Trei orădeni au fost arestați de Judecătoria Oradea sub acuzația de furt calificat după ce, într-o singură noapte, au intrat în parcarea unei firme și au furat acumulatorii din nu mai puțin de 19 vehicule. Ca să aibă cu ce le tranporta, indivizii au furat alte trei mașini, printre care o autoutilitară, pe care le-au abandonat apoi în apropiere. Aproape 200.000 de lei este valoarea prejudiciului produs de cei trei, care au fost prinși de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii.
Potrivit portalului instanțelor, suspecții de furt sunt Constantin Dejeu, Remus Dejeu și Sorin Fechete.
Polițiștii au strâns informații care arată că, în noaptea de 14 spre 15 septembrie, cei trei indivizi – unul de 18 ani, altul de 19 ani și al treilea de 41 de ani – ar fi intrat în parcarea amenajată a unei firme din Oradea și au demontat bateriile de la 19 vehicule parcate în zonă. Observând că alte trei mașini, printre care o autoutilitară, aveau cheile în contact și nu erau asigurate, hoții le-au pornit și le-au folosit ca să transporte acumulatorii furați.
”Tinerii de 18 și 19 ani sunt bănuiți că ar fi condus cele trei autovehicule, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Prejudiciul total cauzat astfel a fost estimat la 195.300 de lei, din care polițiștii au recuperat 124.000 de lei, respectiv toate cele trei autovehicule sustrase în scop de folosință”, a explicat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Suspecții au fost reținuți miercuri, iar joi, 13 septembrie 2022, procurorul de caz s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe celor trei bărbați mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzațiile de furt calificat, furt în scop de folosință și conducere fără permis.
”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța.