectuat 34 de tranzacţii (reprezentând 34 de acte materiale ale infracţiunii de delapidare) reprezentând diverse plăţi ori alimentare de card bancar, deşi se impunea restituirea acestor sume persoanei vătămate şi, în calitate de executor judecătoresc, investit cu cererile de executare silită în baza titlului executoriu – sentinţa civilă nr. x/09.03.2009, a Tribunalului Sibiu (desfiinţat de instanţa de control judiciar – decizia civilă nr. x/21.01.2010, a Curţii de Apel Alba Iulia), nu a trecut la distribuirea şi efectuarea viramentelor în conturile foştilor creditori în perioada validităţii titlului executoriu, iar după desfiinţarea acestuia a continuat atitudinea abuzivă de a refuza restituirea sumelor poprite către B S.A, încălcând dispoziţiile procesual civile în materie aplicabile la data comiterii faptelor, respectiv art. 3715 alin. (1) lit. d), art. 3717 alin. (3) şi (4), art. 3791, în referire la art. 4041 – 4043 Cod procedură civilă vechi, art. 459 în referire la dispoziţiile Cap. V din Codul procedură civilă vechi – Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită, respectiv art. 562, art. 569 – 571 şi art. 723, dar şi dispoziţiile art. 2, art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188, privind executorii judecătoreşti, cauzând o vătămare a drepturilor/intereselor legitime şi, implicit, un prejudiciu persoanei vătămate B în cuantum de 653.109,58 lei.
Examinând acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul A, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acestuia.
Astfel, Curtea a reţinut că, în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției a fost menţionată, pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care a fost cercetat inculpatul A, aplicarea unei pedepse complementare, fără însă a se menționa durata pe care se aplică aceste pedepse complementare.
Sub acest aspect, s-a arătat că, ulterior, cu ocazia contopirii pedepselor complementare s-a făcut menţiunea că durata acesteia va fi de 2 ani.
Or, potrivit Deciziei nr. 18/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, aplicarea prevederilor art. 45 C.pen. este condiționată de aplicarea în prealabil a unor pedepse complementare şi accesorii, pentru fiecare infracțiune, urmând ca abia ulterior să se procedeze la efectuarea contopirii pedepselor complementare şi accesorii.
Deopotrivă, faţă de natura infracțiunilor şi împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului A, executor judecătoresc, s-a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) C.pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, respectiv a exercitării funcției de executor judecătoresc, cu atât mai mult cu cât, aplicarea acesteia era obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 297 şi 295 C.pen.
S-a observat că, din cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției lipsesc mențiunile prevăzute de art. 65 C.pen. şi art. 68 C.pen. privitoare la data de la care va începe executarea pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii.
În plus, s-a arătat că, potrivit bazei de date comunicate de Ministerul Justitei – Directia de Probațiune se constată că în cadrul comunei Năruja, județul Vrancea, există 3 unități în care inculpatul putea presta muncă neremunerată în folosul comunității: Căminul Cultural şi Biblioteca din comuna Năruja, județul Vrancea; Şcoala Gimnazială din comuna Năruja județul Vrancea şi Școala Primară din comuna Năruja, sat Podul Nărujei, județul Vrancea.
Or, obligarea inculpatului să presteze muncă neremunerată la Adăpostul de zi şi de noapte Crucea Roșie Focșani, apare ca fiind nelegală.
Referitor la infracţiunea de delapidare, s-a menţionat că, din acordul de recunoaștere a vinovăției nu rezultă dacă inculpatul A a săvârșit o singură infracțiune sau două infracțiuni aflate în concurs real, astfel: delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) C.pen. (34 acte materiale) cu aplicare art. 38 alin.(1) C.pen. şi art. 5 C.pen. sau participație improprie la delapidare, prevăzută de art. 52 alin. 3 C.pen. raportat la art. 295 alin.(1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. lipsind astfel hotărârea de previziune şi claritate privitoare la descrierea faptelor, concordanta dintre expunerea faptelor şi încadrarea în drept a acestora şi a legalității pedepselor aplicate.
