Procurorii DIICOT – Structura Centrală au anunțat trimiterea în judecată a șase inculpați – cinci arestați și unul cu interdicție de a părăsi domiciliu – acuzați de trafic și deținere de droguri. În cazul lor, anchetatorii au făcut 16 percheziții, în luna mai, în Bihor, Arad și Vâlcea, ocazie cu care au descoperit peste 5 kilograme de canabis, pregătit pentru a fi distribuit. În plus, procurorii au strâns date că inculpații au vândut, în primăvara acestui an, sute de grame de cocaină și mii de pastile de ecstasy.
Pe 5 mai 2022, procurorii DIICOT, alături de polițiști de combatere a criminalității organizate, puneau în aplicare 16 mandate de percheziție în județele Bihor, Arad și Vâlcea. Cu acea ocazie ”au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, peste 5 kg de canabis, grindere și recipiente pe care s-au pus în evidență urme de cocaină, dar și arme albe”, anunță DIICOT – Structura centrală.
Șase persoane au fost audiate și reținute, iar ulterior cinci dintre acestea au fost arestate. Cel de-al șaselea inculpat a fost trimis în arest la domiciliu.
Informațiile strânse în timpul anchetei arătau că inculpații nu livrau doar canabis, ci și droguri mult mai puternice. ”În perioada 30 martie – 7 aprilie 2022, inculpații au comercializat cantitatea de aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5000 de pastile de ecstasy. Drogurile erau traficate doar după o verificare prealabilă a traseului și a locațiilor unde erau depozitate, numai unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor și după o supraveghere prealabilă a locului în care acestea aveau loc”, au stabilit anchetatorii.
În investigații au fost implicați și polițiști din cadrul D.C.C.O., B.C.C.O Pitești și S.C.C.O Vâlcea, Gorj și Hunedoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.