Jurisprudență | Constatarea greșitei evaluări a standardului de probă. Schimbarea temeiului soluției de achitare

În procesul penal există o legătură indisolubilă între sarcina probei şi prezumţia de nevinovăţie, iar acuzării îi incumbă sarcina de a oferi probe pentru a fonda dincolo de orice îndoială rezonabilă o declaraţie de vinovăţie şi de a indica persoanei trimise în judecată care sunt acuzaţiile formulate împotriva sa, inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie şi nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia. De asemenea, inculpatul are dreptul de a nu contribui la propria sa acuzare.

În evaluarea probelor, organele judiciare pot apela la prezumţii simple (judiciare), în special în legătură cu anumite cerinţe ale tipicităţii obiective sau cu privire la tipicitatea subiectivă, însă pentru realizarea unei constatări a comiterii faptei tipice în condiţiile standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, aceste prezumţii simple trebuie să se plaseze în vecinătatea certitudinii, orice dubiu profitând inculpatului.

Constatând că din probele administrate în cauză nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa faptei de însuşire a sumelor de bani provenite din încasările efectuate de inculpat, fiind astfel incident cazul de stingere a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, Curtea a schimbat temeiul de achitare a inculpatului.

Prin Sentinţa penală nr. (…) din 27 noiembrie 2019, Judecătoria (…), în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală l-a achitat pe inculpatul (I) [fiul lui (…), născut la data de (…) în (…), jud. (…), CNP (…), cetăţenie română, căsătorit, studii superioare, tehnician dentar şi agent de vânzări la (S), fără antecedente penale, domiciliat în (…)] sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1)  Cod penal.

S-a constatat că persoana vătămată SC (Pv) SRL [cu sediul procesual ales în (…)] nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, inculpatul (I) a fost angajat al SC (Pv) SRL, în perioada 10.07.2017 – 13.11.2017 şi că, în perioada 13.10.2017 –  01.11.2017 inculpatul a încasat  de la clienții  societăţii suma de 10.108,54 lei, pentru care a emis chitanțe, sume de bani pe care nu le-a depus în contul societăţii.

Instanţa de fond a reţinut că, din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul (I) şi-a însuşit suma de bani încasată de la clienţii persoanei vătămate pentru satisfacerea unui interes personal al său sau al altuia. S-a arătat că, în mod constant, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond inculpatul a susţinut că a pierdut acei bani. Acesta a mai susţinut că nu a depus sumele încasate deoarece trebuia achitată reparaţia maşinii şi pentru că s-a aflat apoi în concediu medical, fapt confirmat de probele testimoniale coroborate cu înscrisurile de la dosar. Astfel, s-a reţinut că în data de 13.10.2017, care era zi de vineri, inculpatul a încasat de la clienţi suma de 4010,85 lei, sumă care este apropiată de valoarea estimativă a reparaţiilor autoturismului societăţii, fapt ce ar justifica susţinerile inculpatului că ar fi reţinut acea sumă pentru achitarea acestor reparaţii (estimate la 3500 lei ), aspect cunoscut de societate. În următoarea săptămână în 16 – 17.10.2017 inculpatul a făcut încasări de 2108,14 lei, iar în 24.10.2017 a încasat 3201.05 lei, în această zi intrând în concediu medical.

S-a reţinut că organul de urmărire penală nu a administrat niciun fel de probe din care să rezulte că în perioada faptei inculpatul ar fi cheltuit o sumă mai mare de bani, ar fi făcut o investiţie care să exceadă veniturilor acestuia sau că ar fi jucat la pariuri sau ar fi avut alte vicii.

S-a constatat că singurul argument al procurorului în sensul reţinerii vinovăţiei inculpatului este că acesta nu a încasat sumele de bani într-o singură zi, ci în mai multe zile, la diferite intervale de timp, fără a mai depune aceşti bani în contul persoanei vătămate pe parcursul a 4 sfârşituri de săptămână consecutive.

Instanţa de fond a apreciat că aceste aspecte nu dovedesc dincolo de orice îndoială că inculpatul şi-a însuşit acei bani în scop personal sau pentru altul şi, ţinând cont de carenţele investigative, că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului (I).

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, instanţa de fond a apreciat că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria (…), criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând desfiinţarea acesteia în sensul condamnării inculpatului (I) la o pedeapsă cu închisoarea just individualizată pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) rap la art. 308 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1)  Cod penal.

S-a susţinut că intenţia directă de însuşire a banilor de către inculpat este dovedită chiar prin modalitatea de acţiune a acestuia, care a încasat banii de la clienţii persoanei vătămate pe parcursul a aproximativ 3 săptămâni consecutive, fără a mai depune, aşa cum avea obligaţia, aceşti bani la sfîrşitul fiecărei săptămâni în contul persoanei vătămate.

S-a arătat că deşi declaraţiile martorilor nu sunt explicite, din ansamblul probelor administrate în cauză se poate deduce că inculpatul şi-a însuşit sumele de bani, pe care le-a folosit în interes personal şi că, în plângerea penală formulată persoana vătămată a precizat în mod expres că inculpatul a sustras şi a folosit în interes personal banii şi chiar dacă plângerea reprezintă actul de sesizare şi nu constituie o probă, s-a apreciat că nu se poate ignora această susţinere a reprezentantului legal al persoanei vătămate.

De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul nu a anunţat reprezentanţii societăţii că a „pierdut” banii, aceştia fiind anunţaţi de către clienţii societăţii, pentru că au fost refuzaţi datorită neplăţii pentru livrările anterioare, acesta fiind momentul în care reprezentanţii persoanei vătămate au luat cunoştinţă de faptul că o sumă mare de bani, încasată de inculpat, nu a fost predată de acesta la casierie.

În subsidiar s-a cerut să se schimbe încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1)  Cod penal în cea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod penal rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal, însă această cerere nu a mai fost susţinută de procurorul de şedinţă.

Inculpatul (I) a desfăşurat această activitate începând cu data de 05 iulie 2017, până în data de 14 noiembrie 2017, când, prin decizia nr. (…) din 13.11.2917 emisă de SC (Pv) SRL, raporturile de muncă au încetat cu acordul părţilor, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) din Codul muncii (fila 75 din dosarul de urmărire penală).

În data de 18 decembrie 2017, SC (Pv) SRL a formulat o plângere penală împotriva inculpatului (I) pentru comiterea infracţiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 Cod penal, gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 Cod penal, înşelăciune, prevăzută de art. 244 Cod penal, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzută de art. 311 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 Cod penală, uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 Cod procedură penală, solicitându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 13.722,19 lei, cu titlu de prejudiciu.

În susţinerea plângerii s-a arătat că începând cu luna iulie 2017, inculpatul (I), în calitatea sa de salariat al SC (Pv) SRL, a încasat de la clienţii acesteia diferite sume de bani, în total 13.722,19 lei, sumă pe care nu a depus-o la casierie sau în contul bancar al unităţii.

S-a mai arătat că inculpatul a sustras această sumă şi a însuşit-o în interes personal, acest fapt fiind recunoscut de inculpat în faţa societăţii.

În declaraţia dată în calitate de persoană vătămată în data de 24 iulie 2018 (filele 16-19 din dosarul de urmărire penală), (…), directorul general al SC (Pv) SRL a arătat că menţine plângerea formulată şi a arătat că, în perioada 13.10.2017 – 01.11.2017, inculpatul (I) a încasat de la clienţii societăţii suma totală de 10.108,54 lei, pe care nu a predat-o societăţii şi că, în discuţiile pe care le-au purtat, inculpatul a recunoscut că a primit de la clienţii societăţii suma de 13.722 lei, fapt pentru care a dorit să încheie o tranzacţie în acest sens, însă inculpatul a refuzat însă, ulterior, în 29 mai 2018, a încheiat trenzacţia de plată cu inculpatul, aceasta fiind autentificată la notar.

Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada 13 octombrie 2017 – 01 noiembrie 2017, inculpatul (I) a încasat de la clienţii SC (Pv) SRL suma totală de 13.722,19 lei, pentru care a emis chitanțe, dar nu a depus banii în conturile societății SC (Pv) SRL în maxim 7 zile de la încasare.

