Cântărețul de manele Dani Mocanu a primit una dintre cele mai mari amenzi penale acordate de o instanță din România: 100.000 de lei. El a fost anchetat pentru port și folosire fără drept de obiecte periculoase după ce, într-un local de noapte din Târgu Mureș, a amenințat o persoană cu o armă albă. Manelistul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, acceptat de Judecătoria Târgu Mureș, care i-a aplicat manelistului și interdicția de a intra în oraș timp de 5 ani. Procurorii au explicat că au propus aceste pedepse pe motiv că este vorba despre o infracțiune rar întâlnită în practica instanțelor judecătorești, deosebit de periculoasă prin faptul că putea afecta persoane nevinovate. Totuși, raportat la situația financiară a inculpatului, reprezentantul Parchetului a apreciat că amenda nu este împovărătoare pentru acesta, ”fiind de natură a-l soma şi a conștientiza cu privire la conduita sa ulterioară”.
Starea de fapt
Potrivit acordului de recunoaștere a vinovăției, în noaptea de 18 spre 19 iunie 2022, manelistul Dani Mocanu s-a aflat, cu mai mulți cunoscuți, în localul de noapte Mystik, din Târgu Mureș. Spre dimineață, între șoferul cântărețului și o altă persoană a izbucnit un conflict, în urma unor discuții contradictorii, de aici ajungându-se la o încăierare generală.
La un moment dat, Dani Mocanu a sărit peste canapeaua pe care se afla şi s-a îndreptat spre scandalagii, având în mână un briceag un care îl amenința pe un bărbat. Un martor a intervenit pentru a-l opri pe Mocanu și a reușit să-l tempereze și să pună cuțitul la loc.
Întâmplarea a fost surprinsă de o filmare realizată cu telefonul mobil de un client al localului, care a postat imaginile online. Mocanu a susținut că i-a arătat briceagul, fără a-l îndrepta spre el, unui bărbat pe care îl cunoștea de mult timp pentru a-l determina să se liniștească.
Propunerea Parchetului
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției, Parchetul a propus:
În temeiul art, 372 alin. (1) lit. a) C.pen,, cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen,, privind concursul formal de infracţiuni şi cu aplicarea art. 44 alin. (1) C.pen., privind pluralitatea intermediară de infracţiuni, se va condamna inculpatul (…) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 75.000 de lei (150 de zile amendă X 500 de lei) pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase, cuantum al amenzii determinat ca fiind rezultatul înmulţirii numărului zilelor amendă, respectiv 150 de zile amendă, cu suma corespunzătoare unei zile amendă, şi anume suma de 500 de lei.
În temeiul art. 372 alin. (2) C.pen. raportat la art. 372 alin. (1) lit. a) C,pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen., privind concursul formal de infracţiuni şi cu aplicarea art. 44 alin. (1) C.pen., privind pluralitatea intermediară de infracţiuni, se va condamna inculpatul la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 75.000 de lei (150 de zile amendă X 500 de lei) pentru săvârşirea infracţiunii de folosire fără drept de obiecte periculoase, cuantum al amenzii determinat ca fiind rezultatul înmulţirii numărului zilelor amendă, respectiv 150 de zile-amendă, cu suma corespunzătoare unei zile amendă, şi anume suma de 500 de lei.
Având în vedere că se vor stabili numai pedepse cu amenda, se va aplica pedeapsa cea mai grea, de 75,000 de Iei, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. 25.000 (75.000/3=25.000, echivalentul a 50 (150/3) de zile amendă, a câte 500 de Iei fiecare), rezultând o pedeapsă totală a amenzii penale de 100.000 de lei (echivalentul a 200 de zile-amendă, a câte 500 de lei fiecare), care se va executa efectiv.
Având în vedere că, pentru infracţiunile descrise anterior, se vor stabili pedepse complemantare cu acelaşi conţinut (art. 66 alin. 1 lit.1 ) Cod penal, respectiv dreptul de a se afla în municipiul Târgu Mureș şi pentru aceeaşi durată de timp (5 ani), realizând cumulul juridic al acestora, inculpatului i se va aplica pedeapsa complementară rezultantă constând în interdicţia de a se afla în municipiul Târgu Mureș pe o durată de 5 ani.
Argumentele procurorilor
La ultimul termen al procesului, reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de admitere a acordului, considerând că pedepsele stabilite şi însușite de inculpat ca fiind proporționale cu gravitatea acuzației aduse, dar şi cu particularitățile şi antecedentele penale ale acestuia. S-a apreciat că cele două pedepse propuse sunt consistente, însă raportat la situația financiară a inculpatului acestea nu sunt împovărătoare față de inculpat, fiind de natură a-l soma şi a conștientiza cu privire la conduita sa ulterioară.
Sub aspect factual, reprezentantul Ministerului Public indică faptul că infracțiunea care face obiectul cauzei este o infracțiune rar întâlnită în practica instanțelor judecătorești, așa cum rezultă din examenul de jurisprudență; în schimb, este o infracțiune deosebit de periculoasă prin urmările posibile ale sale, fiind o infracțiune de pericol foarte ușor concretizabil. ”O persoană care deține şi folosește obiecte virulente în spații publice, la adunări de persoane, poate cauza cu intenție indirectă o tragedie în acea învălmășeală şi îmbulzeală, după cum s-a reținut și în prezenta cauză, când persoane în stare de ebrietate, pătimașe, pot oricând să direcționeze acel cuțit înspre persoane nevinovate, terțe de îmbulzeala care se produce”, a explicat procurorul de ședință.
Avându-se în vedere gravitatea faptelor imputate şi particularitățile antecedentelor penale, Parchetul a considerat că această pedeapsă va fi un ultim semnal de alarmă cu privire la o eventuală revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Procurorii au cerut ca lui Mocanu să îi fie restricționat dreptul de a se afla în Târgu Mureș sub sancțiunea comiterii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești: ”Se apreciază că pedeapsa completară este atât pentru binele cetățenilor, cât şi pentru binele inculpatului, de a nu i se crea premisele reimplicării într-un eventual conflict.”
Sentința prin care Judecătoria Târgu Mureș a admis acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotărârea integrală, în format anonimizat, este disponibilă pe portalul Rejust.