Primarul de Diosig, Attila Mados, a anunțat că a fost a semnat contractul de execuție pentru bazinul de înot, iar în curând începe investiția. Cu 30 de milioane de lei finanțează Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, bazinul didactic din Diosig.
“Bazinul va fi încălzit – pentru cel puțin jumătate din necesarul de energie – cu pompe de căldură și panouri solare, astfel asigurând eficientizarea în exploatare. Domnul ministru Cseke Attila a arătat că în noul bazin didactic de la Diosig vor fi asigurate toate condițiile pentru sport și recreere atât pentru tineri, cât și pentru adulți”, a precizat primarul Attila Mados.
Bazinul din Diosig va avea o tribună cu 124 locuri, iar în exterior vor fi amenajate 40 locuri de parcare.