Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a cinci poliţişti de frontieră din cadrul ITPF Oradea, acuzați de luare de mită. Inculpații sunt acuzați că ar fi cerut diferite sume de bani unor șoferi de camioane pentru a-i scăpa de cozile uriașe din vamă și de carantinarea anti-COVID.
Potrivit unui comunicat al Parchetului Bihor, în perioada martie – mai 2021, cei cinci polițiști de frontieră ar fi primit de la mai mulți șoferi angajați ai unor transportatori din țară sume cuprinse între 50 de lei şi 100 de euro.
În schimbul acestor bani, inculpații ar fi facilitat reducerea timpilor de aşteptare ”în coloana ce se formează pe drumul european E60, fapta fiind săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului”, arătau procurorii. În plus, polițiștii de frontieră în cauză nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile referitoare la carantinarea șoferilor care veneau din zone de risc ori nu le-ar fi controlat documentele documentelor transportatorilor de marfă.
”Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor cu propunere de a menţine măsura sechestrului asigurătoriu, măsură dispusă cu privire la inculpatul P.G. având în vedere că s-a constatat o disproporție vădită între veniturile licite ale inculpatului și averea sa”, se arată în comunicatul Parchetului Bihor.
Șase polițiști de frontieră au fost ridicați și aduși la audieri pe 7 decembrie 2021, în urma unor descinderi ale DGA în punctul de trecere Borș. Cinci dintre ei au fost reținuți și, ulteror, arestați.
Unul dintre agenții arestați, Ionel Clejan, este acuzat de comiterea a două infracțiuni de luare de mită. Ceilalți patru pe numele cărora au fost emise mandate de arestare – Gabriel Claudiu Albinaru, Lucian Stoica, Remus Emil Fofiu și Gheorghe Silviu Pirtea – au fost cercetați pentru că ar fi săvârșit o singură faptă de acest fel. După 10 zile au fost trimiși cu toții în arest la domiciliu, iar de la 1 ianuarie 2022 s-au aflat sub control judiciar pentru 120 de zile.
CITIȚI și