Nu au stat niciodată la sat și nici nu au făcut agricultură din generație în generație. Dimpotrivă, lucrau într-o importantă multinațională din domeniul telecomunicațiilor și locuiau în India, în Mumbai. Însă întâlnirea cu un lider spiritual i-a făcut să înțeleagă că în viață sunt lucruri mult mai importante decât cariera. Așa că, alături de cei doi copii ai lor, au cumpărat o casă și teren la Șinteu, în Bihor. Acolo au înființat o plantație de alun si zmeur și vor să dezvolte o mică fabrică de produse naturale. Aceasta este, pe scurt, povestea familiei Lerescu, care a demonstrat că a face ceea ce îți place în viață duce întotdeauna la succes.
Liderul spiritual care le-a deschis ochii
Povestea lui Bogdan Lerescu și a familiei sale începe în urmă cu 5 ani. Pe atunci avea un job bine plătit într-una dintre cele mai mari companii multinaționale din domeniul telecomunicațiilor. ”Locuind între India, Europa și Africa, am căutat un sens mai larg pentru viață. Ajungând într-un ashram (templu) și având șansa de a cunoaște un mare maestru yogin (Sadhguru), am avut revelația că o viață aproape de natură, producând cât mai mult din hrana proprie în gospodărie și reducând dependența de supermarket poate fi o cale spre o viață în tihnă, mai simplă și, poate, mai frumoasă”, povestește Bogdan Lerescu.
Tânărul și soția sa, Ioana, nu au trăit niciodată la țară, dar au mărturisit că au iubit natura și mereu au cumpărat fructele și legumele de la producătorii autohtoni, pentru că întotdeauna aveau alt gust. “Se spune că dacă îți asculți sufletul, nu ai cum să dai greș. Astfel am făcut și noi. Gândurile noastre se învârteau în jurul întrebării «cum ar fi dacă într-o lume din ce în ce mai nesigură, ai putea crea ceva sigur, sustenabil și sănătos pentru tine și cei dragi?»”, mărturisesc cei doi.
Așa au început să caute un loc cât mai departe de zgomotul orașului. Și l-au găsit în Șinteu, un sat de pe Muntele Șes, din Bihor, unde populația este majoritar slovacă. Bogdan și Ioana au cumpărat acolo o casă în care s-au mutat cu cei doi ai lor și 14 hectare de teren. ”Aici am demarat un proiect pentru a înființa o plantație de alun si zmeur pe aproximativ 6 hectare, cu o mică fabrică de bunătățuri naturale din producție proprie – Safala Organic Farm Șinteu”, explică tânărul.
Proiect cu 800.000 de euro, bani europeni
Și-au dorit încă de la început să producă organic: ”Asta nu înseamnă doar evitarea folosirii produselor de sinteză chimică – pesticide, erbicide. Este o activitate mult mai interesantă, provocatoare și satisfăcătoare. În cultura organică folosim căi de a promova un mediul de cultură complet, sănătos, productiv și durabil. Fără îndoială, conexiunea cu natura îți face bine, indiferent de spațiul cultivat. Aerul curat și activitatea fizică îți îmbunătățește sănătatea. Plăcerea de a observa natura și bucuria succesului culturii ajută la îmbunătățirea stării de bine. Alegând să cultivam organic, avem câteva beneficii suplimentare: susținem mediul natural prin respectarea și conectarea cu natura, ne bucuram de fructe care ne asigură o alimentație sănătoasă”, explică Bogdan Lerescu.
Proiectul celor doi soți a primit fonduri de peste 800.000 de euro prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar contribuția lor proprie a fost de aproape 90.000 de euro.
Odată cu demararea proiectului, neavând experiența necesară în horticultură, Bogdan a început cursurile Facultății de Horticultură, specializarea Horticultură, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, pe care le-a absolvit în acest an. ”Aici am petrecut patru ani, timp în care am cunoscut oameni deosebiți în persoana cadrelor didactice, a colegilor și a numeroaselor contacte care ne ajută și ne consiliază în continuare. Astăzi producem deja zmeură ecologică, îngrijim alunii tineri și suntem impresionați zi de zi de miracolele naturii. Construim o afacere de familie pornită de la zero și care are un singur scop – producția de hrană sănătoasă pentru clienții noștri si pentru noi”, a povestit Bogdan Lerescu pentru USAMV Cluj–Napoca.
În ceea ce privește fabrica de procesare, familia Lerescu spune că acolo va produce de la dulcețuri și sucuri până la unt de alune ori alune învelite în diverse cruste.