Jurisprudență | Comunicarea unei hotărâri prin poșta electronică

Prin sentinţa civilă nr. (…)/26.05.2021 pronunţată de Judecătoria Brăila s-a admis cererea formulată de reclamanta … SRL în contradictoriu cu pârâtul … şi a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 50963,08 lei, cu titlu de contravaloare diferență contract, conform art. 11.7 şi suma de 64000 de lei, reprezentând clauză penală.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 10345,86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 18.12.2020, sub numărul …, reclamanta … a chemat în judecată pârâtul …, prin reprezentant legal …, pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului, la plata sumei de 50963,08 lei, în temeiul art. 11.7 din contractul de vânzare cumpărare nr. (…)/25.08.2020, a sumei de 64000 lei, reprezentând clauză penală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că între părţi au existat raporturi juridice de natură comercială concretizate prin semnarea contractului de vânzare – cumpărare nr.(…)/25.08.2020 având ca obiect vânzarea –cumpărarea unei cantităţi de 200 tone de porumb, nemodificat genetic, de origine România, din recolta anului 2020. Conform art. 3.6, livrarea mărfii trebuia să se facă între 15.09.2020 și 10.10.2020, în schimbul unui preț de 640 lei/tonă.  La data de 14.09.2020, pârâtul a fost notificat pentru a comunica perioada de livrare. În data de 22.09.2020 și 30.09.2020, reclamanta și-a exercitat opțiunea de a solicita livrarea mărfii, însă pârâtul nu și-a executat obligația.

La data de 06.10.2020, pârâtul a transmis reclamantei o notificare prin care a solicitat rezilierea contractului de vânzare, în temeiul art. 8.1, invocând forța majoră, anexând un proces – verbal de constatare și evaluare a pagubei.

Întrucât pârâtul nu și-a executat obligația, reclamanta a achiziționat cantitatea de porumb de la un terț, conform art. 11.7, la un preț de 920 lei /tonă, fiind încheiat contractul de vânzare nr. (…)/28.10.2020 cu …,  emițând către pârât notificarea din data de 29.10.2020.

Reclamanta nu a dat curs rezilierii pe motiv de forță majoră deoarece contractul are ca obiect bunuri de gen, și nu era prevăzut că bunurile trebuiau să fie din recolta proprie, pârâtul putând achiziționa bunurile de pe piața liberă și să-și îndeplinească obligațiile contractuale. Totodată, seceta nu poate fi considerată forță majoră.

Astfel, în temeiul contractului pârâtul să fie obligat la plata sumei de 50963,08 lei conform art. 11.7, reprezentând diferența dintre prețul plătit de reclamantă pentru cantitatea de porumb și prețul stipulat în contractul încheiat cu pârâtul și la plata sumei de 64.000 lei, daune interese ( clauză penală) pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.194 si 453 al.1 Cod proc.civ., art. 1270, art.1350, art.1530, art. 1538 Cod civil.

La data de 18.02.2021, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat  respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Conform contractului încheiat cu reclamanta pârâtul s-a obligat să livreze 200 de tone de porumb, însă datorită secetei prelungite, dându-și seama că nu poate onora contractul a solicitat rezilierea la data de 06.10.2020, având în vedere cazul de forță majoră și încheierea unui proces – verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Notificarea rezilierii a fost făcută înaintea de expirarea perioadei de livrare și a fost însoțită de documente justificative, astfel cum se prevede art. 8.5 din contract, iar seceta reprezintă un caz de forță majoră.

Totodată, a fost încheiată poliță de asigurare și cultura a fost irigată. Consideră, că prin notificarea din 06.10.2020, a fost reziliat de drept contractul care face obiectul cauzei.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că, în fapt, la data de 25.08.2020, între Întreprinderea Individuală … (în calitate de vânzător) şi reclamantă (în calitate de cumpărător) s-a încheiat contractul nr. 307 (f.11-14), privind vânzarea – cumpărarea cantităţii de 200 tone porumb, recolta anului 2020.

