Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, toate obiecțiile de neconstituționalitate care au vizat Legile Justiției. Sesizările au fost formulate de Avocatul Poporului, de către deputați ai USR, ai AUR și deputați neafiliați și s-au referit la Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Comunicatul Curții Constituționale:
În ședința din 9 noiembrie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a decis:
1. Cu majoritate de voturi în privința art.88 alin.(2), art.206 teza finală, art.234 alin.(2), art.271 și art.290 din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor și cu unanimitate de voturi în privința Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, în ansamblul său, precum şi la celelalte dispoziții din aceasta, a respins, ca neîntemeiată, după conexare, obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Avocatul Poporului și de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și neafiliați și a constatat că Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, în ansamblul său, precum și dispozițiile art.17 alin.(5), art.21 alin.(4), art.22, art.25, art.26 alin.(1), art.33 alin.(1), art.43 alin.(2), art.45 alin.(1), art.59 alin.(3) și (4), art.63 alin.(1), art.75 alin.(5), art.88 alin.(2), art.89, art.114, art.115, art.117 alin.(6), art.121 alin.(4), art.128, art.132, art.133, art.135, art.139, art.140, art.141, art.143 alin.(2), art.145-149, art.150, art.160 alin.(6), art.167, art.169 alin.(8), art.172 alin.(8), art.188 alin.(4), art.206, art.228 alin.(5)-(7), art.234 alin.(2), art.235 alin.(2), art.269 alin.(16), art.271, art.273 alin.(1) lit.c) și d), art.275 alin.(1), (3) și (6), art.277 alin.(6), art.278 alin.(2), art.279, art.283, art.284 alin.(5), art.289 alin.(2), art.290 și ale anexei nr.1 pct.B art.2 lit.b) la aceasta sunt constituționale în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate.
2. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și neafiliați și a constatat că Legea privind organizarea judiciară, în ansamblul său, precum și dispozițiile art.13, art.15 alin.(1), art.21 alin.(6), art.28, art.30 alin.(1), (3) și (5), art.31 alin.(4) teza a doua, art.34 alin.(3), art.36 alin.(3) și (8), art.45 alin.(1), (2) și (4), art. 54 alin. (2) și (5), art.57, art.58 alin.(4) și (5), art. 68 alin.(3) și (4), art.70, art.82 alin. (2) și (3) teza a doua, art. 90 alin. (2) și (3) teza a doua, art.93, art. 97 alin. (2) și (3) teza a doua, art. 107 alin. (2), art.115 alin.(1), art.150 și art.159 din aceasta sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
3. Cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art.27 alin.(2) teza finală și cu unanimitate de voturi cu privire la Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi la celelalte dispoziții din aceasta, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și neafiliați și a constatat că Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi dispozițiile art.8 alin.(3), art.14 alin.(3) și (4), art.22 alin.(3), art.27 alin.(2), art.29 alin.(1), art.31 alin.(1), art.40, art.41, art.49 alin.(5) și alin.(7)-(9), art.51 alin.(3), art.53 alin.(2), art.57 alin.(4) și (6) și art.59 alin.(3) din aceasta sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
II. În aceeași ședință, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi a respins, ca inadmisibile, obiecțiile de neconstituționalitate formulate de 38 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și neafiliați, cu privire la Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.
DOCUMENT – Comunicatul CCR referitor la deciziile în cazul Legilor Justiției: