Jurisprudență | Pretenţii rezultând din onorarii pentru activităţi avocaţiale prestate, fără informare şi comunicarea cu pârâta-client

Curtea relevă că întreg cadrul obligaţiilor asumate de către părţi prin contractul de asistenţă juridică şi prin actul adiţional la acesta trebuie determinat în obiect şi în timp, ţinând cont de natura juridică specială (intuitu personae) a contractului de asistenţă juridică, precum şi de efectele pe care un astfel de contract le produce în sarcina părţilor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi cu prevederile Statutului profesiei de avocat.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă.

În acelaşi sens, art. 108 alin. (1) din Statut prevede că dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori de a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia. Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepţiile prevăzute de lege [art. 108 alin. (3)].

Statutul detaliază forma şi conţinutul contractului, în cadrul prevederilor art. 121, în sensul că, forma scrisă a contractului este cerută ad probationem [alin. (1)], că acelaşi contract poate fi încheiat şi prin orice mijloace de comunicare la distanţă [alin. (2)], sau poate lua forma unei scrisori de angajament [alin. (3)] ori poate fi încheiat în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menţionat în acesta [alin. (4)], şi, în mod excepţional, poate fi încheiat în formă verbală, cu condiţia ca forma scrisă să fie încheiată în cel mai scurt timp [alin. (5)].

Statutul prevede conţinutul obligatoriu al contractului de asistenţă juridică, printre elementele acestuia menţionându-se: obiectul contractului, care poate fi limitat la anumite activităţi sau poate avea caracter general; forma şi cuantumul onorariului [art. 122, alin. (1), lit. c), d)].

Contractul încheiat cu respectarea dispoziţiilor mai sus arătate constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client şi avocat [alin. (7)].

Contractul de asistenţă juridică poate fi modificat de către părţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, ale statutului şi, după caz, a condiţiilor precizate în contract [art. 123 alin. (1)].

Întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului se prevede în contract. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului. Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special [art. 126 alin. (1) – (3)].

Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu care se stabileşte în raport cu dificultatea, amploarea şi durata cazului, însă, în toate cazurile, onorariilor vor fi prevăzute în contractul de asistenţă juridică, ce  urmează a fi încheiat în scris, şi se determină şi se prevăd în contract la data încheierii acestuia, între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau a reprezentării clientului. În cazurile în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenţei şi/sau a reprezentării imediate şi nu se poate încheia un contract de asistenţă juridică, avocatul este obligat să transmită clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care să aducă la cunoştinţa acestuia onorariile pe care le propune. În absenţa unei instrucţiuni exprese a clientului privind încetarea asistenţei şi/sau a reprezentării ori a unei comunicări prin care clientul îşi manifestă expres dezacordul în privinţa onorariilor, se consideră ca fiind acceptate onorariile propuse prin comunicarea făcută de avocat [art. 127 alin. (1) şi (2), art. 128 alin. (1) – (4)].

Punerea în operă a activităţilor specifice de asistenţă şi/sau reprezentare convenite prin contract impune avocatului respectarea obligaţiilor profesionale prevăzute de art. 134 – 142 din Statut, iar dintre acestea prezintă relevanţă în această cauză, obligaţiile referitoare la: consultarea permanentă a clientului în legătură cu strategia şi mijloacele tehnice şi tacite adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat; consilierea, reprezentarea, sfătuirea clientului să nu se rezume la expunerea unor prevederi legale, ci să aibă în vedere şi consecinţele de ordin moral, economic, social şi politic care ar putea avea relevanţă în cauza respectivă; dacă clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că ar avea consecinţe legale negative, avocatul va atenţiona clientul cu privire la aceste consecințe sau, după caz, va putea denunţa contractul de asistenţă juridică; avocatul are obligaţia să informeze rezonabil clientul în legătură cu situaţia curentă a asistenţei/reprezentării şi de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului; avocatul trebuie să explice clientului împrejurările cauzei, situaţia curentă, posibilele evoluţii viitoare şi eventualele rezultate, în mod rezonabil, corespunzător cu împrejurările concrete ale cazului; obligaţia de informare a clientului nu primeşte incidenţă numai în măsura în care s-a convenit în prealabil acest lucru; în cazul în care clientul este o persoană juridică, obligaţia avocatului este de a informa exclusiv reprezentanţii legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop; avocatul este obligat să comunice clientului informaţiile pe care le deţine în legătură cu cazul acestuia, chiar şi în situaţia în care comunicarea ar contraveni interesului său personal; în toate cazurile în care avocatul este însărcinat să asiste un client el poate să conducă discuţiile doar în prezenţa clientului său ori numai cu acordul acestuia.

În fine, Statutul mai prevede că, în afara cazurilor prevăzute de lege sau de părţi, contractul de asistenţă juridică încetează prin renunţarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului. Încetarea contractului, în această ipoteză, nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate (art. 147).

Din aceste dispoziţii ale Legii nr. 51/1995 şi Statutului profesiei de avocat rezultă următoarele: contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client beneficiază de un regim juridic special, expres reglementat, care conţine condițiile de formă şi de fond ale acestuia, conţinutul şi variabilele raportului juridic obligaţional, precum şi cadrul de conduită al părţilor în vederea naşterii, modificării şi încetării acestui raport juridic. Normele dreptului comun referitoare la mandat se aplică doar complementar, în măsura în care dispoziţiile reglementării speciale sunt neîndestulătoare, raportat la situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii.

Contractul de asistenţă juridică şi actul adiţional încheiat de către părţi reflectă un anumit obiect, care constă în activităţi de ordin general, fără concretizarea în anumite prestaţii, precis definite, şi fără trimiterea la unul sau mai multe cauze precizate prin obiect, număr, categorie sau alte elemente de determinare. Trimiterile obiectul contractului la activităţi de consultanţă, audit, încheiere de contracte, asistare şi reprezentare în mod formal, nu oferă criterii suficiente de determinare a prestaţiilor cu caracter concret.

De asemenea, contractul are un termen de executare, precizat în actul adiţional „până la data de 31.12.2009, urmând să se prelungească automat pe încă un an, dacă nicio parte nu îşi manifestă intenţia de a rezilia”.

Acelaşi contract, completat cu actul adiţional precizează şi componenta onorariului, în principal sub forma onorariului pe oră, în anumite condiţii de ore prestate, respectiv a onorariului  forfetar, fix, sub pragul căruia nu se poate trece (1400 euro + TVA), onorariu care urma să constituie şi criteriul de escontentare a părţilor, cu periodicitate anuală între minimul orelor lucrate sau neutilizate în anul parcurs.

Cu privire la conţinutul obiectului contractului şi al onorariului, se ridică problema acţiunii efectelor contractului după încetarea sa formală prin trecerea termenului convenit de către părţi, în condiţiile în care după data de 31.12.2009 acesta a fost prelungit încă un an, până la 31.12.2010, în absenţa intenţiei de reziliere, iar după această din urmă dată, între părţi nu s-a mai încheiat, în formele prevăzute de lege, un alt contract sau act adiţional. Prelungirea raporturilor contractuale după expirarea ultimului termen, la data de 31.12.2010, impune trei constatări: caracterul tacit al continuării colaborării dintre reclamantă şi pârâtă, până în luna mai 2015, având în vedere că pârâta-client a fost de acord cu activităţile desfăşurate de reclamantă şi cu  onorariile solicitate de către aceasta; caracterul limitat al mandatului acordat reclamantei, referitor la genul activităţilor şi suma onorariilor pe care le va putea solicita reclamanta, mandatul tacit fiind întrerupt de comunicările exprese ale pârâtei, pentru perioada iunie – noiembrie 2015; denunţarea unilaterală a contractului de către pârâtă începând cu luna decembrie 2015. Toate cele trei constatări sunt atestate de corespondenţa depusă de pârâtă la dosar, şi, cu toată opunerea reclamantei, instanţa nu are nici un temei în a reţine că reclamanta nu a cunoscut această stare de fapt.

Cunoscând toate cele trei aspecte, reclamanta, cel puţin pe durata mandatului limitat  expres, nu şi-a îndeplinit obligaţiile referitoare la informarea şi consultarea, în fiecare caz în parte sau activitate desfăşurată, a pârâtei – client. Dimpotrivă, a luat decizii de afaceri judiciare, a introdus acţiuni judiciare şi a stabilit onorarii pe baza unei fişe de consultanţă, pe parcursul lunilor iulie – noiembrie 2015, fără nici o comunicare cu pârâta, deşi decizia de a deschide noi cauze judiciare, de a continua alte cauze anterior deschise şi de a asista sau reprezenta  aparţine, în primul rând clientului, pârâtă în cauză, aşa cum s-a arătat în dreptul dispoziţiilor statutare care reglementează conduita de urmat din partea avocatului.

Deşi reclamanta a înfăţişat, prin intermediul fişei de consultanţă, activităţile desfăşurate în această perioadă, nu a reuşit să ateste că anterior iniţierii demersurilor judiciare sau de altă natură specifice mandatului limitat sau chiar, prin extensie, mandatului general, ar fi informat pârâta cu privire la aceste activităţi şi la toate consecinţele de ordin juridic, economic şi, nu în ultimul rând, legal al acestuia. Această conduită a asistenţei juridice lipsită de orice informare şi comunicare situează prestațiile unilateral decise de reclamantă în afara obligaţiilor prevăzute de lege, motiv pentru care nu poate fi considerată în interesul clientului. Aceasta întrucât, pe lângă dreptul la informare şi comunicare promptă şi rezonabilă a clientului, astfel încât acesta să fie în măsură a cunoaşte mijloacele, strategia şi tehnicile posibil a fi abordate de avocat, clientul are dreptul exclusiv de a decide cu privire la interesele sale cu caracter judiciar.

Curtea relevă că în absenţa certitudinii continuării raporturilor contractuale în termenii conveniţi prin contractul de asistenţă juridică şi actul adiţional, precum şi în absenţa unui contract  scris, respectiv al trecerii de la mandatul tacit la mandatul expres limitat, reclamanta, în calitate de societate de avocaţi avea obligaţia de a comunica propunerile sale cu privire la domeniul activităţilor pentru a care are mandat şi al cuantumului şi formei onorariilor. Numai în prezenţa acestei comunicări adresată pârâtei, în funcţie de răspunsul acesteia sau de lipsa unui astfel de răspuns conţinând dezacordul la propunerile reclamantei, aceasta din urmă ar fi putut continua prestaţiile în acelaşi mod şi sub auspiciile onorariilor astfel comunicate sau, după caz, ar fi putut opţiona pentru renunţarea la contract.

În ce privesc prestaţiile efectuate de reclamantă pentru un terţ – SC E… SRL prin lichidator judiciar –  pentru care se solicită onorarii de 135.098 lei, Curtea constată că aceste onorarii exced puterilor conferite de pârâta – client, reclamantei – societate de avocaţi, prin contractul de asistenţă juridică şi actul adiţional, convenţie încheiată în anul 2008, deoarece potrivit art. 121 alin. (6) din Statut o astfel de poziţionare a serviciilor avocațiale în beneficiul unui terţ trebuie să fie convenită expres între avocat şi client, prestaţiile să fie precizate în contractul de asistenţă juridică – încheiat între avocat şi client, iar terţul să accepte, chiar şi tacit încheierea contractului în astfel de condiţii. Or, un astfel de contract, conţinând acest angajament între reclamanta – societate de avocaţi şi pârâta – client nu a fost încheiat, nici scris, nici prin angajamentul pârâtei, nici verbal urmat de încheierea contractului de asistenţă juridică în folosul terţului lichidator judiciar al debitoarei E…. Prin urmare, prestaţiile efectuate de reclamantă în raport de reprezentarea/asistarea debitoarei în procedura insolvenţei nu fac obiectul obligaţiei de plată a onorariilor de către pârât.

În ce priveşte considerarea de către reclamantă că înregistrarea celor 6 facturi în contabilitatea pârâtei are valoarea juridică a recunoaşterii obligaţiilor de plată de către aceasta, Curtea constată că această susţinere este nefondată.

Factura nu constituie, ut singuli, acceptare de plată, chiar înregistrată în evidenţa contabilă a destinatarului. Factura este un document oficial contabil care serveşte, în primul rând, scopurilor prevăzute de legislaţia privind evidenţa contabilă şi de cea referitoare la disciplina financiară şi fiscală a subiecţilor supuşi obligaţiei de ţinere a registrelor contabile, conform legii. Înregistrarea în evidenţa contabilă a facturii nu este o opţiune, ci o obligaţie legală care revine persoanelor fizice şi persoanelor juridice care desfăşoară activităţi lucrative, cu scop patrimonial sau nepatrimonial. Operaţiunea neînregistrării şi restituirea facturilor  inconvenabile de către persoana destinatară, în considerarea aspectului valorii sau prestaţiei consemnate, şi considerarea că în aceste condiţii intervine refuzul obligaţiei de plată, sunt lipsite de temei legal. Prin urmare, în mod corect a procedat pârâta, înregistrând facturile în evidenţa contabilă proprie, după care în luna ianuarie 2016 comunică reclamantei, încă odată, refuzul plății facturilor. Aceasta întrucât, operaţiunea de înregistrare în evidenţa contabilă a facturilor are semnificaţie juridică doar pentru activitatea financiar-contabilă a pârâtei, dar nu are nici o valoare juridică pentru raportul obligaţional dintre părţi, în prezenţa refuzului de acceptare a plăţii aceloraşi facturi şi a absenţei oricărui acord expres sau, după caz, implicit de onorare a plăţilor consemnate în facturi.

Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 264.538,51 lei reprezentând contravaloare servicii profesionale prestate aferente perioadei iulie-noiembrie 2015, conform contractului de consultanţă juridică anterior menţionat, fiind emise facturile fiscale nr. SVS (…)/31.12.2015, nr. SVS (…)/31.12.2015, nr. SVS (…)/31.12.2015 şi nr. SVS (…)/31.12.2015; de asemenea reclamanta a întocmit fişe de consultanţă a clientului C… S.R.L., în cuprinsul cărora sunt inserate prestaţiile pretins a fi fost efectuate, menţionând totodată şi numărul de ore lucrate aferente acestei perioade.

Din cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică încheiat între părţi , reiese că reclamanta s-a obligat să presteze atât servicii de consultanţă juridică (contract de prestări servicii) privind activitatea societăţii pârâte, cât şi asistarea şi reprezentarea clientului în cadrul procedurilor judiciare sau extrajudiciare (specie a contractului de mandat).

