Jurisprudență | Relevanța obiectului și a cauzei juridice a acțiunii în stabilirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune

Recurentul reclamant și-a întemeiat pretențiile nu numai pe dispozițiile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 153/2017 ori legile de salarizare anuale, ci și pe dispozițiile OUG nr. 75/2020 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

Or, acest act normativ constituie o reglementare derogatorie de la aplicarea etapizată a Legii nr. 153/2017, cu referiri la o recalculare a salariilor de funcție începând cu februarie 2017. Recalcularea prevăzută vizează și perioada de 3 ani, calculată până la 30 ianuarie 2020.

Referitor la prescripția drepturilor salariale aferente lunilor februarie 2020 – mai 2020, pentru pretențiile întemeiate pe OUG nr. 75/2020, rezultate din recalcularea drepturilor salariale ce trebuie să facă obiectul comparației cu salariul minim brut pe economie, termenul de prescripție începe să curgă de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data de 22.05.2020, dată la care se naște dreptul la acțiune, în baza art. 2524 alin. 1 Cod civil, cu respectarea eșalonării prevăzute de actul normativ, cu efect asupra exigibilității creanței în ce privește plata.

Prin Sentința nr. (…) din 17.12.2020, Tribunalul (…) a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare și în consecință:

A respins, cererea formulată de reclamantul (R) în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului (…), ca fiind prescris dreptul material la acțiune pentru perioada cuprinsă între 01.01.2017 – 26.05.2017 și respectiv, ca nefondată, după această dată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamantul (R) a fost angajat al Inspectoratului de Poliție Județean (…) până la data de 17.05.2017, dată la care acestuia i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, prin trecere în rezervă, ca urmare a pensionării.

În acest sens, la data încetării raporturilor de serviciu, acestuia i s-au acordat toate drepturile salariale de care putea beneficia în acel moment (filele 12-17).

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată de pârât, acțiunea fiind una în despăgubiri, vizând acordarea retroactivă a salariului de funcție actualizat de la suma de 573 lei la 1450 lei începând cu anul 2017, față de norma de trimitere din art. 117 din Legea 188/1999, în vigoare la data pentru care se solicită despăgubirile și inexistența unor norme speciale pentru funcționarii publici, în ceea ce privește prescripția acțiunii în despăgubiri, legea aplicabilă speței trebuie determinată prin completare cu dispozițiile din legislația muncii.

În acest sens, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. 1 Codul muncii, potrivit cărora “dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.”

Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 99/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) și art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un “bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, Curtea a reținut că, deși drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noțiunile de “bun” și “proprietate” au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100). Pe de altă parte, Curtea a statuat în numeroase rânduri, raportându-se la art. 44 alin, d) teza finală din Constituție, că dreptul de proprietate nu este unul absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite de lege.

În acest context, Curtea a statuat că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prevederile de lege criticate stabilesc, astfel, o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv.

Funcționarii publici trebuie să urmeze procedura prealabilă atunci când sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiuni ce au drept obiect anularea/revocarea/modificarea actelor administrative, comunicate, prin care, angajatorii cărora li se aplică dispozițiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea 284/2010, art. 7 din Legea 285/2010 și art. 11 din OUG 83/2014, Legea 71/2015 au făcut încadrarea/reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice și au stabilit drepturile salariale ce se acordă potrivit acestei încadrări/reîncadrări, respectiv au stabilit salariile de bază. Rolul procedurii prealabile este tocmai asigurarea posibilității ordonatorului de credite de a corecta rapid orice eroare în stabilirea salariilor.

Per a contrario, nu fac obiectul procedurii prealabile alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale; pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă și, deci, norma de prescripție corespunzătoare.

În considerarea acestor aspecte, în raport de data introducerii acțiunii – 27.05.2020, de termenul de prescripție de 3 ani, dreptul reclamantului constând în despăgubiri aferente perioadei 01.01.2017 – 26.05.20217 este prescris, în totalitate, motiv pentru care, cererea sa a fost respinsă, ca atare, pentru această perioadă.

