Fetița s-a născut în Sitani, mai are 5 frățiori, iar familia nu își permite costurile unei operații.Ceea ce pentru alții ar părea o sumă infimă, pentru familia Biancăi e diferența dintre a avea un copil sănătos și unul cu probleme. Bianca s-a născut cu trei găuri în inimioară, iar una dintre ele se încăpățânează să nu se închidă. De aceea, fetița trebuie să suporte o operație care ar urma să fie făcută la Brașov. Suma necesară e de 8000 euro, la care se adaugă cheltueli de cazare, transport, tratament postoperator.
“Împreună suntem puternici”
Cazul a fost preluat pentru a fi susținut de grupul de voluntari de la Beiuș ale cărui merite au fost recunoscute prin declararea doamnei Claudia Buran Voluntarul Anului 2022. La nici câteva ore după eveniment, domnia sa a reînceput lupta pentru cazurile disperate, luptă de la care nu a luat pauză niciodată. “Mă bucur că problemele încep a fi spuse, pentru că împreună suntem puternici. Ideea este că nu vom rezolva noi toate problemele din zonă, dar azi eu, mâine tu, poimâine ei…. întindem o mână de ajutor. Paula Bianca va fi bine, va face operația necesară și noi ne vom bucura peste ani la majoratul ei. Puteți depune banii in contulRO06BTRLRONCRT0616824101 Ron,RO53BTRLEURCRT0616824101 Euro pe numele Codoban Ecaterina “, e mesajul Voluntarului Anului 2022, Claudia Buran.