În declaraţia dată în calitate de suspect în data de 03 mai 2018 (filele 85-88 din dosarul de urmărire penală), inculpatul (I) a arătat că în perioada în care a fost angajat în funcţia de agent de vânzări al SC (Pv) SRL, avea atribuţii de livrare de produse (materiale dentare) cu autoturismul societăţii, la adresa clienţilor societăţii, în baza comenzilor lansate de aceştia. A arătat inculpatul că, în fapt, prelua marfa comandată de clienţi, primea factura emisă de SC (Pv) SRL şi transporta marfa la adresele clienţilor, cărora le preda şi facturile, încasa contravaloarea produselor, iar sumele de bani încasate le depunea în contul SC (Pv) SRL, deschis la (Bancă).

A precizat inculpatul că în cursul lunii noiembrie 2017, fără să poată preciza cu exactitate data, a constatat că îi lipseşte suma de 13.722 lei provenită din încasările de la clienţi şi, dată fiind această situaţie a încunoştinţat SC (Pv) SRL – Punctul de lucru de la (…) cu privire la lipsa acestei sume de bani, precizând că doreşte să rezolve această situaţie, prin plata eşalonată a acestei sume, sens în care s-a deplasat la (…), pentru a discuta acest aspect, însă nu au ajuns la o înţelegere întrucât nu a agreat propunerea făcută de societate.

Inculpatul a arătat că recunoaşte că a primit sumele de bani de la clienţii societăţii, pe care trebuia să le depună în contul acesteia în maxim 7 zile de la data încasării, dar nu le-a depus întrucât a constatat „pur şi simplu”, că aceste sume de bani lipsesc.

În declaraţia dată în data de 20 iunie 2018, în faza de urmărire penală, în calitate de inculpat, (I) a recunoscut din nou că a încasat sumele de bani şi fiind întrebat de organele de cercetare penală dacă şi-a însuşit suma de 13.772,19 lei care provine din încasările de la clienţii SC (Pv) SRL, inculpatul a arătat că a pierdut sumele de bani încasate şi din acest motiv nu le-a predat SC (Pv) SRL.

Totodată, inculpatul a menţionat că doreşte să repare prejudiciul cauzat şi că în data de 29 mai 2018 a încheiat o tranzacţie cu SC (Pv) SRL, prin care s-a obligat ca până în data de 20 mai 2019 să plătească suma de 13.722 lei şi că în data de 19 iunie 2018 a plătit prima rată de 1.150 lei.

Inculpatul (I) a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 12 noiembrie 2018 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) în dosarul nr. (…)/P/2017 sub acuzaţia comiterii infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal.

Potrivit ipotezei acuzatoriale, în perioada 13.10.2017 – 01.11.2017, inculpatul (I), în calitate de agent de vânzări la  SC (Pv) SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în repetate rânduri, şi-a însuşit în interes personal suma de 10.108,54 lei, provenită din încasările de la clienţii SC (Pv) SRL, pentru care a emis chitanţe.

În declaraţia dată în calitate de inculpat în data de 09 aprilie 2019 în faţa instanţei de fond (fila 18), inculpatul (I) a arătat că recunoaşte că a încasat sumele de bani de la clienţi şi că a emis chitanţe pentru aceste sume, însă nu şi le-a însuşit în interes personal, ci a pierdut banii.

A susţinut inculpatul că nu a depus aceste sume la bancă întrucât s-a aflat în concediu medical, iar autoturismul societăţii se afla în service, iar reprezentanţii SC (Pv) SRL i-au spus să ţină banii încasaţi la el, pentru a putea achita contravaloarea reparaţiilor la acest autoturism.

A arătat inculpatul că ţinea banii la el acasă sau în autoturism, în funcţie de cum îi încasa, iar când reprezentanţii societăţii i-au cerut să îi depună la bancă, pur şi simplu nu i-a găsit, aspect despre care a încunoştinţat societatea.

Totodată, inculpatul a precizat că a achitat aproape în întregime suma de bani, potrivit tranzacţiei încheiate cu SC (Pv) SRL, la data audierii mai având de achitat doar două rate.

Prin memoriul depus la dosar (fila 38 din dosarul instanţei de fond), SC (Pv) SRL a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză şi nu solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului, deoarece a încheiat un angajament de plată cu acesta, pe care inculpatul l-a respectat. Totodată, s-a precizat că din discuţiile purtate cu inculpatul au înţeles că acesta a pierdut banii şi nu şi i-a însuşit, iar refuzul plăţii imediate a sumei s-a datorat lipsei întregii sume. De asemenea, s-a mai arătat că din cauza lipsei de cooperare şi a faptului că în trecut societatea nu s-a mai confruntat cu situaţii similare cu alţi angajaţi, societatea a formulat plângerea penală, însă la momentul formulării memoriului, s-a apreciat că inculpatul nu a avut intenţia directă sau indirectă de a comite infracţiunea de delapidare.

