Un teren din centrul orașului bihorean Marghita, pe care doi localnici vor să-l cumpere, stârnește dispute între primarul Marcel Sas Adăscăliții și președintele comisiei de buget-finanțe din administrația orașului bihorean, Anton Arkosi. Dacă pe cel din urmă și pe membrii comisiei cererea celor doi marghiteni și un proiect scris i-au convins că intenția este de “dezvoltare voluminoasă în zonă “, primarul are altă perspectivă. “Nu trebuie să ne vindem ușor și simplu numai pentru că sunt oameni care au case acolo, trebuie să avem garanții notariale pentru investiții”, consideră primarul Adăscăliții.
”Avem nevoie de garanții”
Discuția s-a iscat după ce comisia de buget-finanțe din Consiliul local Marghita a dat “undă verde” pentru evaluarea unui teren de 1600 de metri pătrați în centrul orașului, în urma unei solicitări de cumpărare făcute doi localnici. Primarul Sas Adăscăliții a intervenit în discuțiile din Consiliul local, explicând că legiuitorul obligă administrația locală să vândă terenul celor doi solicitanți care au în zonă o casă de 350 de metri pătrați. Însă edilul nu e convins că aceștia vor să facă investiții.
“Această situație, cu această cerere e de peste 10 ani. Cei doi domni au tot venit cu diverse randări, cu diverse proiecte, dar nu au făcut nimic. În situația altor persoane fizice sau juridice cărora le-am vândut terenuri, aceștia au demonstrat că vor să facă investiții. Am avut nenumărate întâlniri cu cei doi domni și le-am spus că voi iniția un proiect de hotărâre când vor garanta investiția pentru că de promisiuni că vom face investiții, că vom amenaja, că vom face nu știu ce magazin mare, nu știu ce hotel, eu sunt sătul. Noi avem nevoie de garanții, domnilor”, a spus Marcel Sas Adăscăliții.
Primarul cere ca viitorii proprietari să garanteze în scris, în fața notarului, că fac investiții. “Noi trebuie să avem o înțelegere notarială prin care dânșii își justifică și își asumă o investiție planificată. De exemplu, dacă fac un magazin, în primii doi ani trebuie să își asume că fac fundația… Este vorba despre un teren în mijlocul orașului, vindem, dar condiționat: dacă în termen de 5,6 ani nu ți-ai făcut investiția, pierzi terenul. Pierzi la valoarea la care ai plătit, îți dăm banii înapoi, nu e o problemă. Nu pierzi de tot, dar pierzi posibilitatea de a intra în posesia lui”, sunt argumentele primarului Sas Adăscăliții.
Expropriați pentru interes local
Șeful Primăriei Marghita ia în calcul să îi expropieze pe cei doi solicitanți ai terenului, dacă nu demonstrează că fac o investiție. Aceasta fiindcă în zonă traficul e aglomerat și ar fi necesară lărgirea unor străzi. “Pe acel teren, dacă ne uităm bine pe hartă, ar putea exista posibilitatea unui interes local să facem o stradă de legătură între Bălcescu și Republicii. Le-am spus celor doi domni că, până ne gândim noi că vrem să facem o stradă acolo și ne-ar interesa o expropriere a terenului, să se gândească și dânșii bine dacă vor să facă ceva concret pentru oraș și să-și asume notarial”, a somat primarul.
Ca să fie sigur că demersul său a fost bine înțeles, acesta a atras atenția că “după ce am vândut un teren nu mai avem nici o autoritate, fiecare proprietar face ce vrea cu el… Noi, cu toții, răspundem în fața cetățenilor pentru că e bunul nostru public”, a pledat edilul șef al Marghitei.
Primarul Marcel Sas Adăscăliții e foarte atent la fiecare cerere de vânzare și pentru că Primăria nu mai deține terenuri. De exemplu, pentru a demara proiectul parcului industrial a fost necesar să cumpere câteva hectare de teren.