Potrivit art.11.7 din contract (f.13) „în cazul în care vânzătorul nu-și respectă obligația de livrare a mărfii în perioada și condițiile stabilite, cumpărătorul are dreptul să achiziționeze marfa de pe piață, în orice termeni și condiții de livrare, vânzătorul urmând să suporte orice diferență între prețul plătit și cel negociat în prezentul contract, precum și o penalitate de 50% din valoarea mărfii nelivrate, în cazul în care cumpărătorul achiziționează marfa de pe piață în termeni și condiții de livrare diferite de acest contract.” Conform cap. 3 din contract (f.12) livrarea trebuia efectuată în perioada 15.09-10.10.2020.

Conform art. 8 pct. 3 ,,partea care invocă forța majoră, trebuie să notifice apariția cazului în termen de 7 zile calendaristice, urmând ca perioada de livrare să fie extinsă cu 14 zile calendaristice și trebuie însoțită de documente doveditoare eliberate de Camera de Comerț și Industrie. În cazul în care întârzierea în executarea obligației durează mai mult de 14 zile, partea care invocă cazul poate solicita în 14 zile încetarea contractului.

De asemenea, conform cap.8–reprezintă forţă majoră orice împrejurare independentă de voinţa părţilor, intervenită după semnarea contractului, absolut imprevizibilă şi absolut insurmontabilă şi care împiedică executarea acestuia, partea fiind exonerată de răspundere.

Conform art. 1270 alin. 1 şi 2 – Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Totodată, potrivit art. 1516 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1350 Cod civil atunci când fără justificare o partea unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire (respectiv obligaţiile pe care le-a contractat), ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Conform art.1530 Cod civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei iar potrivit art. 1538 C.civ. (1) clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.(2) În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală. (3) Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită. (4) Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.

În temeiul dispoziţiilor art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Conform art. 1351 alin 2 Cod Civil constituie forţă majoră orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.

Având în vedere dispoziţiile legale enumerate anterior, actele cauzei, clauzele contractului nr. 308/25.08.2020 şi motivarea în fapt şi în drept a acţiunii, instanţa a constatat că pretenţiile deduse judecăţii de reclamantă au la bază clauza penală prevăzută la art. 11.7 din contract, prin care s-au determinat daunele interese datorate de pârât în cazul nelivrării mărfii la termen. În acest sens, conform legii, executarea cu întârziere a altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani dă dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată asupra echivalentului în bani al obligaţiei, cu excepţia cazului în care s-a stipulat o clauză penală, care devine astfel aplicabilă, precum în cauza de faţă.

Ţinând cont că obiectul contractului încheiat între părţi consta în obligaţia pârâtului de a da bunuri fungibile, exista posibilitatea solicitării şi acordării daunelor interese stabilite prin clauza penală. O neexecutare în totalitate a îndatoririlor asumate prin convenţie, echivalează, implicit, cu nerespectarea termenelor convenite, de natură a da naştere dreptului reclamantei de a solicita aplicarea daunelor interese la valoarea totală a mărfii nelivrate la scadenţă.

În acest sens, având în vedere dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior, de vreme ce creditoarea a cerut executarea clauzei penale, nu este ţinută să dovedească vreun prejudiciu, impunându-se probarea acelor elemente necesare pentru antrenarea răspunderii civile contractuale. Astfel, pentru a interveni răspunderea contractuală trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia debitorului. Totodată, pentru acordarea despăgubirilor rezultate din răspunderea contractuală este necesar ca debitorul să fie pus în întârziere şi să nu existe o clauză de nerăspundere.

În ceea ce priveşte fapta ilicită a pârâtului, aceasta a constat în neexecutarea obligaţiei contractuale de vânzare către reclamanta a cantității de 200 tone porumb din recolta anului 2020, ce trebuia livrata până la cel târziu 10.10.2020.

