22 de metri cubi de lemne de foc fără documente legale, confiscați de polițiștii de la delicte silvice de la o societate comercială.
Miercuri, 6 mai a.c., la ora 9:00, pe strada Șoseaua Borșului din Oradea, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Oradea au depistat în trafic un bărbat de 25 de ani, din Turda, județul Cluj, reprezentant al unei societăți comerciale cu sediul în Avram Iancu, județul Alba, în timp ce conducea un ansamblu auto format din autotractor cu semiremorcă cu care transporta 22 de metri cubi de lemne de foc, specia fag, paletizate).
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că avizul de însoțire a transportului de material lemnos avea codul online invalid.
Societatea comercială respectivă a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de 3.718 lei, a fost confiscat și predat la Ocolul Silvic Oradea.