îAşa cum reiese din comunicarea purtată între părţi, reclamanta a fost notificată la data de 05.11.2015 prin care pârâta a înţeles să denunţe unilateral contractul de asistenţă juridică, iar prin adresa emisă de pârâtă la data de 27.01.2016 prin SCPEJ D… a  refuzat achitarea sumelor inserate în cele 4 (patru)  facturi fiscale anterior individualizate; totodată, instanţa a constatat că, prin adresa emisă la data de 05.11.2015 pârâta a solicitat reclamantei limitarea numărului de ore facturabile aferente perioadei august-noiembrie 2015, la  40 ore lucrătoare /lună, iar facturile să fie însoţite de explicaţii privind activităţile desfăşurate.

Prin extrasul de cont aflat la fila 175 (vol.XII) pârâta a făcut dovada că a achitat în contul reclamantei cu titlu de onorarii avocațiale în cursul anului 2015, suma totală de 154.863 lei (sumă al cărei cuantum  se încadrează în minimul stabilit de către părţi, conform art. 2 din actul adițional la contractual de asistenţă juridică).

Ori, în speţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de consultanţă juridică pentru perioada iulie-noiembrie 2015 iar facturile fiscale au fost emise la data de 31.12.2015.
De altfel, fişele de consultanţă nu au fost întocmite separat pentru fiecare lună şi ataşate la fiecare factură aferentă serviciilor  de consultanţă juridică ci pentru întreaga perioadă.

Cum aceste fişe de consultanţă întocmite unilateral nu au fost însuşite de către pârâtă şi nici nu reiese că ar fi fost informată de către reclamantă astfel cum prevăd dispoziţiile art.140  din Hotărârea nr. 64/2011 a CUNBR privind Statutul Profesiei de Avocat, iar facturile fiscale în valoare totală de 264.538,51 lei, nu au fost acceptate la plată de către pârâtă, acțiunea apare ca fiind vădit nefondată şi a fost respinsă în consecinţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C.P.A A…, B…- Societate Civilă de Avocaţi, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată că prima instanţă a respins acţiunea ca fiind vădit nefondată invocând o serie de argumente, fiecare din acestea reţinute în mod greşit de completul.

Astfel, ca şi prim argument greşit, instanţa face o enumerare a dispoziţiilor din vechiul cod civil referitoare la contractul de mandat şi din legislaţia specială privind profesia de avocat, pentru a concluziona că pârâtul avea dreptul să denunţe unilateral contractul. O astfel de analiză este inutilă şi lipsită de pertinenţă, în raport cu obiectul cauzei, judecătorul încercând să acrediteze ideea că reclamantul fie solicită despăgubiri pentru denunţarea unilaterală a contractului, fie solicită contravaloarea serviciilor profesionale avocaţiale efectuate după ce a intervenit denunţarea unilaterală. În cauză reclamanta apelantă a solicitat ca pârâta să-i achite contravaloarea serviciilor avocaţiale prestate până în momentul intervenirii denunţării unilaterale a contractului de asistență juridică, respectiv sfârşitul lunii noiembrie 2015.

Un al doilea argument greşit, instanţa menţionează ca şi considerent propriu că pârâta a solicitat reclamantei să limiteze numărul de ore facturabile aferente perioadei august – noiembrie 2015 la 40 ore lucrătoare/lună. Acest argument este greşit pentru că: (1) judecătorul omite să arate că această solicitare a fost făcută doar în noiembrie 2015 şi nu poate să privească prestaţiile profesionale avocaţiale deja efectuate în lunile august, septembrie şi octombrie; (2) judecătorul omite să arate că această notificare nu priveşte serviciile profesionale prestate în cursul lunii iulie 2015; (3) judecătorul omite să arate că prin această notificare reclamantei i s-a transmis o rugăminte, pârâta neinvocând, la acel moment, că nu va achita prestaţiile profesionale avocaţiale care vor excede celor 40 de ore (4) judecătorul omite să arate că prin această notificare pârâtul este de acord să achite onorariul aferent pentru 40 de ore de servicii profesionale avocaţiale.

Un al treilea argument greşit, instanța concluzionează că reclamanta prin extrasul de cont de la pagina 175 a făcut dovada că a achitat în cursul anului 2015 suma totală de 154.863 lei, care se încadrează în minimul stabilit de către părţi, conform art. 2 din actul adiţional la contractul de asistenţă juridică. Acest argument este greşit pentru că: (1) instanţa trage o astfel de concluzie, fără ca acest aspect să fie pus în discuţia contradictorie a părţilor, judecătorul alegând să invoce în sentinţa sa un argument pe care nici partea pârâtă nu l-a invocat şi căruia cu atât mai puţin reclamanta îi putea aduce un contraargument; (2) faptul că în anul 2015 a fost achitată suma de 154.863 lei nu înseamnă că acesta sumă se referă la servicii avocaţiale prestate în cursul anului 2015, cea mai mare parte din sumă reprezentând contravaloarea serviciilor din anii anteriori, care au fost achitate cu întârziere. Sub acest aspect judecătorul a preferat să efectueze o simplă operaţiune de aritmetică şi nu să facă o corelaţie între plăţi şi facturi, demnă de un magistrat specializat în soluţionarea litigiilor dintre profesionişti; (3) o sumă totală anuală nu are cum să se încadreze în onorariul minim stabilit în art. 2 din contractul de asistenţă juridică, deoarece onorariul minim stabilit este unul lunar, iar nu unul anual. Atât timp cât pentru lunile iulie-noiembrie 2015 pârâta nu este obligată să plătească nici un onorariu, judecătorul a încălcat prevederile clare şi neechivoce ale art. 2 din actul adiţional la contractul de asistenţă juridică, cu atât mai mult cu cât invocă un pretins onorariu minim anual.

Un al patrulea argument greşit, instanţa concluzionează că înregistrarea în contabilitate a celor patru facturi nu echivalează cu acceptarea tacită a acestora, pentru că pârâta nu îşi însuşeşte fişele de consultanţă aferente acestora şi pentru că înregistrarea a fost făcută în contul 473 – privind operaţiunile în curs de clarificare, nefiind deduse cheltuielile inserate în aceste facturi, conform răspunsului la interogatoriul pârâtei. Acest argument este greşit pentru că: (l) în cauză este vorba de 5 facturi, iar nu de patru cum reţine instanţa, aceasta demonstrând superficialitatea judecătorului în activitatea de cercetare a fondului cauzei; (2) o concluzie cu privire la neînsuşirea fişelor de consultanţă poate fi trasă doar după verificarea înregistrării în contabilitate a facturilor, verificare care trebuie să fie făcută printr-o expertiză contabilă fiscală, iar nu doar în baza unor simple răspunsuri pregătite ale societăţii comerciale pârâte; (3) decizia judecătorului de a respinge ca inutilă expertiza contabilă este incompatibilă cu reţinerea unor argumente contabile pe care le trage inclusiv dintr-o sursă subiectivă precum declaraţia pregătită a societăţii comerciale pârâte, iar nu una obiectivă precum o expertiză judiciară contabilă şi fiscală; (4) judecătorul nu-l poate crede pe cuvânt pe pârât când acesta afirmă că nu şi-a dedus cheltuielile aferente acestor facturi, o astfel de concluzie putând fi trasă doar în cazul care au fost emise facturile în cauză; (5) judecătorul nu-l poate crede pe cuvânt pe pârât când acesta afirmă că a înregistrat facturile în contul 473 – privind operaţiunile în curs de clarificare, o astfel de concluzie putând fi trasă doar în urma unei analize minuţioase care să identifice toate elementele aferente înregistrărilor fiscale ale facturilor de la data comunicării acestora, până în prezent, pentru că o anumită înregistrare poate fi modificată; (6) judecătorul nu explică în nici un mod atitudinea pârâtului de a nu returna în original facturile refuzate, întocmai cum se procedează în mod obişnuit în ipoteza existenţei unui refuz de a accepta anumite facturi.
Un al cincilea argument greşit, instanţa concluzionează că facturile fiscale au fost emise cu nerespectarea termenelor impuse de Codul fiscal, aspect inutil şi lipsit de pertinenţă pentru soluţionarea speţei atât timp cât pretinsa nerespectare a legislaţiei fiscale este de natură să atragă exclusiv sancţiuni fiscale (amenzi contravenţionale şi penalităţi) iar nicidecum exonerarea debitorului pârât de la plata sumelor datorate creditorului reclamant.