Referitor la solicitarea reclamantului privind echivalarea salariului său de funcție fără sporuri și alte adaosuri cu salariul minim brut pe țară avut în vedere de prevederile HG nr. 1/2017, cu toate consecințele care decurg, respectiv calcularea salariului brut și a sporurilor raportat la salariul de funcție de 1450 de lei, instanța a reținut aplicabilitatea art. 4 din ANEXA VII din Legea nr. 284/2010; art. 3 și 5 din Anexa IV a Legii 330/2009, respectiv faptul că prin Legea nr. 284/2010 s-a schimbat denumirea din salariul funcției de bază în salariul de funcție.

Având în vedere prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 și ANEXA IV/1A la calcularea salariilor funcțiilor de bază pentru polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din cadrul instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, în coeficienții de ierarhizare minimi și maximi sunt cuprinse solda/salariul de merit, indemnizația de dispozitiv/sporul pentru misiune permanentă, sporul pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate și sporul de fidelitate”.

Astfel, aceste sporuri au fost incluse și fac parte integrantă din salariul funcției de bază, ulterior prin Legea nr. 284/2010 denumit salariul de funcție, aceste dispoziții fiind păstrate și ulterior, prin legile anuale de salarizare.

Ulterior, ANEXA VI din Legea nr. 153/2017, intrată în vigoare în iulie 2017 a stabilit că salariul lunar se compune din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.

Potrivit art. 7 lit. b) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare din 01.07.2017 “b) solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”.

În conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, prevederile acestui act normativ se aplică etapizat.

Problema în discuție este dacă salariul minim garantat în plată la nivel de țară, stabilit prin HG 1/2017 la suma de 1450 de lei se compară cu salariul de funcție care include sporurile sau prin excluderea acestor sporuri.

Având în vedere prevederile legale menționate anterior, precum și considerentele Deciziei nr. 15/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, unde la paragraful 67 se reține “67. Pe de altă parte, orientarea instanțelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor juridice pe care instanța de trimitere le indică este în sensul că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare – Legea-cadru nr. 284/2010 -, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate, ceea ce conduce la concluzia că problema de drept, astfel cum este prezentată în sesizare, nu este susceptibilă de interpretări diferite, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile necesare pentru a preîntâmpina o jurisprudență neunitară, potrivit scopului acestei proceduri”, instanța a apreciat că se compară salariul de funcție care include și sporurile cu salariul minim garantat.

Astfel, compararea s-a efectuat de către reclamant între cuantumul salariului funcției valabil la data de 01.02.2017 (care este doar o componentă a salariului lunar) și salariul de bază minim brut pe țară. Dar analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 și Legii-cadru nr. 153/2017, se face fără excluderea din acesta a sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu aferente sporurilor, deoarece acestea și-au pierdut individualitatea devenind parte a salariului de bază, în contextul actelor normative privind salarizarea, sporurile respective deși nu se mai regăsesc ca atare în actuala reglementare au fost totuși păstrate ca drepturi câștigate.

În speță, salariul de funcție al reclamantului, incluzând și sporurile prevăzute de lege ca fiind incluse în acesta, depășesc suma de 1450 de lei, fiind de 1683 lei, la nivelul lunii februarie 2017 (fila 56) astfel că solicitarea reclamantului apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă cererea acestuia privind echivalarea salariului său de funcție fără sporuri și alte adaosuri cu salariul minim brut pe țară avut în vedere de prevederile HG nr. 1/2017, cu toate consecințele care decurg, respectiv calcularea salariului brut și a sporurilor raportat la salariul de funcție de 1450 de lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (R), solicitând casarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurentul a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit atât modalitatea de interpretare a OUG nr.75/2020, cât și a textelor legale în ceea ce privește salarizarea.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, învederează faptul că instanța de fond, pe de o parte, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie – mai 2017, în mod greșit, atât din prisma OUG nr.75/2020, cât și a suspendării termenului de prescripție în perioada stării de urgență 16 martie – 15 mai 2020. Raportat la prevederile art. 341 alin. 3 din OUG nr. 75/2020, aceste drepturi se recalculează începând cu ianuarie 2017, termenul de prescripție fiind întrerupt de acest act normativ. Pe de altă parte, starea de urgență din perioada martie – mai 2020 datorată pandemiei de COVID-19 a suspendat termenul de prescripție.

Pe fond, recurentul arată că în aceste spețe, datorită modului în care este interpretată legislația se fac interpretări eronate cu privire la salariul de funcție și salariul funcției de bază care cuprinde, atât salariul de funcție, cât și celelalte sporuri și adaosuri.

Consideră că prima instanță a realizat o incursiune corectă a actelor juridice privind salarizarea polițiștilor, pentru identificarea noțiunii juridice a salariului de funcție și, eventual, a elementelor de salarizare care îl compun, potrivit legii.

Prima instanță a stabilit, în mod corect, că modalitatea de stabilire a salariului de funcție realizată de către angajator, încalcă atât prevederile legale în materia salarizării polițiștilor anterior menționate, cât și cele ce vor fi menționate în continuare.

Astfel, se observă că legiuitorul nu prevede, în nicio reglementare, în materie de salarizare a polițiștilor, noțiunea de „Valoare funcție”, dar nici posibilitatea însumării tuturor celorlalte elemente salariale – sporuri și alte adaosuri, ca modalitatea de stabilire a salariului de funcție pentru polițiști.
Susține că, față de cadrul legislativ adoptat ulterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 284/2010, trebuie constatată distincția clară făcută permanent de către legiuitor între „reîncadrare” și „acordarea” efectivă a drepturilor salariale, prin menținerea în fiecare an a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară la nivelul instituției pârâte la nivelul avut în luna decembrie a anului anterior, menținându-se implicit și baza de calcul a salariului de bază, salariul de funcție în cazul reclamantului corespunzător funcției de agent principal avut în luna decembrie 2009, care cuprinde sporurile incluse în potrivit Legii-cadru nr. 330/2009.

Sunt de menționat și prevederile din Legea 153/2017 ce prevăd expres majorarea cu 25% a salariilor de bază, soldele de funcție, indemnizațiile de încadrare, dar și a salariilor de funcție care compun salariul de bază al polițiștilor (împreună cu salariul de grad, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit, conform prevederilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003, anterior menționate), fiind evidentă echivalența celor două noțiuni juridice, respectiv “salariul de bază” în sectorul bugetar, cu “salariul de funcție” în cazul special al polițiștilor.

Mai apoi, din probațiunea administrată în fața primei instanțe rezultă că pentru aplicarea HG nr. 1/2017 la nivelul Ministerului Administrației și Internelor, Centrul de informare și relații publice comunică un anunț denumit “În atenția tuturor colegilor din Poliția Română”, cu următorul text: „Conform prevederilor HG 1/2017, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, începând cu drepturile salariale aferente lunii februarie 2017, toți polițiștii și personalul contractual al Poliției Române au asigurat salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, în cuantum de 1450 RON. Astfel, astăzi 14 martie a.c., vor primi diferența de bani toți cei care până în prezent au beneficiat de salariu de funcție mai mic de 1.450 lei. Această modificare se va vedea și pe fluturașul de salariu, la rubrica salariul de funcție …”.

Astfel, în cazul polițiștilor, echivalența salariului minim brut pe țară de 1.450 lei avut în vedere de HG nr. 1/2017, se face prin analiza comparativă cu salariul de funcție al fiecărui lucrător, iar noțiunea de salariu de funcție este cel stabilit de legiuitor în accepțiunea prevederilor OG nr. 38/2003, coroborate cu cele ale Legii-cadru nr 284/2010, care se calculează după modul explicat mai sus.

Mai mult, Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aplicabil și polițiștilor, în vigoare de la 01.07.2017, la art. 7 lit. b) a definit termenii ca: „solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în analiza art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (Cauza Marckx contra Belgiei, Hotărârea din 13 iunie 1979).

Aceeași Curte – în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 21 februarie 2008 – a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale care se află în situații comparabile, neexistând justificare din partea instituției publice angajatoare să remunereze diferit angajații aflați în situații identice. (a se vedea în acest sens deciziile Curții de Apel Cluj).

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului (…) a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea pe cale de consecință a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește critica formulată de recurent cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, intimatul apreciază că în mod corect și motivat s-a pronunțat instanța de fond asupra acesteia.

