Procurorii DIICOT au reținut trei persoane care creșteau și vindeau canabis. Plantația a fost descoperită într-o localitate din Satu Mare. Inculpații sunt acum cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, unul dintre inculpaţi, cu sprijinul celor alţi doi inculpaţi, a înfiinţat și întreținut o cultură de canabis , într-o localitate din judeţul Satu Mare, parte din aceasta fiind destinată comercializării, fiind surprins în flagrant.
”Activitățile au fost urmate de punerea în aplicare a 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Satu Mare, în urma cărora au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării o cultură outdoor, compusă din 11 plante, în diferite stadii de dezvoltare, aproximativ 15 kilograme de masă verde , 800 de grame de muguri de cannabis, 7 telefoane mobile, 2 grindere, un cântar de precizie, o carabină de vânătoare, 13 cartușe și o dronă performantă, destinată supravegherii culturii.”, precizează DIICOT.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus în cursul zilei de 12.08.2022 măsura arestului la domiciliu față de doi dintre inculpaţi şi cea a controlulului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de cel de al treilea inculpat.