Un funcționar care avea în atribuții supravegherea persoanelor obligate de către instanțele de judecată la prestarea de munci neremunerate în folosul comunității a fost anchetat pentru luare de mită, fals în înscrisuri și instigare la fals intelectual. Bărbatul este acuzat că ar fi cerut 2500 de lei de la o persoană, astfel încât aceasta să nu se prezinte la munca neremunerată la care a fost obligat prin ordonanța procurorului de renunțare la urmărire penală emisă. Fișele de prezență ar fi fost semnate de funcționarul care și-a recunoscut vinovăția și a încheiat în acest sens un acord cu procurorii.
Dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța îl vizează pe George Fulina, angajat în cadrul unei societăți comerciale, având calitatea de funcționar public în sensul legii penale. Acesta avea în atribuții supravegherea persoanelor obligate de către instanțele de judecată la prestarea de munci neremunerate în folosul comunității.
Potrivit anchetatorilor, funcționarul ”a pretins și a primit de la o persoană, suma de 2.000 lei la data de 24.11.2021, și ulterior, la data de 25.02.2022, în baza înțelegerii inițiale, a mai primit suma de 500 lei de la aceeași persoană, astfel încât aceasta să nu se prezinte la munca neremunerată la care a fost obligată prin ordonanța procurorului de renunțare la urmărire penală emisă”.
În urma primirii banilor, Fulina ar fi semnat, opt zile, în fișele de prezență la muncă neremunerată în folosul comunității, în locul persoanei îndreptățite, deși în realitate această persoană nu s-a prezentat la muncă. Actele au fost trimise apoi la Primăria Constanța, pentru a confirma încetarea obligației la muncă.
”Prin transmiterea fișelor de prezență falsificate, a instigat două persoane, angajate ale Primăriei Municipiului Constanța, să întocmească și să semneze adresa trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin care atestau, în mod nereal, fără vinovăție, că persoana în cauză a prestat munca neremunerată în folosul comunității de 80 de ore”, au explicat anchetatorii.
Funcționarul a fost, inițial, reținut, după care a fost pus sub control judiciar. El și-a recunoscut faptele, iar astăzi Parchetul a sesizat Tribunalul Constanța cu un acord de recunoaștere a vinovăției privindu-l pe George Fulina, cercetat în libertate, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la fals intelectual, în forma lipsei de vinovăție.