Susține că salariul de bază în cazul polițiștilor este o noțiune ce nu mai are corespondent în legislația actuală. Această situație se menține și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, care reglementează noțiunea de salariu de funcție pentru polițiști (și nu pe cea de salariu de bază).
Așa cum corect și temeinic a reținut instanța de fond, prevederile Legii cadru nr. 330/2009 și cele ale Legii nr. 284/2010 referitoare la stabilirea salariilor în funcție de valoare de referință și coeficienții de ierarhizare prevăzuți de acestea nu au intrat niciodată în vigoare, iar recurentul a fost salarizat conform legilor anuale de salarizare.

În ceea ce privește motivul invocat de recurentă și prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, intimatul apreciază că instanța de fond s-a pronunțat în mod temeinic, aplicând și interpretând în mod corect prevederile legale în vigoare.

Ținând cont de continuitatea/preluarea principiilor de reîncadrare salarială din Legea nr. 285/2010 și în legile anuale de salarizare ulterioare, întregul proces de salarizare aplicabil după data de 01.01.2010, la nivelul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, potrivit legilor-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009; Legea-cadru nr. 284/2010) și al legilor anuale speciale de aplicare a legilor-cadru, reprezintă în fapt o reconstrucție salarială a elementelor salariale specifice funcției, vechimii și gradului militar/profesional și a unor cuantumuri ale elementelor salariale (prime, indemnizații, sporuri, etc.) de care personalul a beneficiat la un moment dat (decembrie 2009), prin preluări succesive a unui nivel de salarizare aflat în plată în luna decembrie a anului anterior.

Precizează intimatul că valoarea salariului funcției de bază determinat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 era cea care se compară cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aspect reținut și de Direcția Generală Financiară prin adresa nr. 367.836 din 18.10.2018.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 4 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, principalul element al câștigului salarial (ca funcționalitate), se schimbă ca terminologie din salariul funcției de bază în salariul de funcție.

Ca atare, salariul de funcție al polițiștilor stabilit pe baza prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 și ale Legii nr. 285/2010, în valoare absolută determinată, este cel care se compară cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Cuantumurile elementelor cuprinse în salariile de funcție, ca valori absolute, respectiv prin suma compensatorie cu caracter tranzitoriu, au în vedere situațiile particulare individuale de desfășurare a activității profesionale, precum și parametrii tehnici specifici fiecărei funcții.

În altă ordine de idei, majorările salariale prevăzute de Legea nr. 153/2017 se determinau la un cuantum al salariului de bază/soldei de funcție/salariului de funcție de cel puțin 1.450 lei, iar suma astfel rezultată se adăuga la cuantumul salariului de bază/soldei de funcție/salariului de funcție. În speță, dacă este vorba de un cuantum al salariului de bază/soldei de funcție/salariului de funcție de 1.450 lei, 10% majorare reprezenta suma de 145 lei, iar 15% majorare reprezenta suma de 218 lei, sume care se adăugau la cuantumul de 1.450 lei, rezultând valori ale salariilor de funcție de 1.595 lei și ale soldelor de funcție/salariilor de bază de 1.668 lei.

Raportat la prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, este clar că majorarea de 25% aplicată potrivit prevederilor respective generează la nivelul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, un cuantum minim brut al salariilor de funcție de 1.994 lei (1.595×1,25) și un cuantum minim brut al salariilor de bază/soldelor de funcție de 2.085 Iei (1.668×1,25), astfel că nu se identifică personal care la 1 ianuarie 2018 să facă obiectul aplicării Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 în care salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1.900 lei.

Mai mult, învederează intimatul faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a dispus ca, începând cu data de 01.02.2017, în situația în care salariul personalului din cadrul unităților subordonate nemijlocit este inferior nivelului stabilit la art. 1 din H.G. nr. 1/2017, acesta beneficiază de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Astfel, în toate situațiile în care salariile de funcție ale polițiștilor se găsesc sub valoarea de 1.450 lei, sunt acordate majorări până la concurența sumei legale de 1.450 lei, sumă corespunzătoare salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Așadar, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, odată cu intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv 01.07.2017, nu mai este reglementată noțiunea de “salariul funcției de bază” în cazul polițiștilor, drept pentru care cererea de acordare a compensației de risc/pericol deosebit în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 284/2010 este neîntemeiată.

