“Recursul declarat de Foresta Tileagd este inadmisibil! Decizia comisiei de recurs a FRF, din 24.11.2022, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul este definitivă și executorie. CS Oșorhei este în playoff”, a anunțat, târziu în noapte, CS Oșorhei. Echipa a purtat luni la rând un ”război” cu Foresta Tileagd.
În fața Comisiei de Recurs, CS Oșorhei a fost reprezentata de Cabinet de Avocat Carmen Ramona Indrei.
Totul s-a întâmplat după un meci care a avut loc în etapa a IV-a din Seria Nord a Ligii a IV-a, în care CS Oșorhei s-a impus cu 3-1 în fața echipei din Tileagd. Câteva zile mai târziu, siteul Asociației Județene de Fotbal (AJF) anunța că CS Oșorhei a pierdut cu 0-3 meciul, fiindcă nu a utilizat un jucător sub 21 de ani.
Președintele CS Oșorhei, Cristian Indrei, a făcut apel și a profitat de faptul că AJF nu actualizase pe site regulamentul nou pentru sezonul 2022/2023. Astfel, Comisia de Apel a asociației de fotbal a întors decizia comisiei de disciplină și a returnat punctele echipei din Oșorhei.
Această hotărâre putea fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Conducerea echipei din Tileagd și-ar fi dorit rejucarea meciului și a declarat recurs la Federația Română de Fotbal, însă acțiunea i-a fost respinsă.
Recent, cei din Oșorhei au apărut și pe lista echipelor calificate din punct de vedere fotbalistic în play-off. Aceasta, ca urmare a faptului că, din sezonul 2022/2023, AJF a impus ca echipele care ajung să își dispute titlul județean și participarea la barajul de promovare în Liga 3 să dețină Certificat de Identitate Sportivă (CIS) eliberat de Ministerul Sportului. Foresta Tileagd apărea pe lista echipelor care nu dețin CIS.