În declaraţia dată în calitate de martor în data de 17 septembrie 2019 (fila 55 din dosarul instanţei de fond), (S.i.), soţia inculpatului, a arătat că în luna septembrie 2017 a început o relaţie de prietenie cu inculpatul şi că, într-o zi l-a văzut foarte supărat şi abătut şi i-a spus că are nişte probleme la locul de muncă, întrucât a pierdut o sumă de bani, pe care pur şi simplu nu o mai găsea şi că atunci nu a mai intrat în alte detalii, dar ştie că inculpatul a achitat în întregime acea sumă. Totodată, martora a arătat că inculpatul nu a avut şi nu are vicii şi nici datorii.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul (M), directorul general al SC (Pv) SRL din (…), a arătat că relaţia inculpatului (I) se ţinea cu biroul din (…) şi că, potrivit modului de lucru al societăţii, odată pe săptămână, de regulă vinerea, sau cel mai târziu lunea, agenţii de vânzări trebuiau să depună sumele de bani încasate în acea săptămână şi să înainteze biroului din (…) exemplarul roşu al chitanţei, cel verde rămânând la chitanţier.

A arătat că, la un moment dat, a constatat că inculpatul (I) nu a făcut depuneri mai mult de o săptămână, motiv pentru care l-a contactat telefonic, iar acesta a susţinut că nu a avut încasări.

Întrucât inculpatul (I) nu a depus mai mult de 3 săptămâni sume de bani, directorul de vânzări s-a deplasat la (…), unde a constatat că erau emise chitanţe, dar că banii nu au fost depuşi, motiv pentru care s-a luat legătura cu toţi clienţii care aveau facturi emise având ca agent de vânzări pe inculpat, unii confirmând că au primit chitanţe pentru sumele predate inculpatului, alţii că au achitat sumele şi că urmau să primească chitanţele de la inculpat.

A menţionat martorul că s-au purtat mai multe discuţii cu inculpatul care a spus ba că a avut o urgenţă şi că a cheltuit banii, ba că i-a pierdut, arătând că oricare dintre aceste variante este posibilă, el neştiind care dintre ele este reală.

În data de 13.11.2019, SC (Pv) SRL a depus la dosar o nouă adresă (fila 74 din dosarul instanţei de fond), prin care a precizat că înaintea formulării plângerii penale inculpatul (I) recunoscuse lipsa sumelor ce figurau încasate şi nedepuse, urmând a le depune în cel mai scurt timp, lucru pe care nu l-a făcut. S-a arătat că la data formulării plângerii penale societatea a considerat că inculpatul şi-a însuşit sumele în interes propriu, dar că, după înaintarea plângerii, inculpatul a încheiat o tranzacţie, pe care a respectat-o, iar ca urmare a faptului că tranzacţia a fost încheiată, societatea şi-a reconsiderat poziţia cu privire la intenţia directă sau indirectă a inculpatului de a comite infracţiunea de delapidare.

(M2), administratorul SC (Pv) SRL, audiat în calitate de martor în data de 19 noiembrie 2019 (fila 77 din dosarul instanţei de fond) a arătat că fiul său, martorul (M) este cel care se ocupă de societate pentru vestul ţării şi a lucrat direct cu inculpatul şi că fiul său l-a anunţat despre cele întâmplate, el sfătuindu-l să ajungă la o înţelegere amiabilă cu inculpatul.

A arătat martorul că nu s-a ajuns la încheierea tranzacţiei, motiv pentru care, prin avocaţii din (…) ai societăţii s-a formulat plângerea penală, dar ulterior, tatăl inculpatului s-a angajat să plătească prejudiciul, astfel că s-a încheiat o tranzacţie, care a fost respectată, suma fiind recuperată integral.
A precizat martorul că interesul societăţii era să-şi recupereze prejudiciul şi că nu a ştiut că plângerea penală nu poate fi retrasă, însă, având în vedere faptul că inculpatul este un tânăr lipsit de experienţă, care nu a realizat consecinţele faptei sale, s-a apreciat că societatea îşi poate reconsidera poziţia cu privire la intenţia inculpatului.

