Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit, în ședința de miercuri, că modificările aduse Legii avocaturii în ceea ce privește cazurile de nedemnitate a avocaților sunt constituționale. Instanța de contencios constituțional a respins obiecția USR și a constatat că normele criticate conțin ”criterii suficiente, clar exprimate și predictibile pentru a înlătura riscul arbitrariului în evaluarea unui caz de nedemnitate a profesiei de avocat”.
Comunicatul Curții Constituționale
În ședința din 23 noiembrie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 53 de deputați și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituționale, în ansamblul său.
În esență, Curtea a constatat că soluția legislativă criticată respectă exigențele impuse de art.1 alin.(5) din Constituție, întrucât aceasta conține criterii suficiente, clar exprimate și predictibile pentru a înlătura riscul arbitrariului în evaluarea unui caz de nedemnitate a profesiei de avocat.
Dispozițiile care au făcut obiectul sesizării
Art. I. – La articolul 14 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificările și completările ulterioare, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de un an sau mai mare pentru săvârșirea cu intenție a unei infracţiuni, infracțiune pedepsită cu pedeapsa închisorii având un minim special de cel puțin un an și reprezentând infracțiune contra contra vieții, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii și de război, dacă până la data verificării stării de nedemnitate nu a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei.”
În sesizarea formulată de către deputații USR și ai Forței Dreptei se arăta că proiectul de modificare a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat conține prevederi neclare, imprecise și lipsite de predictibilitate, încălcând astfel principiul securității juridice și principiul clarității legii.
Autorii sesizării arată că parlamentarii Puterii au decis ”să-i protejeze pe penalii care vor să devină avocați și au introdus o listă limitativă de infracțiuni (infracțiune contra vieții, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii și de război) a căror comitere atrage imposibilitatea de a practica profesia de avocat”.
DOCUMENT – Sesizarea de neconstituționalitate formulată de USR cu referire la modificările aduse Legii avocaturii: