Jurisprudență | Comunicare informaţii de interes public. Baroul de avocaţi nu este autoritate sau instituţie publică în înţelesul art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 06.03.2020 şi înregistrată sub nr.(…)/86/2020, reclamantul Sindicatul Independent al Juriştilor din România – prin preşedinte a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Baroul Suceava ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia să comunice:

• o copie certificată de pe actele de înfiinţare (constituire) ale entităţii „Baroul Suceava”;
• o copie certificată de pe actele de înfiinţare (constituire) ale entităţii „Uniunea Naţională a Barourilor din România” („UNBR”), uniune din care face parte „Baroul Suceava”;
• o copie certificată de pe statutul „Baroului Suceava” (nu de pe statutul profesiei de avocat);
• o copie certificată de pe statutul entităţii „Uniunea Naţională a Barourilor din România” („UNBR”);
• o copie certificată a actelor jurisdicţionale şi/sau normative care ar fi îndrituit entităţile precizate să folosească denumirile şi însemnele profesiei de avocat: Baroul Suceava şi/sau Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Prin sentinţa nr. (…) din 17 septembrie 2020 Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis – în parte – acţiunea şi a obligat pârâtul să comunice reclamantului actele care reglementează organizarea şi funcţionarea Baroului Suceava; a respins celelalte capete de cerere.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtul Baroul Suceava şi recurs incident reclamantul Sindicatul Independent al Juriştilor din România – prin Preşedinte, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului său, pârâtul a apreciat că soluţia dată de către instanţa de fond este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material cuprinse în Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în condiţiile în care, orice persoană interesată are acces neîngrădit la întreaga informaţie relativă la organizarea şi funcţionarea barourilor, acestea fiind înfiinţate prin Lege şi desfăşurându-şi activitatea în conformitate cu prevederile legale şi cele ale Statutului profesiei de avocat.

A arătat că neputând fi calificate drept asociaţii – persoane juridice de drept privat, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi barourile, ca persoane juridice dispunând de prerogative de drept public şi având o misiune de serviciu public, nu sunt şi nu au fost niciodată nici în sfera de aplicare a Legii nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fondaţiuni) şi nici în domeniul de aplicare a O.G. nr. 21/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu consecinţa că ele nu dobândesc personalitate juridică prin hotărâre judecătorească, ci prin lege sau act normativ cu forţă egală; că Ordinului profesional al avocaţilor din România îi sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale în materie – Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; că atât structura centrală (Uniunea Naţională a Barourilor din România), cât şi structurile teritoriale (Barourile) ale ordinului avocaţilor din România au fost înfiinţate şi, în mod succesiv, transformate, prin lege sau prin alte acte normative cu putere de lege.

Din anul 1864 când a fost legiferată apariţia corpului de advocaţi si până în prezent, organizarea şi funcţionarea Corpului profesional al avocaţilor din România s-a realizat exclusiv în temeiul unor acte normative speciale, cele mai importante fiind Legea din 1907 pentru organizarea Corpului de Advocaţi, Legea din 1923 pentru organizarea şi unificarea Corpului de Avocaţi, Legea din 1931 pentru organizarea Corpului de Avocaţi, Decretul-lege din 1939 pentru numirea şi funcţionarea comisiunilor interimare la Uniunea avocaţilor şi la Barourile avocaţilor din ţară, Legea din 1940 pentru organizarea Corpului de Avocaţi din România, Legea din 1948 pentru desfiinţarea Barourilor şi înfiinţarea Colegiilor de Avocaţi din România, Decretul din 1950 privitor la profesiunea de avocat, Decretul din 1954 pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în Republica Populară Română, Decretul-lege din 1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România şi Legea nr.51 din 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat cu modificările şi completările ulterioare.

Studiul corelativ al actelor normative enumerate, conduce la concluzia indubitabilă că există o continuitate juridică a ordinului profesional al avocaţilor, de la înfiinţarea acestuia şi până în prezent. Astfel, la nivel teritorial, structurile ordinului avocaţilor au purtat, succesiv, denumirile de corp de advocaţi/avocaţi barou, colegiu de avocaţi şi, din nou, barou. Aceste structuri au fost înfiinţate prin lege în anul 1864 şi au dobândit personalitate juridică, tot prin lege, în anul 1907. Actele normative ulterioare (fie lege, fie act cu valoare de lege) fie au modificat organizarea şi funcţionarea structurilor teritoriale ale ordinului avocaţilor, fără a viza însăşi existenţa lor, fie au afectat existenţa lor, dar în acest din urmă caz nu a fost niciodată vorba despre o suprimare pură şi simplă a existenţei şi a personalităţii juridice, ci întotdeauna şi de înfiinţarea, prin acelaşi act, a unei noi structuri, tot cu personalitate juridică.

În toate cazurile este deci vorba despre operaţiunea juridică a transformării persoanei juridice, operaţiune juridică având caracter complex, realizată întotdeauna prin una şi aceeaşi lege (sau act echivalent), vechea persoană juridică încetându-şi existenţa concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei persoane juridice noi, noua persoană juridică fiind succesoarea universală şi, deci, continuatoarea prin transformare a vechii persoane juridice.

Deşi aparent, prin Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948, barourile şi-ar fi încetat existenţa, în realitate legiuitorul a utilizat metoda transformării persoanei juridice prin unul şi acelaşi act normativ cu putere de lege fiind suprimate persoanele juridice existente (colegiile de avocaţi şi Colegiul Central al Colegiilor de Avocaţi), dar în acelaşi timp, au fost înfiinţate, în locul lor şi ca succesoare universale, barourile şi Uniunea Avocaţilor din România.

Constituirea persoanelor juridice succesoare universale s-a făcut deci direct în temeiul decretului-lege, de plin drept, iar termenele prevăzute de acest act normativ se referă exclusiv la constituirea, prin alegeri, a noilor organe de conducere ale structurilor ordinului avocaţilor, iar nu la înfiinţarea însăşi a noilor persoane juridice.

Faţă de toate aceste argumente de natură a demonstra că în realitate reclamanta are la îndemână toate informaţiile de interes, exact ca şi orice persoană prezumată a cunoaşte Legea, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea în totalitate a sentinţei atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii dedusă judecăţii ca nefondată.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 Cod proc. civilă.

La data de 23 martie 2021, reclamantul a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi totodată, a formulat şi recurs incident.

Prin întâmpinare a arătat că cererea sa vizează punerea la dispoziţie a actelor de constituire ale „Baroului Suceava” şi nu a celor privind organizarea; că recursul/răspunsul recurentului pârât răspunde la altă întrebare decât cea pusă de reclamant şi ca atare, practic, nu răspunde; că răspunsul la informaţiile solicitate trebuia obligatoriu întemeiat pe dispoziţiile art. 194, 202, 205, 209, 226 Cod Civil; că întreaga reglementare a avocaturii şi profesiei de avocat, începând de la Legea nr. 1709/1864 şi până la Legea nr. 51/1995 rep. priveşte „organizarea şi exercitarea profesiei”, în cuprinsul acestei reglementări negăsindu-se dispoziţii privind „înfiinţarea” formelor de organizare a profesiei; că afirmaţia recurentului precum că Legea a înfiinţat barourile nu doar că nu răspunde cererii sale, dar este şi esenţial eronată.

Motivându-şi apelul incident, reclamantul şi-a întemeiat un prim motiv de recurs pe dispoziţiile art. 488 (1) pct. 5 Cod proc. civilă, apreciind că respingerea cererii sale este practic nemotivată, încălcând astfel regulile procedurale care obligă la motivarea hotărârii judecătoreşti.