Totodată, s-a arătat că, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 480 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, din declarațiile date în cursul urmării penale, nu rezultă că inculpatul A recunoaște vinovăția în ceea ce priveşte săvârșirea faptelor imputate.
În acest context, s-a arătat că, inculpatul a recunoscut o parte din latura obiectivă a infracțiunilor pentru care este cercetat, dar consideră, în continuare că nu a săvârșit faptele cu vinovăția cerută de lege pentru subzistența infracțiunilor reţinute în sarcina sa.
Spre deosebire de procedura recunoașterii învinuirii (art. 374, 375, 396 alin. (10 C. proc. pen.) când inculpatul recunoaște săvârșirea faptei aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, acordul de recunoaștere a vinovăției presupune ca inculpatul să recunoască că a săvârșit faptele cu vinovăția cerută de lege.
De asemenea, s-a arătat că, încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției nu se impune faţă de gravitatea faptelor săvârșite, natura infracțiunilor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi împrejurările comiterii faptei.
Același aspect rezultă, în opinia judecătorului fondului, şi cu privire la cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 297 alin.(1) C. proc. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr 78/2000, însă, în acest caz, prejudiciul apreciat este cel comunicat de SC „B” SA.
În aceeaşi ordine de idei, s-a arătat că, dacă procurorul de caz nu a încercat soluționarea laturii civile, nu a încercat nici instituirea de măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului, motivând că nu s-a putut institui sechestrul asigurător deoarece inculpatul A nu deține bunuri asupra cărora se poate institui o astfel de măsură.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul A.
În motivele scrise de apel, Parchetul a arătat, în esenţă, că probatoriul administrat anterior sesizării instanţei de judecată, actele procedurale întocmite pe parcursul urmăririi penale, precum şi cu ocazia încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu justifică respingerea acestuia, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nefiind incidente în speţă, pentru următoarele considerente:
– durata pedepsei complementare rezultante de 2 ani răspunde exigenţelor impuse acordului de recunoaştere a vinovăţiei, întrucât dispoziţiile art. 482 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. nu se referă şi la pedeapsa complementară;
– Decizia nr. 18/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea dispoziţiilor art. 45 C.pen. nu vizează problema de drept invocată de către instanţa de fond ca argument pentru respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei;
– stabilirea duratei pedepsei complementare rezultante în condiţiile convenite în acordul de recunoaştere a vinovăţiei este în măsură să satisfacă exigenţele dispoziţiilor art. 482 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., în ipoteza în care se reţine că acestea urmează situaţia pedepsei complementare.
Sub acest aspect, s-a subliniat că, omisiunea determinării cuantumului fiecărei pedepse complementare stabilită în raport de fiecare infracţiune în parte nu este de natură să încalce prevederile art. 482 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., întrucât durata pedepsei complementare rezultante este aceeaşi.
– interzicerea în mod expres a exercitării funcţiei de executor judecătoresc, ca pedeapsă complementară şi accesorie, era inutilă câtă vreme în cauză s-a prevăzut interzicerea dreptului de a ocupa orice funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. b C.pen.;
– lipsa menţiunilor prevăzute de art. 65 C.pen. şi art. 68 din acelaşi cod referitoare la data la care va începe executarea pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii nu pot constitui temei pentru respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei;
– obligarea inculpatului A să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Adăpostul de zi şi de noapte Crucea Roşie Focşani este legală, în condiţiile în care, opţiunea de a executa muncă în folosul comunităţii în cadrul unei entităţi juridice din afara localităţii de domiciliu a inculpatului reprezintă expresia voinţei acestuia, exprimată în cadrul procedural instituit de dispoziţiile procesuale care reglementează încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei;
– din cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu inculpatul se reţine că acestuia îi este imputată o singură infracţiune de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (34 acte materiale) în modalitatea participaţiei improprii, prevăzută de art. 52 alin. 3 C.pen.;
– inculpatul A a recunoscut atât aspectele de ordin obiectiv care ţin de îndeplinirea condiţiilor de tipicitate pentru cele două infracţiuni, cât şi forma de vinovăţie cu care a acţionat;
– soluţia de condamnare a inculpatului propusă în acord este temeinică, neputând fi considerată nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţională sau periculozitatea infractorului;