Având în vedere că este vorba despre o obligaţie de a da, odată ce reclamanta a făcut dovada existenţei creanţei sale, rezultată din clauzele contractuale, neexecutarea ei a fost prezumată şi, mai mult decât atât, recunoscută şi de către pârât.

Prejudiciul pe care reclamanta nu a fost obligată să îl dovedească a constat în consecinţa păgubitoare, din punct de vedere patrimonial, pe care aceasta a suportat-o ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către pârât, lipsind-o de cantitatea de porumb, cu care se aştepta, în mod legitim, să o aprovizioneze, conform clauzelor contractuale și achiziționarea bunurilor de pe piața liberă la o diferență considerabilă de preț.

Raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu există, dat fiind că, în situaţia în care pârâtul înţelegea să îşi îndeplinească îndatorirea de a vinde reclamantei cantitatea de porumb, acesta din urmă nu mai trebuia să suporte nicio pagubă.

În speţa de faţă, vânzătoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra integral marfa, invocând existenta unui caz de forţă majoră, respectiv seceta pedologică extremă.

Pentru exonerarea acestuia de răspundere, debitorului îi revine obligaţia de a face dovada imposibilităţii de executare a obligaţiei contractuale, conform dispoziţiilor art.1634 alin.(4) din Codul civil, în speţă aceasta implicând pe lângă proba caracterului extern, imprevizibil şi absolut invincibil şi inevitabil al evenimentului invocat drept forţă majoră şi proba consecinţelor produse de eveniment, în sensul imposibilităţii de executare a obligaţiilor asumate, imposibilitate generată de cazul de forţă majoră, cu alte cuvinte să demonstreze raportul de cauzalitate între eveniment şi neexecutarea obligaţiei. Or, în cauză, pârâtul nu a administrat o atare dovadă.

Instanţa a mai reţinut că seceta în lunile de vară nu este un eveniment imprevizibil şi de neînlăturat, acest fenomen putând fi previzionat de institutele de meteorologie şi hidrologie şi existând posibilitatea evitării consecinţelor produse culturilor printr-un program de irigaţii, cu atât mai mult cu cât acest fenomen apare frecvent în România în perioada de vară. Totodată, în contract nu s-a prevăzut că vânzătorul va asigura cantitatea de porumb doar din  cultura proprie, ci doar ca va livra către cumpărător 200 de tone de porumb. Astfel, și dacă cultura proprie a fost afectată de secetă, vânzătorul avea obligația de a executa contractul achiziționând bunurile de la un terț și livrând cantitatea către reclamantă.

Totodată, notificarea din data de 06.10.2020, nu a respectat prevederile art. 8 pct. 3 din contract întrucât pe de o parte nu a respectat termenul, deși procesul verbal de constatare și evaluare a pagubelor a fost întocmit la data de 15.09.2020, notificarea a fost efectuată cu depășirea termenului de 7 zile. Însă mai important, este că notificarea nu a fost însoțită de un document justificativ emis de Camera de Comerț și Industrie, acesta fiind emis abia în luna februarie 2021, după introducerea cererii de chemare în judecată. În consecința, invocarea cazului de forță majoră, așa cum acesta a fost apreciat de pârât, nu a respectat prevederile contractuale, astfel că la data încheierii de către reclamanta a contractului nr. (…)/28.10.2020, contractul cu pârâtul era în ființă și clauza penală producea efecte.

Prejudiciul produs reclamantei este cert, fiind determinat potrivit clauzelor contractuale, acesta fiind consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei de livrare a mărfii, iar neexecutarea culpabilă a obligaţiei de livrare a mărfii revine pârâtului, cât timp nu poate fi reţinut în favoarea acesteia cazul de forţă majoră invocat.

Conform dispoziţiilor art.1547 din Codul civil, debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă, în speţă fiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile răspunderii civile contractuale a pârâtului.