A invocat articolele 1,2,3,4 şi 5 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, susţinând că raportat la aceste dispoziţii, faţă de cererea sa care viza alte informaţii publice decât cele din oficiu, dar privind tot activitatea instituţiei vizate, instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi întemeiată pe motive străine de natura cauzei.

Totodată, şi-a întemeiat recursul şi pe dispoziţiile art. 488 (1) pct. (6) şi (8) din Codul de procedură civilă pe care le consideră aplicabile în cauză, întrucât în mod eronat instanţa de fond a respins şi cererea sa de furnizare de informaţii privind structura din care face parte recurenta „Uniunea Naţională a Barourilor din România”. A solicitat ca în rejudecare să se dispună obligarea recurentului la comunicarea informaţiilor solicitate prin prisma temeiurilor legale aferente care înconjoară actul constitutiv al oricărei persoane juridice: Legea, actul constitutiv sau statutul sunt cele trei forme prevăzute de lege pentru a determina înfiinţarea (art. 194 NCC), data dobândirii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice (art. 205 NCC), data dobândiri capacităţii de exerciţiu (art. 209 NCC), înregistrarea (art. 202 NCC), conţinutul capacităţii de folosinţă (art. 206 (2) NCC) şi dobândirea denumirii (art. 226 NCC).

Recursul formulat de către Baroul Suceava este întemeiat.

În primul rând, curtea a constatat că se impune a se stabili în ce măsură cererea formulată de reclamantul recurent intră în sfera de reglementare a Legii nr. 544/2001, a cărei aplicare greșită o invocă recurentul pârât, întrucât, în temeiul art. 22 din acest act normativ, petentul are acces la instanța de contencios administrativ, care are doar competența de a verifica în ce măsură dreptul la acces la informațiile publice a fost lezat, iar în caz afirmativ, să dispună obligarea instituției la furnizarea informațiilor de interes public solicitate.

Astfel, este necesar a se clarifica în ce măsură pârâtul recurent are calitatea de autoritate publică sau instituție publică, conform Legii nr. 544/2001.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, se supunprevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici.

Din analiza statutului legal al pârâtului rezultă că baroul de avocați, ca structură județeană a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), nu are conform Legii nr. 544/2001 statut de autoritate sau instituție publică, întrucât pentru a dobândi o astfel de calitate, este necesar ca entitatea să utilizeze sau să administreze resurse financiare publice. Or, pârâtul recurent și UNBR, nu utilizează resurse financiare publice, bugetul acestora fiind constituit din resurse de altă natură.

Astfel, conform art. 60 alin. 1-3 din Legea nr. 51/1995, UNBR este formată din toate barourile din România, este persoană juridică, are patrimoniu și buget propriu format din contribuția barourilor în cote stabilite de Congresul avocaților. De asemenea, art. 44 prevede că avocatul este obligat să ţină evidenţele cerute de lege şi de statut cu privire la cauzele în care s-a angajat şi să achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei. Art. 50 stipulează suplimentar că Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu și contribuţia avocaţilor la realizarea bugetului este stabilită de consiliul baroului.

Ținând seama de aceste aspecte, Baroul Suceava nu poate fi parte în raportul de drept material administrativ grefat pe exercitarea dreptului recunoscut de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, întrucât nu utilizează resurse financiare publice.

Prin urmare, curtea a concluzionat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001 și, pentru considerentele învederate, în temeiul art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă raportat la art. 22 din Legea nr. 544/2001 și a art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, a admis recursul formulat de Baroul Suceava, a casat în parte sentința nr. 548 din 17.09.2020 a Tribunalului Suceava și, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată, în integralitate.

Curtea a apreciat și că recursul incident formulat de Sindicatul Independent al Juriștilor din România este neîntemeiat, pentru aceleași considerente învederate cu prilejul analizării recursului pârâtului. Câtă vreme acesta din urmă nu are calitatea de autoritate sau instituție publică în înțelesul Legii nr. 544/2001, motivele de recurs ale reclamantului sunt lipsite de relevanță.