– instituirea măsurilor asiguratorii nu este justificată, pe de o parte, întrucât pe parcursul urmăririi penale nu au fost identificate bunuri aparţinând inculpatului asupra cărora instituirea măsurilor asiguratorii să răspundă astfel necesităţii realizării condiţiilor procesuale pentru repararea prejudiciului, iar, pe de altă parte, instituirea unor asemenea măsuri apare ca fiind inutilă în contextul nesoluţionării laturii civile, ca urmare a încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Totodată, s-a arătat că, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 484 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care, cu excepţia aspectelor privind netemeinicia sancţiunilor aplicate inculpatului (pct. 7 din hotărârea atacată) şi a celor de nelegalitate (pct. 3, 6 şi 8), toate pretinsele omisiuni enunţate puteau fi înlăturate pe calea procedurii remediu.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu inculpatul A.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a precizat că modifică motivele de apel formulate în scris, solicitând astfel, admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la necesitatea existenţei a două grade de jurisdicţie, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea iniţierii procedurii remediu, reglementată de dispoziţiile art. 484 alin. (1) C. proc. pen.
La rândul său, inculpatul A a solicitat, prin apărător ales, să se constate că, în situaţia în care acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna din menţiunile obligatorii, instanţa trebuie să dispună acoperirea omisiunilor în termen de 5 zile, sesizând în acest sens conducătorul parchetului.
În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi, în vederea iniţierii procedurii remediu şi completării de către procuror a omisiunilor identificate de instanţa de fond.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, Înalta Curte apreciază apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul A ca fiind întemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 479 C. proc. pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Dispoziţiile art. 482 C. proc. pen. enumeră conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei dispunând ca acesta să cuprindă data şi locul încheierii; numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie; date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. pen.; descrierea faptei ce formează obiectul acordului; încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; probele şi mijloacele de probă; declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat; semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.
Totodată, prevederile art. 484 alin. (1) C. proc. pen. stipulează că, în ipoteza în care, acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna din menţiunile prevăzute la art. 482 sau nu au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.
În speţă, Curtea de apel a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei reţinând că procurorul a omis să stabilească în cadrul acestuia durata pedepselor complementare pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, să interzică dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie, să menţioneze data de la care se va începe executarea pedepsei complementare, respectiv a pedepsei accesorii, să menţioneze una dintre cele trei unităţi prevăzute în baza de date a Ministerului Justiţiei – Direcţia de Probaţiune, în cadrul căreia inculpatul ar urma să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, să clarifice încadrarea juridică aferentă infracţiunii de delapidare și să instituie măsuri asiguratorii în temeiul art. 249 C. proc. pen.
Înalta Curte observă că aspectele de nelegalitate identificate de instanţa de fond ca motive pentru respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă, în realitate, omisiuni care ar putea fi acoperite în procedura remediu instituită de dispoziţiile art. 484 alin. (1) C. proc. pen.
Or, instanţa de fond a procedat la respingerea acordului în mod direct, fără a dispune sesizarea conducătorului parchetului care a emis acordul, în vederea acoperirii omisiunilor, încălcând astfel dispoziţiile art. 484 alin. (1) C. proc. pen., care sunt obligatorii pentru judecător.
Având în vedere că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor art. 484 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul A, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.
Soluţia se impune în contextul în care această omisiune echivalează cu lipsa judecăţii în primă instanţă, iar efectuarea acesteia, pentru prima oară în apel, încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul A împotriva sentinţei penale nr. x din 21 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, în dosarul nr. x/44/2021.
CITIȚI din categoria #jurisprudență:
- Cererea Baroului de obligare a Comisiei de Disciplină să aplice unui avocat o pedeapsă mai aspră pentru concurență neloială
- Acţiune în tăgada paternităţii. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune
- Avocat achitat pentru trafic de influență. Inițial, Curtea de Apel Oradea l-a condamnat la închisoare cu suspendare