Pentru considerentele anterior dezvoltate, instanţă a admis acţiunea şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 50963,08 lei, cu titlu de contravaloare diferență contract, conform art. 11.7. și suma de 64000 de lei, reprezentând clauză penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 453C.p.c., reținând culpa procesuală, a obligat pârâtul şi la plata sumei de 10345, 86 lei, constând în taxa judiciară de timbru datorată în raport de întinderea pretenţiilor admise și onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel pârâta II …, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Decizia (…) din 17 februarie 2022 a Tribunalului Brăila

În motivarea a arătat că nici reclamanta si nici instanţa de fond nu au calificat natura sumei de 50.963,08 lei, solicitata in cadrul capătului 1 de cerere, in baza aceluiaşi articol 11.7, ca si suma de lei, solicitata prin capătul 2 de cerere.

In privinţa capătului 2 de cerere, reclamanta susţine ca aceasta reprezintă o „penalitate” iar instanţa o califica drept „clauza penala”, însă in niciunul dintre cazuri, instanţa nu a pus in discuţia părţilor calificarea naturii celor doua solicitări din capetele 1 si 2 de cerere ale reclamantei, lipsind-o de posibilitatea efectiva de a se apăra cu privire la natura si temeiul juridic al acestora.

Astfel, a aflat abia din motivarea hotărârii că suma solicitată prin capătul de cerere nr. 2 reprezintă o „clauză penală”, iar în privința sumei solicitate prin capătul de cerere nr. 1 reprezintă prejudiciu.

Întrucât reclamanta nu a invocat existenta unei răspunderi contractuale, instanţa trebuia mai întâi sa califice solicitările acesteia pentru fiecare capăt de cerere in parte, prin punerea in discuţia părţilor, in contradictoriu, a acestei chestiuni si abia apoi sa soluţioneze cauza, dându-i posibilitatea de a formula apărări in cunoştinţă de cauza.

În mod greşit si trunchiat a tratat instanţa de fond apărările formulate in ceea ce priveşte existenta cazului de forţă majora, cu consecinţa imposibilităţii executării obligaţiei asumate.

În concret, evenimentul a fost seceta pedologica, care nu a fost exclusa din enumerarea evenimentelor regăsite in art. 8.1 si 8.2 din contractul de vânzare nr. 307/25.08.2020, fiind prevăzut faptul ca enumerarea acestora nu era una exhaustiva si exclusiva. Prin urmare, acest tip de eveniment a fost acceptat de părţi ca fiind unul care poate constitui un eveniment de forţa majora.
Totodată, contrar susţinerilor instanţei de judecata, care a tratat-o ca pe un comerciant, Întreprinderea Individuala … este un producător agricol, neavând ca obiect de activitate decât vânzarea produselor proprii, astfel încât: contractul a fost încheiat intre părţi in considerarea acestei realităţi obiective, nefiind in masura sa se comporte ca un comerciant, in scopul cumpărării si revânzării către reclamanta, a unei cantităţi de porumb, ca bun de gen.

Instanţa de fond a calificat in mod greşit ca fiind nula notificarea privind forţa majoră, întrucât in contractul părţilor nu este menţionată o astfel de sancţiune pentru depunerea notificării de invocare a evenimentului de forţă majora cu depăşirea termenului de 7 zile calendaristice.

Mai mult, deși instanţa îi imputa faptul ca nu ar fi luat masuri pentru prevenirea unui astfel de eveniment, aceasta a ignorat in totalitate apărările si înscrisurile depuse, conform cărora a achitat sume considerabile pentru irigarea terenului deţinut, încercând in mod evident si in mod rezonabil prevenirea unei astfel de situaţii.

A mai arătat că in mod greşit instanţa de fond nu a analizat apărările sale, referitoare la încetarea de plin drept a contractului, conform art. 11.5, cu consecinţa liberării părţilor de obligaţiile asumate, conform art. 10.2 din acelaşi contract.

Mai mult, reclamanta nu a solicitat administrarea niciunei probe prin care să facă dovada că încheierea contractului nr. (…)/28.10.2020 se datorează doar împrejurării că nu a cumpărat anterior porumb de la ea si nu simplului fapt ca a dorit achiziţionarea unei cantităţi mai mari de porumb, de la diverşi producători sau comercianţi.

Fata de motivele invocate a solicitat admiterea apelului şi în rejudecare respingerea acţiunii.
În drept a invocat art. 299 şi urm. şi 466 şi urm. C.pr.civ..

La data de 15.12.2021 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii apelului iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea excepţiei tardivităţii şi inadmisibilităţii a arătat că apelul a fost declarat peste termenul legal, hotărârea fiind recepţionată de către reprezentantul convenţional al apelantului la data de 14.06.2021, ora 18:48 şi nu a fost formulată cerere de repunere în termen.

Pe fondul apelului a arătat că nu există nicio prevedere legală care să impună instanței obligația de a pune în discuția părților calificarea naturii juridice a sumelor de bani ce sunt solicitate în cadrul unui proces civil.

Mai mult decât atât, susținerea apelantului că ar fi aflat abia din hotărârea instanței despre natura juridică a sumei de 64.000 lei nu poate fi primită, întrucât, nu se poate susține că acesta nu avea cunoștință despre natura juridică a sumei amintite anterior, ce rezultă în mod neîndoielnic din prevederile art. 11.7 a contractului de vânzare nr. (…)/25.08.2020 pe care l-a semnat în cunoștință de cauză.

Temeiurile indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, toate susținerile sale si probele de care a înţeles să se folosească în dovedirea acestora conduc în mod cert la natura juridică a răspunderii în baza căreia a formulat cererea de chemare în judecată.

A mai menţionat că o secetă prelungită nu poate reprezenta un caz de forță majoră, în condițiile în care, pe de o parte, aceasta putea fi într-o măsură prevăzută, iar pe de altă parte apelantul putea să înlăture efectele prin utilizarea unui sistem de irigații, cu atât mai mult cu cât apelantul este un profesionist, respectiv întreprindere individuală.

Apelantul a transmis abia la data de 06.10.2020 notificarea de reziliere a contractului de vânzare nr. 307/25.08.2020, fără a încerca să remedieze în vreun fel această situație și a preferat, contrar bunei-credinţe pe care doreşte să o dovedească instanţei să nu își îndeplinească obligația astfel asumată.

De asemenea, chiar si în cazul de fată, forța majoră, dacă ar fi existat, nu înlătură răspunderea apelantului pentru două motive principale: obligația de a preda bunuri de gen trebuie îndeplinită chiar si în ipoteza intervenirii unui caz de forța majoră, în virtutea principiului genera non pereunt și seceta invocată de apelant nu este un caz de forță majoră.

Astfel, notificarea de reziliere a contractului transmisă de apelant în data de 06.10.2020, contrar susținerilor acestuia nu poate produce niciun efect, obligația sa de livrare a mărfii rămânând valabilă la acel moment.

A mai arătat că încheierea unui alt contract cu o terță persoană având același obiect nu constituie sub nicio formă un caz de încetare a contractului în curs, contract al căror obligații nu au fost respectate de către apelant, motiv pentru care, potrivit clauzelor contractuale acceptate de comun acord de ambele părți, acesta răspunde pentru prejudiciul cauzat.

În drept a invocat art. 4711 alin. 3 din C.pr.civ.

Cu privire la excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii apelului, instanţa reţine că sunt neîntemeiate, urmând să le respingă.

Din întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe rezultă că apelanta are domiciliul în com. … jud. Brăila şi nu a solicitat comunicarea actelor la un domiciliu ales, precum sediul apărătorului – avocat sau prin poşta electronică. Astfel, față de art. 154 alin. 6 C.pr.civ. care prevede că toate comunicările se vor face prin poştă electronică dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop, tribunalul apreciază că nu este legală comunicarea hotărârii din data de 14.06.2021, pe adresa de e-mail a avocatului.

