Șase percheziții au fost efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție într-un dosar în care mai mulți agenți de Poliție și polițiști locali sunt suspectați de corupție. Două dintre percheziții au avut loc la sediul Poliției Oraș Chitila și la sediul Postului de Poliție Chiajna, au anunțat oficialii DGA, care au fost sprijiniți de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române.
Anchetatorii au informații că, în perioada 2020–2021, patru agenți de poliție din cadrul Poliția Oraș Chitila și doi polițiști locali din cadrul Poliției locale Chiajna ar fi fost implicați în săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție. Joi, 28 iulie, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru patru dintre aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și complicitate la luare de mită.
”În sarcina polițiștilor s-a reținut faptul că au primit sume de bani cu titlu de mită pentru a nu aplica sancțiuni contravenționale unor persoane fizice cu ocazia opririi acestora în trafic, ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier, respectiv neacordare de prioritate și depășirea limitei de viteză pe drumurile publice”, au explicat reprezentanții DGA.
Cei patru inculpați au fost reținuți și vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
”În continuare se efectuează cercetări față de doi suspecți, polițiști locali, în stare de libertate, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de complicitate la luare de mită”, a precizat Direcția Generală Anticorupție.