La solicitarea reprezentantului Ministerului Public de a preciza dacă la momentul formulării plângerii se ştia cu certitudine că inculpatul a sustras sumele de bani şi dacă acesta a recunoscut acest lucru în faţa reprezentanţilor societăţii, martorul a arătat că el nu a discutat direct cu inculpatul, dar că fiul său, martorul (M), i-a spus că inculpatul i-a comunicat că nu ştie ce a făcut cu banii şi că, la data formulării plângerii penale societatea a considerat că inculpatul şi-a însuşit banii în interes propriu din cauza întârzierii returnării sumelor.

(M3), directorul de vânzări al SC (Pv) SRL – (…), audiat în calitate de martor în data de 19.11.2019 (fila 78 din dosarul instanţei de fond), a arătat că în firmă există o procedură de lucru potrivit căreia clienţii care nu plătesc produsele în 30 de zile sunt blocaţi şi nu mai pot comanda marfă. A arătat martorul că, la un moment dat, mai mulţi clienţi i-au contactat pentru a le spune că deşi plătiseră marfa erau blocaţi, în acest mod aflându-se că inculpatul  (I) a încasat banii de la clienţi, a făcut borderouri, dar nu a depus banii la bancă. A precizat martorul că, pentru a lămuri situaţia, s-a deplasat personal la (…) şi a discutat cu inculpatul (I), care i-a spus că nu are banii şi nu ştie ce a făcut cu ei, motiv pentru care i-a dat un termen de câteva zile pentru a găsi o soluţie.

A menţionat martorul că inculpatul a venit la (…), unde din nou a susţinut, în mod constant, că nu ştie ce a făcut cu banii. De asemenea, martorul a arătat că la prima discuţie care a avut loc, când inculpatul a predat maşina, telefonul şi actele, au fost prezenţi el şi martorul (…), ocazie cu care, din nou, inculpatul le-a spus că nu ştie ce a făcut cu banii şi nu-şi aminteşte ca acesta să fi spus că i-a cheltuit.

În declaraţiile date în faţa acestei curţi de apel în şedinţa publică din 15 iunie 2020, martorii (M) (filele 50-52) şi (…) (fila 52) au arătat că nu exclud niciuna dintre posibilităţi şi anume, fie ca inculpatul să-şi fi însuşit banii, fie să-i fi pierdut, neavând nicio dovadă nici în sensul că i s-a însuşit, nici în sensul că i-a pierdut. Totodată, martorii au arătat că inculpatul nu a recunoscut în faţa lor niciodată că şi-a însuşit banii, spunând în mod constant că nu ştie ce a făcut cu ei.

Infracţiunea de delapidare constă în folosirea, însuşirea sau traficarea de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.

În varianta normativă a însuşirii, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de delapidare constă în sustragerea unor bunuri din patrimoniul persoanei vătămate de către persoana care le gestionează, urmată de însuşirea acestora de către gestionar, sustragerea echivalând cu scoaterea cu caracter definitiv a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmată de împosedarea gestionarului.

În speţă, inculpatul (I) are calitatea de funcţionar privat, gestionând, în calitatea sa de agent de vânzări, bunurile SC (Pv) SRL.

Curtea a constatat că din probele administrate în cauză s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă doar faptul că în perioada 13.10.2017 – 01.11.2017, inculpatul (I), în calitate de agent de vânzări la  SC (Pv) SRL a încasat de la clienţii societăţii suma totală de 10.108,54 lei, pe care nu a depus-o în contul societăţii.

Probele administrate în cauză nu fac dovada, la standardul de probă dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul (I) şi-a însuşit suma de 10.108,54 lei, încasată în perioada 13.10.2017 – 01.11.2017, de la clienţii SC (Pv) SRL.

Astfel, inculpatul (I) a susţinut în mod constant, în toate declaraţiile date pe parcursul procesului penal că nu ştie ce a făcut cu aceşti bani, iar în cauză nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că inculpatul şi i-a însuşit.

Alegaţia conţinută de plângerea penală formulată de persoana vătămată SC (Pv) SRL împotriva inculpatului (I) în sensul că inculpatul ar fi recunoscut în faţa societăţii că a sustras sumele de bani şi le-a folosit în interes personal nu a fost confirmată de niciuna dintre probele administrate în cauză, în declaraţiile date pe parcursul procesului penal administratorul societăţii, directorul general şi directorul de vânzări precizând că nu au vreo dată sau vreo probă nici în sensul că inculpatul şi-a însuşit această sumă de bani şi nici în sensul că inculpatul a pierdut-o, aceştia arătând în mod constant că la momentul formulării plângerii s-a considerat că inculpatul şi-a însuşit banii în interes personal datorită faptului că acesta a întârziat returnarea sumelor şi nu a dorit să încheie o tranzacţie cu societatea privind restituirea sumei.

Aşa cum s-a arătat în doctrină, în procesul penal există o legătură indisolubilă între sarcina probei şi prezumţia de nevinovăţie, iar acuzării îi incumbă sarcina de a oferi probe pentru a fonda dincolo de orice îndoială rezonabilă o declaraţie de vinovăţie şi de a indica persoanei trimise în judecată care sunt acuzaţiile formulate împotriva sa, inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie şi nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia. De asemenea, inculpatul are dreptul de a nu contribui la propria sa acuzare.

Împrejurarea că inculpatul a avut o poziţie oscilantă în ceea ce priveşte faptul că ţinut banii încasaţi pe durata a patru săptămâni la el, arătând fie că a fost în concediu medicale, fie că urma să-i folosească pentru a achita contravaloarea reparaţiei autoturismului nu are relevanţă, nefiind de natură să dovedească faptul că inculpatul şi-a însuşit banii.

Totodată, în procesul penal, în evaluarea probelor, organele judiciare pot apela la prezumţii simple (judiciare), în special în legătură cu anumite cerinţe ale tipicităţii obiective sau cu privire la tipicitatea subiectivă, însă pentru realizarea unei constatări a comiterii faptei tipice în condiţiile standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, aceste prezumţii simple trebuie să se plaseze în vecinătatea certitudinii, orice dubiu profitând inculpatului.

Astfel fiind, nu putea fi primită susţinerea reprezentantului Ministerului Public în sensul că singura concluzie logică este că inculpatul şi-a însuşit banii, având în vedere faptul că a existat o perioadă destul de lungă în care acesta a încasat o sumă destul de mare de bani, pe care nu a predat-o la casierie şi că nu este posibil ca inculpatul să fi pierdut sumele de bani încasate, câtă vreme în fiecare vineri trebuia să depună la bancă sumele încasate în acea săptămână.

Curtea a constatat că instanţa de fond, deşi  în mod întemeiat a reţinut că din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul (I) şi-a însuşit suma de bani încasată de la clienţii SC (Pv) SRL pentru satisfacerea unui interes personal al său sau al altuia, a dispus achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală.

Or, pentru a reţine cazul de stingere a acţiunii penale prevăzut art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală este necesar ca din probele administrate să rezulte că fapta există, constituie infracţiune, însă nu a fost comisă de inculpat, ci de o altă persoană (determinată sau nedeterminată), sintagma nu există probe trebuind raportată nu la fapta investigată, ci la persoana acuzată de comiterea faptei investigate.

În situaţia în care, în urma evaluării probelor administrate în cauză rezultă fie că fapta nu există în materialitatea ei, deoarece nu a fost comisă, fie că există un dubiu cu privire la comiterea infracţiunii (in dubio pro reo), temeiul în baza căruia se stinge acţiunea penală este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală.

În consecinţă, constatând că din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa faptei de însuşire a sumelor de bani provenite din încasările efectuate de inculpatul (I) în perioada 13.10.2017 – 01.11.2017, de la clienţii SC (Pv) SRL, Curtea a constatat că în cauză este incident cazul de stingere a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, considerent pentru care, admiţând apelul declarat de parchet, a schimbat temeiul de achitare a inculpatului de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de delapidare în formă continuată, din cel prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, în cel prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) împotriva sentinţei penale nr. (…) din 27 noiembrie 2019 pronunţată de Judecătoria (…) în dosarul nr. (…)/2018, a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi rejudecând, a fost schimbat temeiul soluției de achitare dispuse în mod temeinic de prima instanță cu privire la inculpatul (I) în privința acuzației de comitere a infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) Cod penal rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal din dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală în cele ale art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, întrucât din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă existența faptei de însușire a sumelor de bani provenite din încasările efectuate de inculpat de la clienții SC (Pv) SRL.