Un al şaselea argument greşit, instanţa menţionează că nu a fost întocmită câte o fişă de consultanţă care să fie anexată fiecărei facturi, ci doar o singură fişă de consultanţă aferentă întregii perioade iulie-noiembrie 2015, aspect inutil şi lipsit de pertinenţă pentru soluţionarea speţei, deoarece existenţa unei singure fişe de consultanţă nu este de natură să-l exonereze pe debitor de la plata sumelor datorate creditorului reclamant, atât timp cât din cuprinsul acesteia se disting orele prestate în fiecare lună.

Un al şaptelea argument greşit, instanţa concluzionează că fişele de consultanţă nu au fost însuşite de către pârâtă, că reclamanta apelantă nu şi-a respectat obligaţia de informare instituită de legislaţia privind profesia de avocat şi că facturile nu au fost acceptate la plată. Această concluzie este fundamental greşită pentru că (1) o concluzie cu privire la însuşirea fişelor de consultanță nu poate fi trasă doar din declaraţiile pregătite ale pârâtei, ci din probe obiective care trebuie administrate într-o procedură care vizează fondul raportului juridic, iar nu aspecte formale cum se întâmplă în cazul unei ordonanţe de plată; (2) judecătorul nu poate invoca din oficiu nerespectarea obligaţiei de informare, atât timp cât o asemenea “apărare” nu a fost invocată de către pârât; (3) nu se pune problema neinformării pârâtului cu privire la procedurile judiciare derulate, atât timp cât toate serviciile prestate în perioada iulie-noiembrie 2015 nu reprezintă altceva decât o continuare a procedurilor judiciare iniţiate în iunie 2015, asupra cărora clientul a fost informat şi pe care le-a acceptat achitându-le integral; (4) pârâtul a fost informat inclusiv de către lichidatorul judiciar cu privire la procedurile judiciare, motiv pentru care a solicitat expres acestuia ca societatea de avocatură să fie lăsată să exercite toate aceste proceduri judiciare; (5) eventuala nerespectare a obligaţiei de informare este de natură să atragă exclusiv sancţiuni disciplinare, nicidecum să transforme natura contractului de asistenţă juridică dintr-unul cu titlu oneros într-unul cu titlu gratuit; (6) eventuala nerespectare a obligaţiei de informare nu poate fi reţinută de către instanţă atât timp cât judecătorul a respins audierea tuturor reprezentaților şi angajaților pârâtului care au ţinut în permanenţă legătura cu reclamanta apelantă, fiind informaţi asupra a ceea ce se întâmplă.

Arată că între reclamanta apelantă şi pârâta intimată s-a încheiat un contract de asistenţă juridică cu onorariu orar permis de legea şi statutul profesiei de avocat, cu facturare lunara şi fără ca părţile să limiteze numărul de ore de consultanţă aferente fiecărei luni, ceea ce rezultă de altfel din analiza fişelor de consultanţă şi a facturilor fiscale emise de reclamantă şi comunicate pârâtei.

Pe parcursul derulării contractului, timp de 8 ani de zile, clientul a solicitat de la reclamantă şi a fost de acord cu prestarea unor servicii profesionale avocaţiale, efectuate după o procedură atentă şi minuţioasă.

Pe parcursul derulării contractului de asistenţă juridică, timp de 8 ani de zile, pârâtul a fost de acord ca serviciile avocaţiale prestate să fie detaliate într-o fişă de consultanţă anexă la factura comunicată, fără să aibă vreodată vreo obiecţiune cu privire la conţinutul acestora.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC C… SRL Timişoara a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, arată că între pârâta intimată în calitate de client, şi reclamanta-apelantă în calitate de avocat s-a încheiat Contractul de asistenţă juridică nr. 2008085/03.04.2008. Onorariul stabilit iniţial prin art. 2.1. din contract de 70 euro + TVA/oră efectiv lucrată, a fost modificat prin Actul adiţional la contractul de asistenţă juridică, onorariul modificat de părţi fiind conform art. 1 de 63 euro+ TVA/oră de lucru pentru primele 400 ore, şi 56 euro TVA/oră de lucru pentru ceea ce depăşeşte 400 de ore.
Este important de subliniat în acest context faptul că activitatea de consultanţă pretins desfăşurată şi prestată de către reclamanta-apelantă în perioada iulie-noiembrie 2015 nu se încadrează în prevederile şi limitele Contractului de asistenţă juridică nr. 2008085/03.04.,2008, care nu mai era în fiinţă în această perioadă iar reclamanta-apelantă prin manopere frauduloase a inventat, printre altele, 16 acţiuni/dosare în numele unui terţ şi fără împuternicirea pârâtei în calitate de client. Totodată, reclamanta-apelantă s-a mai implicat încă în 20 de dosare fără nici o finalitate juridică, doar pentru justificarea şi plata unui număr de 842 ore în valoare de 264.538,51 lei, aşa cum pârâta intimată a demonstrat în faţa instanţei de fond.

După cum rezultă din facturile SVS 051, 052, 053, 054, 055 din 31.12.2015, facturile emise pârâtei s-au efectuat la nivelul de 56 euro + TVA/oră, pentru 356 ore lucrate în luna iulie (adică 18 h pe zi), 166 ore în luna august (8 h pe zi), 134 h în septembrie (7 h pe zi), 81,5 h în octombrie (4 h pe zi), şi 104,5 h în noiembrie 2015 (5 h pe zi) – în total 842 h.

Se impune a se observa că obiectul contractului de asistenţă juridică este descris efectiv/în concret, la art. 1.1. din contract, iar pârâta intimată nu a împuternicit-o pe reclamantă să introducă în numele său, sau în numele unor terţi pentru care pârâta să fie ţinută să achite onorariul de avocat, noi cereri de chemare în judecată/cereri de intervenţie, care să sporească costurile onorariului de avocat.
Or, în speţă reclamanta-apelantă şi-a exercitat profesia cu rea credinţă, contrar art. 108, 109 din Statutul profesiei de avocat aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011, în detrimentul intereselor clientului, pentru a obţine un folos propriu, întrucât şi-a majorat artificial costul onorariului de avocat, prin introducerea în data de 22.06.2015 a celor 16 acţiuni şi implicarea în încă 20 de dosare aflate pe rolul instanţelor, fără a fi necesar şi util pârâtei.

