Doi candidați la examenul de absolvire a INPPA au obținut punctajul maxim – 50 de puncte – la proba scrisă 1, desfășurată pe 6 noiembrie. Este vorba despre Andrei Ivan, din Baroul București, și Adina Ciorba, din Baroul Timiș. La aceeași probă, cei cinci candidați din Bihor și Satu Mare au fost declarați admiși. Unul dintre aceștia, Sebastian Daniel Safta, a adunat 46 de puncte, printre cele mai mari punctaje din examen.
Cei doi candidați care au atins punctajul maxim au luat 10 pe linie la toate cele cinci materii: Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Drept penal, Drept civil, Drept procesual penal și Drept procesual civil.
Cei trei candidați din Bihor, care sunt identificați prin coduri, au strâns 30, respectiv 38 de puncte (doi dintre ei). Din Satu Mare au participat doi candidați: Sebastian Daniel Safta și Octavia Georgiana Anițaș Solomon, care au întrunit un punctaj de 46, respectiv 36 de puncte.
Sebastian Safta este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca – promoția 2018. Este avocat în Baroul Satu Mare din 2020 și activează în cadrul societății de avocați Mureșan-Silaghi din Satu Mare. Sebastian Safta a realizat mai multe materiale care au fost publicate de BihorJust:
- Calculul termenului de introducere a plângerii prealabile în cazul infracțiunii de abandon de familie – pentru neplata pensiei de întreținere timp de 3 luni
- Reguli privind legitimarea persoanelor de către organele de Poliție
- Crearea unui cont fals pe rețelele de socializare – INFRACȚIUNE
- Dreptul martorului de a fi asistat de un avocat în fața organelor de urmărire penală
- Compensații financiare acordate victimelor unor infracțiuni intenționate comise cu violență
Din cei 330 de candidați la examenul de absolvire a INPPA, 28 au fost declarați respinși.
Potrivit INPPA, contestațiile la rezultatele probei scrise 1 (contestații la punctaj) vor putea fi formulate până cel târziu vineri, 11 noiembrie 2022, ora 14:00.
DOCUMENT – Rezultatele la proba scrisă 1 din data de 6 noiembrie 2022, la examenul de absolvire a INPPA:
Comments 1