Jurisprudență | Autoritatea de lucru judecat în situaţia în care se solicită pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate într-un alt dosar

Potrivit art. 430 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Sentința civilă (…)/ 18 martie 2021 a Curții de Apel Brașov

Prin sentința civilă nr. (…)/02.09.2015 pronunțată în dosarul nr. xxxx/197/2015, Judecătoria Brașov a respins contestația la executarea silită formulată de contestatorul A., reprezentat de avocat D., în contradictoriu cu intimata C. S.A., inclusiv petitul subsidiar privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în acel dosar.
De asemenea, prin decizia nr. (…)/A/28.06.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov în aceleaşi dosar s-a dispus admiterea apelului declarat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. (…)/2015 a Judecătoriei Brașov, pe care a modificat-o în parte, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata C. S.A. însă s-a dispus respingerea cererii apelantului contestator de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În acest sens, tribunalul a precizat că cererea apelantului contestator de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă deoarece taxa judiciară de timbru se recuperează, de contestatorul căruia i s-a admis contestația la executare, în procedura  instituită de art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, iar efectuarea altor cheltuieli de judecată nu s-a dovedit.

Instanţa de apel a pretins că prin intermediul deciziei civile nr. (…)/A/28.06.2016, tribunalul nu i-a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ci a constatat doar inexistenţa unor dovezi privind alte cheltuieli de judecată în afară de taxa de timbru însă prin dispozitivul deciziei menţionate, s-a menţionat în mod expres că se respinge cererea apelantului contestator de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, este întrunită condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, temeiul juridic al prezentei acţiunii reprezentându-l tot culpa procesuală în promovarea acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. xxxx/197/2015 al Judecătoriei Braşov.

De altfel, chiar prin intermediul Deciziei nr.59/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de către recurentul reclamant,  s-a subliniat că atât sub reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, cât și sub cea a actualului cod, literatura de specialitate și jurisprudența au fost unanime în a accepta posibilitatea pentru cel care câștigă procesul – și care, din varii motive, fie nu solicită cheltuielile de judecată prilejuite de susținerea acestuia în chiar cursul procesului ori, deși le solicită, instanța omite să se pronunțe asupra lor – de a le recupera pe calea unei acțiuni separate și autonome față de litigiul care le-a generat, acțiune ce poate fi formulată în termenul general de prescripție de 3 ani de la soluționarea definitivă a acestuia (pct.75).

Aşadar, instanţa supremă a subliniat că situaţia premisă a posibilităţii părţii care a câştigat procesul de a recupera cheltuielile de judecată pe calea unei acțiuni separate și autonome față de litigiul care le-a generat o reprezintă faptul că nu a solicitat aceste cheltuieli chiar în cursul procesului ori, deşi le-ar fi solicitat, instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra lor.

Or în speţă, rezultă că recurentul reclamant a solicitat aceste cheltuieli chiar în cursul procesului care le-a generat şi instanța de apel s-a pronunţat asupra lor, dispunând respingerea acestora, întrucât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, sarcina probei revenind celui ce solicită aceste cheltuieli.

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată că prin Decizia civilă nr. (…)/Ap/22.09.2020 a Tribunalului Braşov – Secţia I civilă, s-a dispus următoarele:

„Admite cererea de apel formulată de apelantul reclamant A., […], cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat B., în […], în contradictoriu cu intimata pârâtă C. SA, cu sediul în […], împotriva sentinței civile nr. (…)/12.12.2019 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2019 și, în consecință:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal recurenta pârâta C. S.A., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi rejudecând în fond procesul, să se dispună respingerea apelului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art.430-431 Cod procedură civilă, întrucât există autoritate de lucru judecat în cauza, existând tripla identitate de obiect, părţi şi cauza, raportat la petitul subsidiar din cuprinsul acţiunii formulate în dosarul nr. xxxx/197/2015, privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Părţile sunt aceleaşi, reclamantul A. şi pârâta C. S.A, cauza este dată de culpa procesuală în cadrul dosarului nr. xxxx/197/2015 iar în privinţa obiectului, aceste cheltuieli au fost solicitate atât în cadrul dosarului nr. xxxx/197/2015, fiind respinse cu titlu definitiv prin Decizia nr. (…)/A/28.06.2016 pronunţată da Tribunalul Braşov, dar şi prin intermediul prezentei acţiuni.

Prin Sentinţa nr. (…)/02.09.2015, acţiunea a fost respinsă în tot, fiind respinse astfel inclusiv cheltuielile de judecată iar prin Decizia nr. (…)/A/28.06.2016 pronunţată în dosarul nr. xxxx/197/2015, Tribunalul a respins cererea apelantului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constatând că nu s-a dovedit efectuarea altor cheltuieli de judecată, în afară de taxa judiciară de timbru.

Cu privire la fondul cauzei, s-a învederat că această chitanţă depusă în prezentul dosar se referă la un avans de onorariu, însă nu se face dovada că acest avans de onorariu s-a achitat pentru dosarul nr. xxxx/197/2015 iar domnul avocat D. a asigurat reprezentarea reclamantului în mai multe dosare, inclusiv în dosarul de insolvenţă privind-o pe debitoarea S.C. E. S.R.L. (societate pe care susnumitul a condus-o).
În plus, chitanţa prezintă urme de ştersături, aşa încât nu se poate face dovada clară privind plata concretă a sumei pretinse, neputându-se stabili realitatea acestor cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că ar fi aplicabilă în speţă Decizia nr.59/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a stabilit că este posibil ca partea care solicită pe cale separată, obţinerea cheltuielilor de judecată efectuate într-un alt litigiu, să solicite, de asemenea, şi cheltuielile de judecată pentru acest litigiu.

S-a subliniat că indicarea cuantumului cheltuielilor de judecată, precum şi dovedirea acestora se impune a fi făcută până la data închiderii dezbaterilor în fond doar în situaţia în care aceste cheltuieli au fost solicitate printr-un petit accesoriu cererii introductive iar partea stăruie în obţinerea cheltuielilor odată cu soluţionarea fondului cauzei.

Recurentul reclamant A. a depus întâmpinare cu privire la recursul promovat de C. S.A. (f.29-31) prin care a solicitat în principal, să se constate nulitatea recursului iar în subsidiar, să se dispună respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, întrucât alegerea căii procesuale de solicitare a cheltuielilor de judecată este lăsată de legiuitor la aprecierea părţii iar în speţă este aplicabilă şi Decizia nr.59/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, recurenta pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare cu privire la recursul promovat de reclamantul A. (f.27) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, întrucât soluţia primei instanţe este corectă raportat la soluţia criticată de reclamant.

Recurenta pârâtă C. S.A. a depus şi răspuns la întâmpinare (f.37) prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului ca neîntemeiată şi admiterea cererii de recurs.

La termenul de judecată din data de 18.03.2021, recurenta pârâtă C. S.A. a învederat că înţelege să susţină şi motivul de recurs reglementat de art.488 pct.7 Cod procedură civilă şi la acelaşi termen, a fost respinsă şi excepţia nulităţii recursului invocată de către recurentul reclamant.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, toate vizând exclusiv conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, instanţele de fond şi de apel sunt îndrituite să stabilească efectiv situaţia de fapt pe baza administrării probatoriului necesar, iar instanţa de recurs verifică numai dacă normele de drept au fost corect aplicate la aceste fapte.

În acest sens, în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art.488 pct.7 Cod procedură civilă, se constată că prin existenţa autorităţii de lucru judecat, nu se mai permite instanţei să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul a statuat.

Potrivit art. 430 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Prin sentința civilă nr. (…)/02.09.2015 pronunțată în dosarul nr. xxxx/197/2015, Judecătoria Brașov a respins contestația la executarea silită formulată de contestatorul A., reprezentat de avocat D., în contradictoriu cu intimata C. S.A., inclusiv petitul subsidiar privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în acel dosar.