Având în vedere comunicarea din data de 15.10.2021 şi faptul că apelul a fost depus la poştă la data de 08.11.2021, tribunalul reţine că a fost respectat termenul de apel de 30 de zile.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel potrivit art. 476 C.pr.civ. şi din oficiu potrivit art. 479 C.pr.civ., tribunalul va constata că cererea este nefondată pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond, printr-o temeinică analiza a materialului probator administrat în cauză, a pronunţat o sentinţă corectă, a cărei modificare nu se impune.

Din motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată rezultă fără dubiu că intimata a solicitat angajarea răspunderii contractuale a apelantei ca urmare a neexecutării contractului de vânzare – cumpărare nr. 307/25.08.2020, iar toate actele şi lucrările dosarului au fost făcute având în vedere această calificare a cererii de chemare în judecată, motiv pentru care nu se poate reţine că apelantul nu a cunoscut temeiul juridic al cererii sau că instanţa avea obligaţia legală de a discuta separat acest aspect.

În plus, având în vedere că cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 11.7 din contract, în mod corect prima instanţă a reţinut că suma de 50.963,08 lei reprezintă diferenţă contract iar suma de 64.000 lei reprezintă clauză penală, calificări ce rezultă din dispoziţiile contractuale şi care nu trebuiau puse în discuţia părţilor.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de forţă majoră constând în seceta pedologică, tribunalul reţine că nu este incident în cauză.

Astfel, conform art. 1.1 din contract apelanta s-a obligat să vândă intimatei cantitatea de 200 tone metrice de porumb nemodificat genetic, de origine România, din recolta 2020, fără însă a se prevedea că trebuie să provină din recolta proprie a apelantei. În aceste condiţii, atât timp cât apelanta nu a dovedit imposibilitatea totală de a livra cantitatea de porumb contractată, inclusiv ca urmare a achiziţionării ei din altă parte, nu se poate reţine că a intervenit forţa majoră.

Nu pot fi reţinute susţinerile apelantei că este organizată ca întreprindere individuală şi nu putea să cumpere bunul ca apoi să-l vândă intimatei, întrucât astfel de acte de comerţ sunt permise de lege în cazul întreprinderilor individuale iar apelanta nu a dovedit că în cazul ei legea prevedea o interdicţie.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici apărările legate de rezilierea de plin drept a contractului şi liberarea părţilor de obligaţiile asumate, întrucât din interpretarea art. 11.5 coroborat cu art. 10.2 din contract, rezultă că apelanta este liberată de obligaţia principală, respectiv predarea mărfii, obligaţie a cărei neexecutare atrage rezilierea.

Dar, în cauză, apelanta este chemată în judecată pentru acoperirea prejudiciului suferit de intimată ca urmare a neexecutării obligaţiei principale de predare a mărfii, obligaţie ce subzistă şi după rezilierea de plin drept a contractului. În acest sens sunt şi depoziţiile art. 10.2 din contract care prevăd că părţile sunt liberate de obligaţiile asumate cu excepţia celor care conform contractului şi legii subzistă şi după încetarea acestuia, precum şi ale art. 1350 alin. 2 C.civ. care prevăd că atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte obligaţiile, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Întrucât, ca urmare a examinării hotărârii atacate din prisma susţinerilor părţilor şi din oficiu, conform art. 479 C.pr.civ., tribunalul nu a constatat nicio cauza de nulitate absoluta si nicio alta cauza de schimbare a sentinţei atacate, urmează, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ, a respinge ca nefondat apelul declarat de … II împotriva sentinţei nr. (…)/26.05.2021 pronunţată de Judecătoria Făurei in dosarul nr. ….

În baza art. 453 C.pr.civ. va fi obligată apelanta să plătească intimatei suma de 6.031,99 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi alte cheltuieli efectuate în apel, conform actelor depuse la dosar.