Deţinuţii din Penitenciarul Oradea au fost testaţi gratuit pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitic B şi C în cadul campaniei ”Liber de hepatită”. Mai mulți medici și asistenți medicali de la Institutul Regional de Gastroenterologie din Cluj Napoca, la care s-au alăturat doi reprezentanți din cadrul Caravanei cu medici, Filiala Bihor, au testat la sfârșitul săptămânii trecute, aproape 600 de deținuți.
”Pentru operativitate, personalul medical participant s-a organizat în două echipe, pentru a efectua simultan, testări în ambele pavilioane de detenție ale Penitenciarului Oradea, reușind într-o singură zi să recolteze un număr de 240 de probe, la un efectiv total de 586 persoane private de libertate.”, a transmis comisarul Adina Bîrda, purtător de cuvânt al Penitenciarului Oradea.
Campania are ca scop depistarea timpurie a infecției virale cu hepatita B și C în rândul grupurilor vulnerabile, pentru accesarea și asigurarea tratamentului antiviral adecvat, fiind important de precizat că rata de vindecare a infecției cu VHC la pacienții care beneficiază de tratament antiviral, administrat la timp, este de peste 98%.
Hepatitele virale B, C, D reprezintă în România și în lume o problemă de sănătate publică, determinată de potențialul important de contagiozitate al acestor infecții virale, dar și de riscul apariției bolilor cronice hepatice – hepatită cronică, ciroză și cancer hepatic, afecțiuni cu o semnificativă povară medicală, socială și economică.