Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat, în ședința de la începutul acestei săptămâni, numirea la DIICOT a mai multor procurori. Printre aceștia se află și procurorul George Florin Sas, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Considerat un foarte bun profesionist, procurorul George Florin Sas a fost numit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în ianuarie 2016, în urma promovării examenului de capacitate de la finalul anului precedent.
În 2020 a cerut promovarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, dar cererea i-a fost respinsă. I-a fost acceptată însă în acest an, astfel că s-a mutat la parchetul județean începând cu 2 martie 2022.
A fost declarat admis la interviul din 18 octombrie 2022 pentru numirea ca procuror la DIICOT.