În drept, intimatul a invocat prevederile Codului de procedură civilă, actele normative menționate.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și a apărărilor formulate, Curtea a apreciat recursul ca fiind întemeiat din următoarele considerente:

Recurentul reclamant aduce critici sentinței susținând aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează prescripția dreptului la acțiune, fără a ține seama de situațiile de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, critici ce se înscriu în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Instanța de fond a apreciat că, raportat la prevederile art. 171 alin. 1 Codul muncii aplicabil în baza art. 177 din Legea nr. 188/1999, nefiind obligatorie o procedură prealabilă, în raport de data introducerii acțiunii – 27.05.2020, termenul de prescripție de 3 ani este împlinit pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2017 – 26.05.2017.

Trebuie avute în vedere însă împrejurările de fapt și de drept ce au intervenit pe parcursul curgerii termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune, precum și temeiul de drept ce stă la baza pretențiilor reclamantului.

Astfel, recurentul reclamant și-a întemeiat pretențiile nu numai pe dispozițiile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 153/2017 ori legile de salarizare anuale, ci și pe dispozițiile OUG nr. 75/2020 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și alte modificări fiscal-bugetare.

Or, acest act normativ constituie o reglementare derogatorie de la aplicarea etapizată a Legii nr. 153/2017, cu referiri la o recalculare a salariilor de funcție începând cu februarie 2017.

Astfel, în baza acestui text, prin excepție de la prevederile art. 34 alin. (1) și prin derogare de la prevederile art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, se recalculează cuantumurile/valorile salariilor de funcție aflate în plată pentru polițiști din structurile Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la care se acordă majorările salariale din diferența până la nivelul salariilor de funcție prevăzute de lege pentru anul 2022.

Recalcularea prevăzută vizează și perioada de 3 ani, calculată până la 30 ianuarie 2020. După recalcularea cuantumurilor/valorilor salariilor de funcție aflate în plată pentru polițiști, se recalculează și cuantumurile sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii în vigoare, din salariul brut lunar, inclusiv pentru perioada de 3 ani, calculată până la 30 ianuarie 2020.

Cuantumurile/valorile brute ale salariilor de funcție recalculate, prin preluarea, după caz, a valorilor sporului de fidelitate, sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior, cu diplomă de licență, sporului pentru condiții de pericol deosebit și sporului pentru complexitatea muncii prevăzute de legislația în vigoare până la data de 31 decembrie 2009/31 decembrie 2010, dar și a altor valori pentru unele elemente abrogate la data de 1 ianuarie 2010/1 ianuarie 2011, în conformitate cu legislația-cadru de salarizare unitară, la care se adaugă și majorările salariale corespunzătoare din diferența până la nivelul salariilor de funcție prevăzute de lege pentru anul 2022, reprezintă cuantumurile/valorile brute aflate în plată care fac obiectul comparației reglementate la art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În situația personalului ale cărui raporturi de serviciu au încetat, recalcularea cuantumurilor/valorilor salariilor de funcție și, după caz, a cuantumurilor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii în vigoare, din salariul brut lunar se realizează până la data încetării raporturilor de serviciu.

Plata eventualelor sume rezultate ca urmare a recalculărilor salariale prevăzute la art. 34^1, pentru perioada de 3 ani calculată până la data de 30 ianuarie 2020, se va realiza în mod eșalonat, potrivit art. I pct. 2 din OUG nr. 75/2020, astfel:

a) în primul an de la data de 30 ianuarie 2020 se plătește 5% din valoarea sumei rezultate;
b) în al doilea an de la data de 30 ianuarie 2020 se plătește 10% din valoarea sumei rezultate;
c) în al treilea an de la data de 30 ianuarie 2020 se plătește 25% din valoarea sumei rezultate;
d) în al patrulea an de la data de 30 ianuarie 2020 se plătește 25% din valoarea sumei rezultate;
e) în al cincilea an de la data de 30 ianuarie 2020 se plătește 35% din valoarea sumei rezultate.