Întrucât din procedura insolvenţei pârâta intimată nu recupera nimic, iar reclamanta-apelantă îi factura costuri exorbitante aferente presupuselor ore lucrate pe care intimata nu le putea verifica, în data de 11.05.2015 pârâta a informat-o pe reclamantă că solicită ca aceasta să presteze asistenţă juridică în anul 2015 în limita sumei de 30.000 euro. Ulterior, în 27 mai 2015, din nou a informat-o pe reclamantă că nu mai este de acord să continue achitarea onorariului de avocat. Întrucât la această solicitare nu a primit nici un răspuns, în 01.08.2015 reclamanta din nou a fost informată de către administratorul societăţii că serviciile prestate după 31.05.2015 nu vor fi achitate, nefiind necesare societăţii. Toate aceste notificări cuprind intenţia pârâtei de a denunţa unilateral contractul de asistenţă juridică.

Menţionează că, pe lângă cele trei e-mailuri transmise reclamantei privind încetarea raporturilor contractuale cu aceasta, a mai comunicat reclamantei încă o adresă în data de 05.11.2015, prin care a precizat încă o dată denunţarea unilaterală a contractului de asistenţă juridică.

Prin Notificarea nr. 22/28.01.2016 expediată prin BEJ D…, pârâta intimată i-a comunicat reclamantei-apelante refuzul de plată al facturilor fiscale nr. SVS 051, 052, 053, 054, 055/31.12.2015, motivat de faptul că numărul de ore facturate nu corespunde raportat la prestaţiile efectuate, care nu erau necesare şi utile societăţii şi nici nu reprezentau servicii de consultanţă reale, ci doar imaginare.
Examinând apelul reclamantei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, a apărărilor formulate de pârâtă, a probelor administrate în apel, conform dispoziţiilor art. 476-483 C.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru motivele ce succed.

1. Starea de fapt rezultată din probele administrate relevă că între reclamantă, pe de o parte, în calitate de societate civilă de avocaţi, şi pârâtă, în calitate de beneficiar s-a încheiat Contractul de asistenţă juridică nr. 2008085/03.04.2008 (fila 63 Vol. I dosar fond) în conţinutul căruia părţile convin, în dreptul obiectului contractului, prestarea de către reclamantă de  activităţi constând în: consultanţă juridică privind activitatea societăţii pârâte; audit juridic al societăţii pârâte, la cererea clientului; redactarea de contracte civile şi comerciale; redactarea de rapoarte consultative sau informative solicitate de client; asistarea clientului în cazul controalelor efectuate de organele de control ale statului; asistarea şi reprezentarea pârâtei client în cadrul procedurilor judiciare necontradictorii, precum concilierile comerciale, procedurile administrative etc.; asistarea şi reprezentarea pârâtei client în cadrul derulării unor raporturi de negocieri/licitaţii, etc., cu orice persoană fizică sau juridică.

Părţile au stabilit onorariul (orar) la suma de 70 euro + TVA/oră de lucru (art. 2.1.), legea aplicabilă contractului (Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat), precum şi proba raporturilor dintre părţi reprezentată exclusiv de acest contract (art. 4.3.).

Ulterior, părţile au încheiat un act adiţional, convenind modificarea tarifului orar al onorariului (63 euro + TVA pentru primele 400 de ore; 56 euro + TVA pentru orele care depăşesc primele 400 de ore) cu începere din data de 01.10.2008. Actul adiţional mai stabilește durata contractului, până la data de 31.12.2009, urmând să se prelungească încă un an, automat, dacă părţile nu îşi manifestă intenţia de a-l rezilia.

2. Părţile au pus în aplicare clauzele contractuale, atât pe durata convenită, cât şi ulterior, până în luna mai 2015, când s-au ivit primele neînţelegeri cu privire la domeniul activităţilor pe care pârâta le-a păstrat în mandatarea  reclamantei şi la cuantumul onorariilor în contul cărora se vor presta servicii de către reclamantă, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată în perioada 11 mai 2015 – august 2015, din care rezultă că reclamanta urmează a se preocupa de „gestionarea” unor activități pe seama pârâtei, fără a le determina, în limita onorariilor deja achitate pentru anul 2015 (30.000 euro). În aceeaşi corespondenţă, pârâta pune în vedere reclamantei să nu mai emită alte facturi, după data de 01.06.2016, întrucât nu vor fi plătite.

La data de 05.11.2015 pârâta transmite reclamantei o nouă corespondenţă prin care denunţă în mod unilateral contractul şi solicită ca în cursul lunii noiembrie 2015 să continue asistenţa şi reprezentarea, precum şi să procedeze la predarea dosarelor către avocaţii pârâtei, care urmează să fie indicaţi, iar prestaţiile reclamantei să se limiteze la maxim 40 de ore/lună, pentru lunile august – noiembrie 2015, urmând ca facturile să fie însoţite de explicaţii privind activităţile desfăşurate.
În fine, prin notificarea nr. 22/28.01.2016 emisă de societatea civilă a executorilor judecătoreşti D…, pârâta comunică reclamantei refuzul facturilor nr. SVS 051/31.12.2015, SVS 052/31.12.2015, SVS 053/31.12.2015, SVS 054/31.12.2015 şi SVS 055/31.12.2015 arătând, în esenţă, că a denunţat contractul şi că a solicitat anterior, potrivit corespondenţei purtată de părţi, limitarea onorariului la suma de 30.000 euro, achitat deja, şi la numărul de ore precizat mai sus.

3. În raport de criticile invocate prin cererea de apel, expuse deja în partea introductivă a prezentelor considerente, Curtea relevă că, întreg cadrul obligaţiilor asumate de către părţi prin contractul de asistenţă juridică şi prin actul adiţional la acesta, trebuie determinat în obiect şi în timp, ţinând cont de natura juridică specială (intuitu personae) a contractului de asistenţă juridică, precum şi de efectele pe care un astfel de contract le produce în sarcina părţilor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi cu prevederile Statutului profesiei de avocat.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă.

În acelaşi sens, art. 108 alin. (1) din Statut prevede că dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori de a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia. Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepţiile prevăzute de lege [art. 108 alin. (3)].

Statutul detaliază forma şi conţinutul contractului, în cadrul prevederilor art. 121, în sensul că, forma scrisă a contractului este cerută ad probationem [alin. (1)], că acelaşi contract poate fi încheiat şi prin orice mijloace de comunicare la distanţă [alin. (2)], sau poate lua forma unei scrisori de angajament [alin. (3)] ori poate fi încheiat în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menţionat în acesta [alin. (4)], şi, în mod excepţional, poate fi încheiat în formă verbală, cu condiţia ca forma scrisă să fie încheiată în cel mai scurt timp [alin. (5)].

Statutul prevede conţinutul obligatoriu al contractului de asistenţă juridică, printre elementele acestuia menţionându-se: obiectul contractului, care poate fi limitat la anumite activităţi sau poate avea caracter general; forma şi cuantumul onorariului [art. 122, alin. (1), lit. c), d)].

Contractul încheiat cu respectarea dispoziţiilor mai sus arătate constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client şi avocat [alin. (7)].

Contractul de asistenţă juridică poate fi modificat de către părţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, ale statutului şi, după caz, a condiţiilor precizate în contract [art. 123, alin. (1)].

Întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului se prevede în contract. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului. Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special [art. 126, alin. (1) – (3)].

Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu care se stabileşte în raport cu dificultatea, amploarea şi durata cazului, însă, în toate cazurile, onorariilor vor fi prevăzute în contractul de asistenţă juridică, ce  urmează a fi încheiat în scris, şi se determină şi se prevăd în contract la data încheierii acestuia, între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau a reprezentării clientului. În cazurile în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenţei şi/sau a reprezentării imediate şi nu se poate încheia un contract de asistenţă juridică, avocatul este obligat să transmită clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care să aducă la cunoştinţa acestuia onorariile pe care le propune. În absenţa unei instrucţiuni exprese a clientului privind încetarea asistenţei şi/sau a reprezentării ori a unei comunicări prin care clientul îşi manifestă expres dezacordul în privinţa onorariilor, se consideră ca fiind acceptate onorariile propuse prin comunicarea făcută de avocat [art. 127 alin. (1) şi (2), art. 128 alin. (1) – (4)].

Punerea în operă a activităţilor specifice de asistenţă şi/sau reprezentare convenite prin contract impune avocatului respectarea obligaţiilor profesionale prevăzute de art. 134 – 142 din Statut, iar dintre acestea prezintă relevanţă în această cauză, obligaţiile referitoare la: consultarea permanentă a clientului în legătură cu strategia şi mijloacele tehnice şi tacite adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat; consilierea, reprezentarea, sfătuirea clientului să nu se rezume la expunerea unor prevederi legale, ci să aibă în vedere şi consecinţele de ordin moral, economic, social şi politic care ar putea avea relevanţă în cauza respectivă; dacă clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că ar avea consecinţe legale negative, avocatul va atenţiona clientul cu privire la aceste consecințe sau, după caz, va putea denunţa contractul de asistenţă juridică; avocatul are obligaţia să informeze rezonabil clientul în legătură cu situaţia curentă a asistenţei/reprezentării şi de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului; avocatul trebuie să explice clientului împrejurările cauzei, situaţia curentă, posibilele evoluţii viitoare şi eventualele rezultate, în mod rezonabil, corespunzător cu împrejurările concrete ale cazului; obligaţia de informare a clientului nu primeşte incidenţă numai în măsura în care s-a convenit în prealabil acest lucru; în cazul în care clientul este o persoană juridică, obligaţia avocatului este de a informa exclusiv reprezentanţii legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop; avocatul este obligat să comunice clientului informaţiile pe care le deţine în legătură cu cazul acestuia, chiar şi în situaţia în care comunicarea ar contraveni interesului său personal; în toate cazurile în care avocatul este însărcinat să asiste un client el poate să conducă discuţiile doar în prezenţa clientului său ori numai cu acordul acestuia.

În fine, Statutul mai prevede că, în afara cazurilor prevăzute de lege sau de părţi, contractul de asistenţă juridică încetează prin renunţarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului. Încetarea contractului, în această ipoteză, nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate (art. 147).

4. Din aceste dispoziţii ale Legii nr. 51/1995 şi Statutului profesiei de avocat rezultă următoarele: contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client beneficiază de un regim juridic special, expres reglementat, care conţine condițiile de formă şi de fond ale acestuia, conţinutul şi variabilele raportului juridic obligaţional, precum şi cadrul de conduită al părţilor în vederea naşterii, modificării şi încetării acestui raport juridic. Normele dreptului comun referitoare la mandat se aplică doar complementar, în măsura în care dispoziţiile reglementării speciale sunt neîndestulătoare, raportat la situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii.

5. Atât în cererea de chemare în judecată, cât şi prin intermediul motivelor de apel, reclamanta susţine că obiectul pretenţiilor sale constă în onorariile cuvenite reclamantei pentru activităţile prestate în baza contractului de asistenţă juridică încheiat în 03.04.2008 şi actul adiţional încheiat în cursul anului 2008, anterior datei de 01.09.2008, activităţi desfăşurate în cursul lunilor iulie – noiembrie 2015.

6. Prima instanţă a respins acţiunea, având în vedere, în esenţă, că pârâta a renunţat unilateral la contract, reţinând corespondenţa din datele de 05.11.2015 şi 27.01.2016l, că aceeaşi pârâtă a achitat onorariile de 157.863 lei, conform cu minimul de onorarii stabilit prin actul adiţional, iar pentru facturile emise de reclamantă pentru perioada iulie – noiembrie 2015 nu s-a efectuat informarea pârâtei cu referire la reprezentarea acestor onorarii în activităţi desfăşurate şi consimţite de pârâtă, iar aprobarea lor tacită nu poate fi primită. Mai reţine prima instanţă că numai înregistrarea de către pârâtă a acestor facturi nu reprezintă o recunoaştere a obligaţiilor de plată, iar fişele de consultanţă întocmite de reclamantă, în vederea emiterii acestor facturi şi ridicării pretenţiilor în onorarii pe baza acestor fişe, constituie acte unilaterale ale reclamantei care nu pot fi opuse pârâtei.

7. În apel, reclamanta a formulat critici cu privire la toate aceste considerente ale primei instanţe, pe care le consideră greşite, solicitând instanţei de apel să constate aceste erori de apreciere („argumente”), precum şi că nu se poate modifica unilateral contractul de pârâta-client, în cadrul solicitării acesteia de conformare a reclamantei la un anumit număr de ore lunare pentru prestarea serviciilor şi la limitarea onorariilor la o anumită sumă de bani achitată anterior pentru întreg anul 2015. O astfel de modificare ar fi trebuit să aibă acordul reclamantei, în lipsa căreia pârâta datorează toate onorariile cuprinse în facturi. (pct. 1.I.). Susţinerea purtării corespondenţei nu poate fi reţinută, întrucât reclamanta nu a primit această corespondenţă (pct. 1.II.). Pârâta nu putea refuza facturile în 01.08.2015 şi să pretindă modificarea unilaterală a contractului anterior, în 31.05.2015. (pct. 1.III.) Nu poate fi primită excepţia de neexecutare a plăţii facturilor pe temeiul că acestea privesc, în parte, activităţi avocaţiale efectuate pentru un alt beneficiar – E… (pct. 2.I.; 2.II.), deoarece pârâta şi-a dat acordul în acest sens. Modalitatea de prestare a serviciilor de către reclamantă este cea convenită de părţi pe parcursul celor 8 ani de colaborare (pct. 2.III.). Apărarea pârâtei este întemeiată pe critici generice, cu trimitere concretă doar la activitățile prestate de reclamantă pentru terţul E… (pct. 2.IV.). Pârâta a primit facturile şi le-a înregistrat contabil, ceea ce semnifică o recunoaştere a acestora, din moment ce nu le-a restituit.

8. În apel, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza contabilă din care rezultă că: toate facturile invocate în acţiunea în pretenţii au fost emise la aceeaşi dată – 31.12.2015 – având ca perioadă de referinţă lunile iulie – noiembrie 2015; anterior lunii iulie 2015, reclamanta a emis facturi lunare aferente prestaţiilor lunare efectuate; expertiza reţine întocmirea fişelor de consultanţă pentru perioada iulie – noiembrie 2015, însă, nu se poate pronunţa cu privire la conţinutul activităţilor reţinute în aceste fişe; totuşi, în precizarea efectuată de expert (fila 166 dosar apel) se constată că a fost întocmită o singură fişă de consultanţă pentru întreaga perioadă de referinţă; facturile au fost înregistrate în evidenţa contabilă a pârâtei, fiind achitate în data de 08.02.2017, prin executare silită.
Nu sunt utile clauzei, constatările expertului cu privire la componenta în TVA a sumelor facturate şi plata acestei taxe, precum şi constatările privind identificarea conturilor de înregistrare a sumelor de bani şi de plată/deducere a componentelor de ordin fiscal.

Datorită caracterului inutil, străin de obiectul expertizei, a acestor constatări, instanța de apel va proceda la reducerea onorariului expertului în raport cu finalitatea valorificării în proces a expertizei efectuate, în concret răspunsul la obiectivele 2 şi 3.

9. Criticile reclamantei apelante, sub aspectele sus menţionate, sunt nefondate, iar sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală, reținând corect starea de fapt şi normele de drept aplicabile raportului juridic dedus cauzei.

10. În plus, Curtea răspunde criticilor apelantei, relevând considerentele care vor fi expuse în continuare.

Contractul de asistenţă juridică şi actul adiţional încheiat de către părţi reflectă un anumit obiect, care constă în activităţi de ordin general, fără concretizarea în anumite prestaţii, precis definite, şi fără trimiterea la unul sau mai multe cauze precizate prin obiect, număr, categorie sau alte elemente de determinare. Trimiterile obiectul contractului la activităţi de consultanţă, audit, încheiere de contracte, asistare şi reprezentare în mod formal, nu oferă criterii suficiente de determinare a prestaţiilor cu caracter concret.

De asemenea, contractul are un termen de executare, precizat în actul adiţional „până la data de 31.12.2009, urmând să se prelungească automat pe încă un an, dacă nicio parte nu îşi manifestă intenţia de a rezilia”.

Acelaşi contract, completat cu actul adiţional precizează şi componenta onorariului, în principal sub forma onorariului pe oră, în anumite condiţii de ore prestate, respectiv a onorariului  forfetar, fix, sub pragul căruia nu se poate trece (1400 euro + TVA), onorariu care urma să constituie şi criteriul de escontentare a părţilor, cu periodicitate anuală între minimul orelor lucrate sau neutilizate în anul parcurs.

Curtea constată că, în prezenţa clauzelor convenite de către părţi, cu privire la cele trei componente – obiect, onorarii, durată – instanţa trebuie să confere deplină aplicare dispoziţiei legale şi celei statutare, conform căreia contractul de asistenţă juridică este singurul mijloc de probă a raportului obligaţional astfel legat. De asemenea, atât timp cât părţile nu au manifestat conduite contrare contractului, nici instanţa nu are de cercetat astfel de aspecte, pentru bunul motiv că exced litigiului prezent.

În schimb, odată cu apariţia actelor manifeste ale pârâtei-client, începând cu luna mai 2015, cu privire la conţinutul obiectului contractului şi al onorariului, se ridică problema acţiunii efectelor contractului după încetarea sa formală prin trecerea termenului convenit de către părţi, în condiţiile în care după data de 31.12.2009 acesta a fost prelungit încă un an, până la 31.12.2010, în absenţa intenţiei de reziliere, iar după această din urmă dată, între părţi nu s-a mai încheiat, în formele prevăzute de lege, un alt contract sau act adiţional. Prelungirea raporturilor contractuale după expirarea ultimului termen, la data de 31.12.2010, impune trei constatări: caracterul tacit al continuării colaborării dintre reclamantă şi pârâtă, până în luna mai 2015, având în vedere că pârâta-client a fost de acord cu activităţile desfăşurate de reclamantă şi cu  onorariile solicitate de către aceasta; caracterul limitat al mandatului acordat reclamantei, referitor la genul activităţilor şi suma onorariilor pe care le va putea solicita reclamanta, mandatul tacit fiind întrerupt de comunicările exprese ale pârâtei, pentru perioada iunie – noiembrie 2015; denunţarea unilaterală a contractului de către pârâtă începând cu luna decembrie 2015. Toate cele trei constatări sunt atestate de corespondenţa depusă de pârâtă la dosar, şi, cu toată opunerea reclamantei, instanţa nu are nici un temei în a reţine că reclamanta nu a cunoscut această stare de fapt.

Cunoscând toate cele trei aspecte, reclamanta, cel puţin pe durata mandatului limitat  expres, nu şi-a îndeplinit obligaţiile referitoare la informarea şi consultarea, în fiecare caz în parte sau activitate desfăşurată, a pârâtei – client. Dimpotrivă, a luat decizii de afaceri judiciare, a introdus acţiuni judiciare şi a stabilit onorarii pe baza unei fişe de consultanţă, pe parcursul lunilor iulie – noiembrie 2015, fără nici o comunicare cu pârâta, deşi decizia de a deschide noi cauze judiciare, de a continua alte cauze anterior deschise şi de a asista sau reprezenta  aparţine, în primul rând clientului, pârâtă în cauză, aşa cum s-a arătat în dreptul dispoziţiilor statutare care reglementează conduita de urmat din partea avocatului.

Deşi reclamanta a înfăţişat, prin intermediul fişei de consultanţă, activităţile desfăşurate în această perioadă, nu a reuşit să ateste că anterior iniţierii demersurilor judiciare sau de altă natură specifice mandatului limitat sau chiar, prin extensie, mandatului general, ar fi informat pârâta cu privire la aceste activităţi şi la toate consecinţele de ordin juridic, economic şi, nu în ultimul rând, legal al acestuia. Această conduită a asistenţei juridice lipsită de orice informare şi comunicare situează prestațiile unilateral decise de reclamantă în afara obligaţiilor prevăzute de lege, motiv pentru care nu poate fi considerată în interesul clientului. Aceasta întrucât, pe lângă dreptul la informare şi comunicare promptă şi rezonabilă a clientului, astfel încât acesta să fie în măsură a cunoaşte mijloacele, strategia şi tehnicile posibil a fi abordate de avocat, clientul are dreptul exclusiv de a decide cu privire la interesele sale cu caracter judiciar.

Întocmirea unei singure fişe de consultanţă în luna decembrie 2015 şi emiterea, deodată, a unui număr de 6 facturi, toate în data de 31.12.1015, pentru o perioadă de referinţă de 6 luni, pentru un număr total de 842 de ore prestate, denotă lipsa de informare şi de comunicare cu pârâta, precum şi lipsa oricărui acord în prealabil dat de aceasta.

Contrar susţinerilor reclamantei, nimic nu a împiedicat-o pe aceasta să păstreze modul de lucru anterior exersat de părţi, constând în comunicarea lunară a fişei de consultanţă şi mai apoi a facturii lunare.

Curtea relevă că în absenţa certitudinii continuării raporturilor contractuale în termenii conveniţi prin contractul de asistenţă juridică şi actul adiţional, precum şi în absenţa unui contract  scris, respectiv al trecerii de la mandatul tacit la mandatul expres limitat, reclamanta, în calitate de societate de avocaţi avea obligaţia de a comunica propunerile sale cu privire la domeniul activităţilor pentru a care are mandat şi al cuantumului şi formei onorariilor. Numai în prezenţa acestei comunicări adresată pârâtei, în funcţie de răspunsul acesteia sau de lipsa unui astfel de răspuns conţinând dezacordul la propunerile reclamantei, aceasta din urmă ar fi putut continua prestaţiile în acelaşi mod şi sub auspiciile onorariilor astfel comunicate sau, după caz, ar fi putut opţiona pentru renunţarea la contract.