De asemenea, prin decizia nr. 1004/A/28.06.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov în aceleaşi dosar s-a dispus admiterea apelului declarat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 8762/2015 a Judecătoriei Brașov, pe care a modificat-o în parte, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata C. S.A. însă s-a dispus respingerea cererii apelantului contestator de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În acest sens, tribunalul a precizat că cererea apelantului contestator de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă deoarece taxa judiciară de timbru se recuperează, de contestatorul căruia i s-a admis contestația la executare,  în procedura  instituită de art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, iar efectuarea altor cheltuieli de judecată nu s-a dovedit.

Instanţa de apel a pretins că prin intermediul deciziei civile nr. (…)/A/28.06.2016, tribunalul nu i-a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ci a constatat doar inexistenţa unor dovezi privind alte cheltuieli de judecată în afară de taxa de timbru însă prin dispozitivul deciziei menţionate, s-a menţionat în mod expres că se respinge cererea apelantului contestator de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, este întrunită condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, temeiul juridic al prezentei acţiunii reprezentându-l tot culpa procesuală în promovarea acţiunii ce a format obiectul dosarului nr.  xxxx/197/2015 al Judecătoriei Braşov.

De altfel, chiar prin intermediul Deciziei nr.59/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de către recurentul reclamant,  s-a subliniat că atât sub reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, cât și sub cea a actualului cod, literatura de specialitate și jurisprudența au fost unanime în a accepta posibilitatea pentru cel care câștigă procesul – și care, din varii motive, fie nu solicită cheltuielile de judecată prilejuite de susținerea acestuia în chiar cursul procesului ori, deși le solicită, instanța omite să se pronunțe asupra lor – de a le recupera pe calea unei acțiuni separate și autonome față de litigiul care le-a generat, acțiune ce poate fi formulată în termenul general de prescripție de 3 ani de la soluționarea definitivă a acestuia (pct.75).

Aşadar, instanţa supremă a subliniat că situaţia premisă a posibilităţii părţii care a câştigat procesul de a recupera cheltuielile de judecată pe calea unei acțiuni separate și autonome față de litigiul care le-a generat o reprezintă faptul că nu a solicitat aceste cheltuieli chiar în cursul procesului ori, deşi le-ar fi solicitat, instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra lor.

Or în speţă, rezultă că recurentul reclamant a solicitat aceste cheltuieli chiar în cursul procesului care le-a generat şi instanța de apel s-a pronunţat asupra lor, dispunând respingerea acestora, întrucât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, sarcina probei revenind celui ce solicită aceste cheltuieli.

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 498 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 488 pct. 7 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de recurenta pârâtă, să caseze în tot decizia tribunalului şi să rejudece, în aceste limite, apelul pârâtei.

Cât priveşte recursul promovat de către recurentul reclamant împotriva aceleiaşi decizii, se impune respingerea acestuia, întrucât vizează acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel or prin admiterea cererii de recurs promovate de pârâtă şi desfiinţarea deciziei din apel, soarta cheltuielilor de judecată va depinde de soluţia ce se va pronunţa ca urmare a rejudecării apelului reclamantului.

În rejudecare, se va constata faptul că instanţa de fond a reținut în mod corect că există tripla identitate de obiect, părți și cauză raportat la petitul subsidiar din cuprinsul acțiunii formulate în dosarul nr. xxxx/197/2015, privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, prin chiar cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a precizat că suma de 8874 lei reprezintă onorariul de avocat achitat pentru reprezentarea sa „în toate etapele procesuale” din dosarul nr. xxxx/197/2015 iar susținerile acestuia în sensul că instanța de apel nu a fost învestită cu o asemenea solicitare și nu a pronunțat nicio soluție cu privire la onorariul achitat pentru formularea și susținerea contestației în primă instanță nu pot fi reținute, fiind contrazise de încheierea de dezbateri de la termenul de judecată din data de 28.06.2016, în cuprinsul căreia s-a consemnat că apelantul reclamant  A., prin avocat substituent B. a solicitat „obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată”, fără să distingă după cum acestea au fost efectuate în etapa judecării fondului ori a apelului cauzei.

Faţă de considerentele expuse şi de prevederile art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se impune respingerea cererii de apel declarate de către apelantul reclamant şi păstrarea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, conform prevederilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă, recurentul reclamant va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de către recurenta pârâtă C. S.A., constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată în recurs.