În consecință, în examinarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, un element esențial ce trebuie avut în vedere îl constituie cauza juridică a acțiunii deduse judecății. Or, recurentul reclamant invocă în cuprinsul motivelor de fapt și de drept, ca temei al pretențiilor sale, prevederile OUG nr. 75/2020, ce a dispus o recalculare retroactivă a salariilor de funcție pentru o perioadă de 3 ani anteriori datei de 30.01.2020.

În ce privește motivele de recurs privind suspendarea termenului de prescripție pe perioada stării de urgență, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență, astfel cum a fost completat prin Decretul nr. 240/2020, prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență. Starea de urgență a fost declarată pe teritoriul României pentru perioada 16.03.2020 – 14.05.2020.

Pentru ca aceste norme să conducă la suspendarea termenului de prescripție, trebuie ca termenul să fie în curs. Un termen de prescripție împlinit, este incompatibil cu instituția juridică a suspendării.
Or, termenul de prescripție în ce privește drepturile salariale solicitate pentru luna ianuarie 2017 s-a împlinit la 31.01.2020, anterior intervenirii stării de urgență, astfel că nu mai putea fi suspendat prin instituirea stării de urgență, soluția instanței cu privire la prescripția drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2020 fiind corectă.

Referitor la prescripția drepturilor salariale aferente lunilor februarie 2020 – mai 2020, Curtea a apreciat că regulile generale în materie de prescripție, inclusiv suspendarea termenului de prescripție prin instituirea stării de urgență, nu sunt aplicabile, raportat la temeiul de drept al pretențiilor, invocat de recurent, respectiv OUG nr. 75/2020.

Pentru pretențiile întemeiate pe OUG nr. 75/2020, rezultate din recalcularea drepturilor salariale ce trebuie să facă obiectul comparației cu salariul minim brut pe economie, termenul de prescripție începe să curgă de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data de 22.05.2020, dată la care se naște dreptul la acțiune, în baza art. 2524 alin. 1 Cod civil, cu respectarea eșalonării prevăzute de actul normativ, cu efect asupra exigibilității creanței în ce privește plata.

Pentru aceste considerente, rejudecând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată în ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 01.02.2017 – 26.05.2017, motiv pentru care s-a impus casarea sentinței sub acest aspect.

Pe de altă parte, hotărârea instanței de fond este contradictorie, întrucât deși reclamantul și-a formulat pretențiile cu referire la recalcularea drepturilor sale salariale aferente perioadei începând cu ianuarie 2017 și până la data încetării raporturilor de serviciu, care este 17.05.2017, potrivit Dispoziției Șefului IPJ (…) nr. 2362/22.05.2017 (dintr-o eroare materială fiind menționată în acțiune data de 17.05.2020), instanța de fond a admis prescripția dreptului la acțiune pentru despăgubiri aferente unei perioade mai extinse 01.01.2017 – 26.05.2017 și, în același timp, a respins ca neîntemeiate restul pretențiilor, fără a specifica perioada căreia îi sunt aferente. Or, recurentul reclamant nu a mai pretins pretenții după data de 17.05.2017, data încetării raportului de serviciu, astfel că soluția instanței este echivocă, nefiind clar ce pretenții au fost respinse ca neîntemeiate.

Având în vedere că prin admiterea excepției prescripției, instanța nu a mai ajuns la soluționarea fondului dreptului, în temeiul art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a dispus trimiterea spre rejudecare a cererii privind pretențiile aferente perioadei 01.02.2017 – 17.05.2020.

În rejudecare, instanța de fond va avea în vedere aplicarea principiului disponibilității acțiunii civile reglementat de art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Potrivit petitului cererii de chemare în judecată, reclamantul și-a limitat pretențiile formulate la perioada începând cu ianuarie 2017 și până la data încetării raporturilor de muncă.

De asemenea, instanța se va pronunța asupra tuturor cererilor formulate de reclamant, atât asupra cererii de actualizare a salariului de funcție la valoarea salariului minim brut pe economie, cât și asupra cererii de plată a drepturilor actualizate într-o singură tranșă, la care se adaugă dobânda legală, precum și asupra cererii vizând obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte cuantumul drepturilor bănești actualizate.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.