Curtea constată că mijlocul de probaţiune reprezentat de contractul de asistenţă juridică şi actul adiţional nu acoperă perioada iulie – noiembrie 2015, nici expres, deoarece termenul lor a expirat, nici tacit, întrucât prezumarea continuităţii colaborării în aceiaşi termeni a încetat prin manifestarea expresă a pârâtei materializată în informarea mandantului cu privire la reducerea ariei de activităţi pe care le poate exercita în continuare, precum şi la limitarea onorariilor la plăţile deja efectuate în prima parte a anului.

În cauză  s-a reţinut că aceste plăţi s-au situat la suma de 154.863 lei, asupra cărora părţile nu au formulat contestaţii.

Este real că pârâta avea posibilitatea de a renunţa unilateral la contract, însă, în aceleaşi condiţii şi aceiaşi termeni, şi reclamanta avea prerogativa de a pune capăt raportului juridic obligațional, în  condiţiile în care a fost informată de pârâtă încă din luna mai 2015, că onorariile achitate se referă şi la partea a doua a anului şi că alte pretenţii în onorarii din partea reclamantei nu vor mai fi onorate.

Curtea este în măsură să contate că, atât raportat la obligaţiile legale şi statutare ale reclamantei – societate de avocaţi, cât şi la diligenţa profesională ataşată acestei calităţi, reclamanta ar fi putut să constate caracterul diferenţiat al continuării prestaţiilor şi de a obţine de la pârâtă o conduită certă sau, după caz, de a înceta raporturile de asistenţă/reprezentare ale acesteia din urmă.

11. În ce privesc prestaţiile efectuate de reclamantă pentru un terţ – SC E… SRL prin lichidator judiciar –  pentru care se solicită onorarii de 135.098 lei, Curtea constată că aceste onorarii exced puterilor conferite de pârâta – client, reclamantei – societate de avocaţi, prin contractul de asistenţă juridică şi actul adiţional, convenţie încheiată în anul 2008, ceea ce rezultă din simpla lecturare a acestor acorduri contractuale.

Asemenea atribute de reprezentare/asistare a terţului, nu au fost acordate reclamantei, nici pe durata mandatului tacit, după data de 31.12.2010 până în luna mai 2015, nici ulterior, în perioada mandatului expres limitat, după luna mai 2015 până la denunţarea unilaterală a contractului, în luna noiembrie 2015.

Susţinerea reclamantei conform căreia în procedura insolvenţei SC E… SRL reprezentată de lichidator judiciar şi într-o parte a corespondenţei părţilor, pârâta s-ar fi pronunţat în sensul ca reclamanta să efectueze toate demersurile necesare de ordin judiciar în acea procedură, nu acoperă cerinţa mandatului expres acordat, în scris, pentru reclamantă de a se angaja în raporturi de reprezentare/asistare pentru debitoarea E…, prin lichidator judiciar, deoarece potrivit art. 121 alin. (6) din Statut o astfel de poziţionare a serviciilor avocațiale în beneficiul unui terţ trebuie să fie convenită expres între avocat şi client, prestaţiile să fie precizate în contractul de asistenţă juridică – încheiat între avocat şi client, iar terţul să accepte, chiar şi tacit încheierea contractului în astfel de condiţii. Or, un astfel de contract, conţinând acest angajament între reclamanta – societate de avocaţi şi pârâta – client nu a fost încheiat, nici scris, nici prin angajamentul pârâtei, nici verbal urmat de încheierea contractului de asistenţă juridică în folosul terţului lichidator judiciar al debitoarei E…. Prin urmare, prestaţiile efectuate de reclamantă în raport de reprezentarea/asistarea debitoarei în procedura insolvenţei nu fac obiectul obligaţiei de plată a onorariilor de către pârât.

12. În ce priveşte considerarea de către reclamantă că înregistrarea celor 6 facturi în contabilitatea pârâtei are valoarea juridică a recunoaşterii obligaţiilor de plată de către aceasta, Curtea constată, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că această susţinere este nefondată.

În primul rând, pârâta a comunicat reclamantei, succesiv, în cursul lunilor mai, august şi noiembrie 2015 că nu va accepta facturi emise după luna iunie 2015, iar reclamanta a cunoscut acest aspect.
Pe de altă parte, factura nu constituie, ut singuli, acceptare de plată, chiar înregistrată în evidenţa contabilă a destinatarului. Factura este un document oficial contabil care serveşte, în primul rând, scopurilor prevăzute de legislaţia privind evidenţa contabilă şi de cea referitoare la disciplina financiară şi fiscală a subiecţilor supuşi obligaţiei de ţinere a registrelor contabile, conform legii. Înregistrarea în evidenţa contabilă a facturii nu este o opţiune, ci o obligaţie legală care revine persoanelor fizice şi persoanelor juridice care desfăşoară activităţi lucrative, cu scop patrimonial sau nepatrimonial. Operaţiunea neînregistrării şi restituirea facturilor  inconvenabile de către persoana destinatară, în considerarea aspectului valorii sau prestaţiei consemnate, şi considerarea că în aceste condiţii intervine refuzul obligaţiei de plată, sunt lipsite de temei legal. Prin urmare, în mod corect a procedat pârâta, înregistrând facturile în evidenţa contabilă proprie, după care în luna ianuarie 2016 comunică reclamantei, încă odată, refuzul plății facturilor. Aceasta întrucât, operaţiunea de înregistrare în evidenţa contabilă a facturilor are semnificaţie juridică doar pentru activitatea financiar-contabilă a pârâtei, dar nu are nici o valoare juridică pentru raportul obligaţional dintre părţi, în prezenţa refuzului de acceptare a plăţii aceloraşi facturi şi a absenţei oricărui acord expres sau, după caz, implicit de onorare a plăţilor consemnate în facturi.

13. În cauză au fost formulate cereri pentru cheltuieli de judecată de ambele părţi, cereri care în conformitate cu art. 451-453 C.pr.civ., vor fi respinse, astfel: fiind respins apelul reclamantei, cererea acesteia este neîntemeiată; pârâta intimată nu a făcut dovada întrebuinţării unor cheltuieli de judecată în apel, iar cererea cesteia va fi respinsă pentru acest motiv.

14. Referitor la onorariul solicitat de expertul desemnat în cauză, F…, în sumă de 5.900 de lei, Curtea constată, în raport de prevederile art. 451 alin. (1)-(3) C.pr.civ., că expertului i se cuvine parţial onorariul definitiv solicitat, proporţional cu criteriul utilităţii valorificării expertizei în acest proces, şi anume răspunsul la obiectivele 2 şi 3 din Raportul de expertiză, aşa cum s-a arătat deja în cuprinsul acestor considerente.

Curtea apreciază că onorariul definitiv în sumă de 4.000 de lei este de natură a remunera corespunzător lucrarea efectuată de expert. Din acest onorariu, suma de 2.000 de lei a fost achitată în cursul procesului cu titlu de onorariu provizoriu, expertul fiind îndreptăţit să i se achite de reclamanta apelantă diferenţa de 2.000 de lei cu titlu de onorar.

Astfel fiind, pentru considerentele mai sus expuse, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei şi respinse cererile pentru cheltuieli de judecată formulate de reclamanta apelantă şi pârâta intimată.